Sondaj: Ce aţi dori guvernării cu prilejul sărbătorilor de Paşti?

Anastasia, Chişinău

Le doresc sănătate, că-i mai bună decât toate, şi să fie fericiţi de Sărbătoarea Paştelui. Să fie la masă alături de cei dragi, să aibă pace în familie, bucurii de la copii şi de la nepoţi, cei care îi au deja. Chiar dacă ne dorim să nu avem probleme cu banii, nu întotdeauna aceste dorinţe se îndeplinesc. Le urăm şi lor să nu aibă vreodată probleme financiare. Pentru ei asemenea situaţii ar fi mai grele decât pentru noi, deoarece ei trăiesc mai bine şi nu sunt obişnuiţi cu lipsurile. Le-ar suporta mai greu.

Emilian Lupăcescu, s. Moşeni, r. Râşcani

Eu vreau să-i fac o urare domnului Filat. Îi doresc sănătate, că-i un băiat bun şi un om cu suflet mare. Să-i fie copiii sănătoşi, să-i fie sănătoasă soţia, dar şi el să fie sănătos, ca să trecem mai repede în Europa. De Paşte, îi doresc să ciocnească un ou roşu, cum îi tradiţia pe la noi. Şi să servească un pahar cu vin, aşa cum e primit de sărbători. Cu politicienii să se împace bine, că lumea mai vrea şi linişte, mai puţin zbucium. Când lucrurile sunt aşezate, toate se mişcă mai bine.

Tudor Mutu, Chişinău

Să ajungă ei pe drumuri, aşa cum umblăm noi, pensionarii. Ei se ceartă permanent unul cu altul, nu-s uniţi. Sunt exact ca şi noi toţi – duşmănoşi, invidioşi, mă rog, ca moldovenii. Le mai doresc să ajungă să trăiască din suta ceea de lei pe care le-o dau pensionarilor. Eu, de când sunt la pensie, de vreo zece ani, n-am mai văzut aşa sărăcie şi răutate ca astăzi. Ei nu-şi pot împărţi între ei banii, dar cum să mai ajungă şi pentru noi? Se ciocnesc între ei, iar noi numărăm bănuţii şi nu ştim ce să cumpărăm mai întâi: pâine sau leacuri? Eu voi plăti căldura la vară, că nu pot achita facturile acum.

Maria Ilie, Dubăsari

Să aibă parte de sănătate şi bucurie de Paşte, să fie fericiţi alături de familiile lor. Să aibă o masă plină de bunătăţi, cu cozonac şi ouă roşii. Nu prea îi cunosc pe niciunul dintre politicieni, deoarece nu mă interesează politica. Foarte rar particip la votare. Le sunt recunoscătoare că au organizat acest târg de Paşti. Aici vânzările merg mai bine. Oamenii, de unde au, de unde nu prea au, cumpără câte ceva, ca la sărbători. Nu ştiam ce voi face de Paşte, deoarece nu aveam niciun ban în casă. Acum, în câteva zile, pot să mă pregătesc cât de puţin de această luminată sărbătoare.

Maria Sacara, Basarabeasca

Ei trebuie să aibă frică de Dumnezeu, în primul rând, doar atunci ar putea fi bine şi pentru oameni. Le doresc înţelepciune, ca să ştie cum să conducă acest popor. Dacă vor avea înţelepciune, vor avea şi bogăţie, şi respect, şi recunoştinţă. Nu prea îi cunosc pe politicieni, dar le doresc să fie sănătoşi. Le-aş spune să meargă la biserică, aşa cum trebuie, de fapt, să facem cu toţii, pentru a ne pocăi. Un Paşte fericit, sănătate, bucate alese pe masa lor. Le spun din tot sufletul, chiar dacă nu pot să compar masa lor cu mesele noastre, sărbătoarea lor cu sărbătorile noastre.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. vera

    Le doresc sarbatori fericite si ca in viitor sa se intoarca la popor nu numai cu fata, dar si cu sufletul, daca-l iubesc pe Dumnezeu cu toata inima, dar nu de dragul lumii!!

  2. ionitza

    AIE sa coopereze si sa fie uniti!
    La primaria Chisinaului sa fie un singur candidat de la ei – Dorin CIRTOACA!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *