Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [sondaj] Dodon, "fratele mai mic"…

[sondaj] Dodon, „fratele mai mic” al lui Putin

Igor Dodon îşi caută adepţi în Comisia de la Veneţia. Săptămâna trecută, la solicitarea preşedintelui, un grup de experţi au discutat la Chişinău cu fracţiunile parlamentare pe marginea iniţiativei lui Dodon de modificare a Constituţiei şi acordarea de împuterniciri suplimentare şefului statului. Răspunsul fracţiunilor parlamentare, cu excepţia socialiştilor, a fost „NU”. În condiţiile unei republici parlamentare, acceptarea iniţiativei lui Dodon ar însemna „o violare a Constituţiei”, au declarat fracţiunile. O viziune similară au exprimat societatea civilă şi partidele extraparlamentare.

De ce îi trebuie lui Dodon mai multă putere decât are?

Andrei Strâmbeanu, scriitor

Ceea ce vrea Dodon au încercat şi alţi preşedinţi: să îşi facă, de fapt, un cult al personalităţii. Nu pentru nevoile sărmanei lumi se zbate Dodon şi cere mai multă putere, ci pentru a-şi da importanţă. Nu-l vedeţi cum umblă, ca un fanfaron? Cazul lui Dodon e un caz clinic. O va sfârși rău, deşi el nu crede, pentru că mizează pe Putin. În „Moromeţii” lui Marin Preda există, din câte îmi amintesc, un episod când fiul mai mare al lui Moromete merge cu cel mai mic la locul unde se jucau alţi copii, îi aranjează în rând şi îl pune pe cel mic să urineze pe picioarele lor. Toţi tac, pentru că alături de cel mic era fratele mai mare. Asta încearcă să facă şi Dodon, avându-l în spate pe Putin. Nu nevoile R. Moldova îl dor pe Dodon. El vrea mai multă putere ca să poată face din R. Moldova o gubernie rusească şi să-i bucure orgoliile lui Putin. Dar nu va trece. Au mai încercat-o și alții.

Alecu Reniţă, Asociaţia „Parlamentul-90”

Pe Igor Dodon, cu împuternicirile pe care le are, nu-l duce capul ce să facă, dar, Doamne fereşte, de mai multe. În jumătatea de an de când e preşedinte, ce a reuşit să facă? De promis a promis multe, dar din urmă – nimic, în afară de bocete că nu are putere. Dodon şi-a băgat în cap că ar trebui să fie în R. Moldova un dictator de genul lui Vladimir Putin, dar în realitate nu e decât o clonă jalnică a lui Putin. Eu cred că Dodon trebuie, pur şi simplu, neglijat în toate inițiativele sale aberante, fie că e vorba de împuterniciri, de suspendarea relațiilor cu UE şi NATO și aderarea la Uniunea Eurasiatică, de antiromânism, parteneriatul cu Tiraspolul, sistemul educațional sau referendum. E o mare nesimțire să pui la bătaie 80 de milioane pentru un referendum, când majoritatea populației nu are nici 1000 de lei pensie. Referendumul este un moft al lui Dodon, o aberație. Un preşedinte, acuzat de trădare de ţară, nu împuterniciri suplimentare trebuie să ceară, dar trebuie luat sub anchetă. Altfel ne putem pomeni cu o şi mai mare extindere a acestei trădări.

Viorica Olaru-Cemârtan, istoric

Dodon a pierdut de mai multe ori în tot genul de competiții cu alții și acum s-a văzut în funcția din care, crede el, i se poate orice. Doi: Dodon a ajuns președinte cu sprijinul lui Putin, căruia i-a făcut niște promisiuni: recunoașterea secesiunii transnistrene, federalizarea R. Moldova, divorțul de UE și NATO, înstrăinarea de România, lupta cu Istoria, Limba, sistemul educațional și știința academică, readucerea limbii ruse în programa școlară obligatorie, reanimarea ideologiei ruso-sovietice în politica de stat și, desigur, anexarea R. Moldova la Uniunea Rusia-Belarus-Kazahstan… Dodon s-a dovedit a fi un mankurt sadea, cel mai slugarnic președinte din câți i-am avut. Vrea putere nu pentru a-și servi țara, ci pentru a putea face față promisiunilor făcute Moscovei. Deloc întâmplătoare acuzația de trădare de țară din partea PL și inițierea procedurii de demitere a lui Dodon din funcție. Aici trebuie să ajungem. Altfel e pericol.

Tudor Botnaru, ex-ministru al Securității

Tot ce-i mult strică. Mai ales în politică. Și mai ales în cazul Dodon. Cui slujește președintele am văzut-o din prima întâlnire cu Krasnoselski la Tighina şi cu Putin la Moscova. Dodon joacă scenariile Moscovei. Rusia are de mult nevoie la Chişinău de un președinte ca Igor Dodon, obedient şi comod, care ar accepta federalizarea R. Moldova, staționarea trupelor ruse la Nistru, stoparea parcursului european, înghețarea relațiilor parteneriale cu NATO, redeschiderea spațiului limbii ruse în Moldova, pledarea intereselor geopolitice ale Rusiei în Basarabia… Putin nu a obținut încă ceea ce își dorește, dar un Dodon președinte contează mult pentru el, chiar dacă nu e de talia lui Lukaşenko sau Nazarbaev. Așa că nu e cazul să ne facem iluzii (cei care şi le fac). Dodon, cu cât mai multă putere va avea, cu atât mai riscant va fi pentru R. Moldova.