SONDAJ/ Dodon nu mai vrea procuror european. De ce?

Procuror din străinătate sau local? După ce, luni, Guvernul a avizat modificările la Legea cu privire la Procuratură, prin care dreptul de a ocupa funcţia de Procuror General al R. Moldova se extinde şi asupra persoanelor cu cetăţenie străină, Dodon a dat înapoi și a declarat că Procuratura trebuie condusă de o persoană cu cetăţenie moldovenească. Amintim că, pe 11 iunie, proiectul de Lege, avizat pozitiv și de Comisia de la Veneţia, a fost votat de Parlament în prima lectură. Proiectul urmează să fie examinat și în lectura a doua.

Natalia Moloşag, avocată

Straniu, doar există Acordul semnat între PSRM şi ACUM şi unul din punctele Acordului era ca procurorul general să fie unul din străinătate. Ceva s-a întâmplat între timp: fie socialiștii încep a da înapoi, după ce au obținut ceea ce și-au dorit de la ACUM, fie au apărut niște temeri, pentru că știm că între socialiști există persoane care cad sub incidența penalului, inclusiv în dosarul miliardului furat şi un procuror străin ar putea tăia în carne vie, de-a rândul. Dar, poate, au primit vreo indicaţie din partea Kremlinului, pentru a evita deconspirarea unor nereguli în care ar fi implicată Rusia. Adevărul e undeva la mijloc. Dar mă gândesc că dacă Maiei Sandu i s-a încredințat guvernul și ea a declarat că vrea să se apuce de „curățenie” în R. Moldova, trebuie să i se dea voie să facă ceea ce a promis şi ceea ce s-au înțeles. Pe de altă parte, eu nu exclud că am putea găsi un procuror bun şi de aici, de la noi. De unde știți că nu avem şi noi o Codruţa Kovesi? Dar va fi mai complicat, pentru că la noi sistemul e putred și mână pe mână se spală mai ușor.

Vlad Gribincea, Centrul de Resurse Juridice

De ce? Pentru că Igor Dodon şi Maia Sandu sunt diferiţi, au opinii diferite, văd lucrurile total diferit. Până la urmă, deciziile se iau nu la Guvern, ci în Parlament. Mai mult ce să vă spun? Şi o părere şi alta sunt corecte. Nu-i o problemă de legalitate şi ilegalitate. E o chestie de viziune… Până la urmă, „omul sfințește locul”. Contează cine va fi acel procuror şi nu ce cetățenie deține.

Alexei Busuioc, primar de Capaclia, Cantemir

Eu cred că noi avem şi în R. Moldova procurori foarte buni. Doar că problema nu e pe cât sunt de buni în profesie, dar pe cât sunt de verticali şi de rezistenţi la ispitele funcției. Că băieți buni am avut peste tot, dar nu toți au rezistat şi azi avem ce avem: corupție la cel mai înalt nivel în stat şi pe verticală, şi pe orizontală. Eu o înţeleg pe Maia Sandu de ce pune problema unui procuror european. În prima declarație de presă, ca prim-ministră, dumneaei ce a zis? Că regimul a căzut şi trebuie să ne apucăm de „curățenie”. Ei, această curățenie, fără un procuror general curat şi curajos, e, practic, imposibilă. De asta şi vrea ca acest procuror să fie din afară, să nu fie dependent de nimic şi de nimeni. De ce nu vrea şi Dodon acest lucru? S-ar putea ca o dată cu apariția unui procuror general străin să înceapă o epocă nouă în R. Moldova, foarte dură, cu arestări şi cu dosare grele pe foști şi actuali demnitari şi șefi… Dodon și socialiștii sunt și ei cu păcate, ar putea să se întoarcă ceva şi împotriva lor şi atunci cu „ai noştri” te înțelegi mai ușor decât că străinii.

Fiodor Ghelici, Asociația „Moldova Mea”

Dodon este parte componentă a acelui sistem criminal, care s-a creat în R. Moldova după 2009. Noi știm că această nouă alianță PSRM-ACUM este una silită, pentru că o altă alternativă nu a existat, de aceea nu trebuie să ne mire faptul că Dodon nu este sau nu va fi, și pe alte probleme, pe aceeași undă cu Sandu și Năstase. Dodon a ajuns președinte știm noi cum. Știm că acest lucru s-a făcut cu sprijinul PD-ului. Între Maia Sandu și Ig. Dodon, Plahotniuc l-a ales pe Dodon, pentru că este un tip compromis, care a fost mână în mână cu cei care au furat și criminalizat acest stat. De asta Dodon nu vrea și nu va vrea un procuror din afară, independent, necontrolat politic, care să se conducă în activitatea sa de lege și doar de lege. Eu nu sunt de acord cu Dodon, când zice că noi avem și în Moldova buni profesioniști. De fapt, îi avem, dar ei sunt buni profesioniști pentru dânșii și pentru cei care îi comandă. Dacă socialiștii nu vor vota proiectul de lege în lectura a doua, înseamnă că se tem. Ne-votarea proiectului de lege va fi prima spărtură în cadrul coaliției PSRM-ACUM.
Pentru conformitate, P.G.

Please follow and like us:

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. ivancelgroaznic

    “avem și în Moldova buni profesioniști” Peste ntot avem buni profesionisti. Problema mare este, de partea cui sint, cu care ekipa joaca, atunci vom sti ce sa asteptam la ei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *