[sondaj] Codul de etică al deputaţilor

Până la alegerile din toamnă, Legislativul s-ar putea să aibă un Cod de etică parlamentară. O intenţie, în acest sens, a fost enunțată de șeful Legislativului, Andrian Candu. Potrivit lui, Codul Parlamentului va trebui să reunească un nou Regulament de activitate a Legislativului, ţinând cont de noul sistem electoral, şi un Cod de Etică, adică, o mini-Biblie de uz intern, în care va fi scris ce e bine şi ce e rău, ce trebuie să facă şi să nu facă deputații, cui, şi nu pe cine să slujească.

Un Parlament mai civilizat? Deputaţi mai responsabili?

Andrei Strâmbeanu, scriitor

Puțin probabil. Indiferent cum se va chema acest Cod, el nu va schimba nimic, deşi ne-am dori să vină în parlament oameni cumsecade, care să nu spună minciuni, să nu fure, să nu rupă harta României, să nu se înjure ca la uşa cortului, să se gândească şi la lume, să nu dezerteze dintr-un partid în altul, în funcţie de interese, şi aşa mai departe. La nivel de intenție, poate că e bine. Dar folos din asta nu vom avea. Care-i problema? La noi legile nu se respectă. Dacă şi Constituția a devenit carte de joc, ce poate rezolva un Cod intern? Vreau să vă spun, în calitate de fost deputat, că ordine în parlament poate fi făcută şi cu Regulamentul şi legile pe care le avem. Doar să se ţină cont de ele. Situaţia, în cazul R. Moldova, însă, e una atipică. Noi nu suntem stat. Noi trebuie să ne unim mai întâi cu România şi apoi să facem coduri şi legi, care să se respecte. Altfel, toate sunt jocuri. Mimări. Onanism politic. Pentru ce? Ca să li se arate occidentalilor că la noi e bine, că e democrație… Prostii.

Fiodor Ghelici, Asociaţia „Moldova Mea”

Trebuie să fii un mare naiv ca să crezi că parlamentul nu îşi face treaba bine doar pentru că îi lipsește Codul, despre care vorbește dl Candu. La modul teoretic, da, ar fi bine să existe, dar el nu va funcționa. El va trebui trecut prin parlament. Spuneți-mi, sunt gata deputații noștri, aşa cum îi ştim noi că sunt majoritatea lor, needucați, corupţi şi hoţi, să voteze un Regulament prin care să li se dea peste mâini? E truc electoral. Populism. PD are sub controlul său majoritatea parlamentară, de ce nu face ordine în parlament? Pentru că nu le convine, pentru că parlamentul sunt ei. Salut ideea lui Candu, dar nu cred în ea. S-ar putea ca parlamentul şi să adopte un atare Cod, dar asta nu va schimba nimic. Ce a schimbat introducerea în Constituție a prerogativei de integrare europeană? Nimic. Toate au rămas pe vechi. Şi vor rămâne, pentru că cei care stau de 15-20 de ani în parlament vor căuta să rămână şi pentru următorii 4 ani. De ce sunt buni? De rele.

Nicolae Osmochescu, profesor universitar, doctor în drept

Eu cred că avem nevoie de acest Cod. Să ținem cont că multe dintre problemele legate de activitatea și conduita deputaților vin şi din faptul că Regulamentul de activitate al parlamentului este unul depășit de timp. Fenomenul migrației politice, care ia amploare, lobbysmul, interesele de grup şi rudenie etc, acestea şi multe alte probleme, care nu sunt reglementate de Regulament, trebuie reglementate şi aduse la condiția de normă juridică clară. E foarte bine să avem un Cod de etică parlamentară, dar puterea juridică a Codului să fie una mult mai mare decât a Regulamentului. Respectiv, şi responsabilitățile deputaților vor fi altele. Nu trebuie să ne gândim că lucrurile se vor schimba imediat. Dar se vor schimba.

Tudor Deliu, deputat PLDM

Adoptarea unui Cod de etică parlamentară este imperios necesară. Comportamentul deputaților în plen, în comisii, în afara parlamentului și în străinătate, felul lor de a fi și de a-și exercita mandatul, conflictele de interese, traseismul politic sunt chestii care deranjează tot mai mult societatea. Eu nu știu la ce Cod se referă dl Candu, dar personal sunt autorul unui Cod de Etică și Conduită, elaborat acum câțiva ani, consultat cu societatea civilă, analizat și de experți din afară. Prin 2015, proiectul a fost înregistrat în parlament și chiar prezentat în prima lectură, are și semnătura dlui Candu, dar nu i s-a dat curs mai departe. Poate că se va reveni la el. Va schimba Codul de Etică situația în parlament? Contează cum va fi implementat. Noi avem în R. Moldova numeroase legi bune, dar ce folos, dacă implementarea lor lasă de dorit_


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *