Sondaj despre Tratatul de prietenie moldo-rus
Marţi, 22 noiembrie, la Chişinău, miniştrii de externe ai R. Moldova şi Rusiei, Iurie Leancă şi Serghei Lavrov, au semnat prelungirea cu încă 10 ani a Tratatului de prietenie moldo-rus.
Ce a câştigat R. Moldova din cei 10 ani de prietenie cu Rusia şi ce ar avea de câştigat în următorii 10 ani?
Sergiu MOCANU, Mişcarea Anti-mafie
R. Moldova a câştigat o poziţie de vasalitate pe care a avut-o şi până la asta. Nu a obţinut şi nu va putea obţine mai mult nici în următorii 10 ani. Cu Rusia poate prieteni o ţară egală cu ea, pe când R. Moldova s-a manifestat întotdeauna în aceste relaţii de pe poziţii de inferioritate… Culmea, l-am auzit astăzi pe ministrul Leancă adresându-se lui Lavrov cu „Serghei Vladimirovici”. Este incredibil să auzi aşa ceva din gura ministrului de Externe al unui stat care practică cu totul alte formule de adresare, decât cele ruseşti. E o lipsă de demnitate. Mentalitate euroasiatică, asta avem în politică. Prelungirea Tratatului cu încă 10 ani nu va schimba nimic. R. Moldova va rămâne în continuare într-o zonă de incertitudine, precum a şi fost, prin care, degrabă, nu va mai trece nici un tren de integrare europeană.
Andrei COVRIG, Asociaţia George C. Marshall-Moldova
Cu ce ne-a tratat Moscova în aceşti 10 ani? Cu un memorandum Kozac, cu „războiul vinului”, „războiul merelor”, plus şantajul energetic, plus discriminarea moldovenilor plecaţi la muncă în Rusia etc. Parteneriatul strategic moldo-rus a favorizat regimul Smirnov şi nu R. Moldova. Prelungirea Acordului e o figură stângace a diplomaţiei moldoveneşti în ajunul negocierilor de la Vilnius în problema transnistreană. Mişcarea e percepută ca un semnal pentru Kremlin că Chisinaul este un partener care vede, chipurile, în Rusia un actor principal într-o eventuală reglementare. Nu cred că gestul va fi apreciat de Moscova. Ne aşteaptă negocieri grele la Vilnius. Tiraspolul va veni ca partener egal şi cu conceptul a două state moldoveneşti. Prelungirea Acordului e o nouă durere de cap pentru Moldova.
Ion MANOLE, Promo-Lex
Acordul, dacă nu cumva a fost modificat, este un document bun. Dar, ca să câştigi dintr-un acord de prietenie, este prea puţin ca acesta să fie bun. Contează şi pe cât de bine este el valorificat. În relaţia dintre doi câştigă cel care este mai bun. Cu regret, Chişinăul nu a demonstrat acest lucru, fie din motivul că nu a avut capacitatea s-o facă, fie că nu a dorit. Şi după semnarea Acordului, ca şi până la el, situaţia a mers în rău. În mod special, în Transnistria. Şi vina nu e atât a Rusiei sau numai a Rusiei. Vina e a Chişinăului, care s-a implicat în viaţa şi problemele Transnistriei ocazional, de la caz la caz. Chişinăul nu are o abordare corectă a problematicii transnistrene, în general, cu planuri, cu strategii, cu evaluarea posibilelor riscuri. Aş vrea ca cel puţin de acum încolo să fie altfel.
Nadejda BRÂNZAN, deputat în Primul Parlament
De la „prietenia” de aproape două secole cu Rusia, localnicii şi-au pierdut identitatea. Şi continuă s-o piardă. Care-i rostul Tratatului de prietenie, semnat acum 10 ani, dacă de două decenii ne este ţinută arma la tâmplă? Dacă Rusia a promovat şi a susţinut politic şi financiar separatismul? Dacă nu şi-a respectat angajamentele de la Istanbul, dacă liderii separatişti sunt primiţi la Moscova cu onoruri, iar în stânga Nistrului funcţionează filiale ale partidului de guvernământ din Rusia? Partea proastă a lucrurilor e că în toţi aceşti ani Chişinăul nici o dată nu i-a amintit Moscovei de prevederile Tratatului. Prelungirea lui automată, după câte s-au întâmplat, ne duce la gândul că această stare de lucruri convine şi Moscovei, şi celor care guvernează R. Moldova. Iar asta înseamnă adio, Europa.
Ion UNGUREANU, ex-ministru, om de cultură
Nu am avut decât de pierdut. Spre regretul nostru, suntem trataţi de Moscova de pe alte poziţii decât cele ale adevăratei prietenii. Pe hârtie prieteni, dar cu armata a 14-a în casă. Prieteni – dar cu Biserica Rusă în altare. Prieteni — ţinuţi de gât cu Transnistria. Rusia a devenit în ultima vreme foarte activă în refacerea spaţiului euroasiatic şi prietenia cu ea i-ar putea servi ca pretext să ne pretindă, oricând, parte a «Sfintei Rusii» – vorba patriarhului Kirill. Noi ne facem iluzii că ei pot fi prietenii noştri. Mă refer la clasa politică rusă, aceşti pecenegi, care nu au nimic cu marea cultură rusă. Nu o zic eu, a spus-o Cehov. Aşa că la Chişinău a fost în vizită în peceneg şi ce ar putea urma, e clar. În prietenia cu Rusia câştigă cei cu demnitate, or, noi nu avem o clasă politică la guvernare care să dovedească asta.
Pentru conformitate, P.G.
