Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   SONDAJ/ Frica de Băsescu

SONDAJ Frica de Băsescu

Pe 7 noiembrie, la trei ore după ce Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a anunțat că amână până pe 14 noiembrie luarea unei decizii în cazul cetățeniei lui Traian Băsescu, „pentru consultări suplimentare”, magistrații „s-au răzgândit” şi au respins recursul fostului lider de la Cotroceni, privind anularea decretului preşedintelui Igor Dodon, prin care i-a fost retrasă cetăţenia R. Moldova. Magistraţii susţin că decizia are la bază motive juridice. Avocatul lui Traian Băsescu declară că motivele retragerii cetăţeniei sunt politice.

Cui şi de ce nu i-a convenit cetăţenia lui Traian Băsescu?

Gheorghe Răileanu, primar de Cimişlia

Cred că cetățenia lui Băsescu strica jocul cuiva. Vin alegerile. Asta, cred, a fost motivul principal din care i s-a luat cetățenia. În rest, e speculă. Să oferi străinilor cetățenie pe bani şi să nu o acorzi sau s-o retragi unor personalități cu merite deosebite față de R. Moldova, e o absurditate. Eu cred că retragerea cetățeniei lui Băsescu și apărarea în instanță a acestei retrageri este încă o dovadă că cei care decid în politica de la noi sunt antiromâni și nimeni nu trebuie să își facă iluzii în acest sens. R. Moldova ar fi avut de câștigat cu un cetățean ca Băsescu, pentru că e un lider real, are o experiență politică foarte mare, cu relații bune și bine apreciat în lume. Noi nu avem astfel de politicieni.

Alecu Reniţă, Asociaţia Parlamentul 1990

Acest dosar nu are nimic în comun cu legea propriu-zisă. Preşedintele Timofti a avut motive să-i acorde cetățenia dlui Băsescu, ținând cont de meritele lui deosebite față de R. Moldova. Dar ce au făcut Dodon şi justiția moldovenească? L-au plasat pe Băsescu în aceeași categorie cu orice străin venit în R. Moldova, care îşi aşteaptă rândul la cetăţenie. E aiureală. Mă mir că președintele Timofti, care e şi jurist, nu a venit până acum cu o replică în acest sens. Deci, lui Erdogan, care nu a făcut decât niște pleziruri pentru Dodon, îi conferim Ordinul Republicii, iar lui Băsescu, care a făcut pentru R. Moldova mai mult decât toți președinții lumii, îi luăm şi ce i-am dat. Motivele, evident, sunt de ordin politic: frica de Băsescu. Suntem în an electoral şi exista riscul ca Băsescu să devină acel steag care să reunească toate forţele unioniste, iar asta ar fi însemnat 25-30% din mandatele viitorului parlament. Nu vrea asta nici Dodon, nici Plahotniuc.

Andrei Bivol, avocatul lui Traian Băsescu

În primul rând, nu-i convine președintelui Dodon. El a semnat decretul. Noi avem anexate la dosar câteva înregistrări în care el declară public că i-a retras cetăţenia, ca să-i interzică participarea în viaţa politică de la noi. Și doi: tot el a amenințat judecătorii că chiar dacă şi îi vor anula decretul, el va emite un alt decret. Păi, dacă o autoritate consideră că a avut loc o încălcare a legii şi a emis un act administrativ ca să repare o încălcare a legii, trebuie să meargă pe această idee până la capăt. Noi, însă, în instanță auzim una şi în declarațiile publice alta. Da, Legea cetățeniei R. Moldova spune că persoana nu ar trebui să se afle sub urmărire penală la momentul depunerii cererii și că asta ar constitui un motiv de refuz. Repet, de refuz, nu de retragere a cetățeniei. Problema e că o dată ce cetăţenia a fost acordată, ea nu poate fi retrasă în baza aceluiaşi temei… Președinția a încurcat două proceduri: de acordare şi de retragere a cetăţeniei. La retragerea cetățeniei trebuia să existe o cerere motivată din partea organelor competente. Acestea sunt Ministerul de Interne şi Ministerul de Externe. Nu preşedinţia din oficiu. Ce a făcut Curtea Supremă? Curtea a spus că Comisia de pe lângă preşedinte, care e mai mult un organ de secretariat, ar avea şi ea dreptul să facă propuneri de retragere a cetăţeniei. Şi mai greu de explicat e că CSJ a pronunţat decizia la câteva ore după ce a anunţat pauză de o săptămână. Dacă e o decizie influenţată politic? Cred ca da. Altcineva cine mai poate influența la noi justiţia?

Ecaterina Mardarovici, Clubul Politic 50×50

Nu aș vrea să mă bag în argumentele juridice, dar dacă lui Traian Băsescu i s-a căutat nod în papură, să răspundă cei care au decis. Că retragerea cetățeniei are și conotații politice este evident. Dacă Dodon nu ar fi fost un președinte anti-român, nu s-ar fi legat de Băsescu. Dar așa, a făcut-o… Faptul că CSJ și-a amânat inițial decizia, iar la câteva ore a enunțat să-i retrage cetățenia, ne dă dreptul să-i suspectăm că au fost influențe politice. De fapt, toată problema știți care-i? Că noi, deși suntem aceiași, și cei de dincolo, și de dincoace de Prut, nu suntem un stat dar două, puși în situații jenante să respectăm două Legi ale cetățeniei și nu una. Cât va mai continua?