Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   (Sondaj) Banul bate corupţia?

(Sondaj) Banul bate corupţia?

Pentru eradicarea corupţiei din sistemul judecătoresc, preşedintele nou-ales, Nicolae Timofti, propune majorarea salariului judecătorilor până la 1000—2500 Euro.

Ar rezolva acest fapt problema corupţiei în R. Moldova sau, cel puţin, în Justiţie?

Ludmila Bolboceanu, conferenţiar universitar, doctor

Majorarea salariului pe un singur segment, fie el şi al justiţiei, nu rezolvă problema corupţiei. Până la urmă, problema nu e atât în salariu, cât în educaţie. De aici trebuie să pornim. Cu ce este mai puţin responsabilă munca unui pedagog sau a unui medic, decât cea a unui judecător? În toate cazurile e vorba de soarta omului. Şi atunci de ce să-i tratăm atât de diferit? Facem cult. Înţeleg că dl preşedinte cunoaşte lucrurile din interior, dar, oricum, nu e bine. Dacă fiecare va încerca să-şi protejeze domeniul din care vine, unde ajungem? Şi apoi, nu e clar nici din ce surse vor fi făcute aceste majorări pe timp de criză. Este şi asta o întrebare. Personal cred că în capul mesei trebuie pus nu banul, ci legea. Împotriva corupţiei cu banul nu rezolvi mare lucru. Legea trebuie să funcţioneze. Ce zice vechiul dicton latin? «Dura lex sed lex» (aspră-i legea, dar e lege).

Iurie Colesnic, scriitor

Majorarea salariului nu ar schimba situaţia, lucrurile ar trebui regândite în ansamblu. Cred că dacă se va merge pe ideea majorării, paralel cu instituirea unui control foarte strict şi sever din partea SIS asupra veniturilor şi averii judecătorilor, până la gradul doi şi trei de rudenie, atunci, posibil, majorarea salariilor ar putea schimba lucrurile în bine. În caz contrar, toate vor rămâne pe vechi. Banul are o putere enormă asupra individului, mai ales a celui care s-a deprins cu banul uşor şi doar frica în faţa legii îl mai poate tempera şi raţiona. În rest, dacă lucrurile se vor aranja în justiţie, cred că în celelalte sfere va fi mai uşor, pentru că instituirea ordinii în justiţe ar fi asemeni unui filtru pentru asanarea situaţiei în ansamblu. Mă refer la sănătate, educaţie, afaceri, politică etc. Dar nu va fi simplu. Depinde cât de restrictivă va fi Legea în urma reformei care se aşteaptă.

Dumitru Braşoveanu, avocat

Cred că se va rezolva, dar parţial. Problema trebuie privită mai larg, corupţia în justiţie îşi are rădăcinile în alte sfere ale domeniului de drept. Şi nu numai de drept. Fără o schimbare a situaţiei în Procuratură, la Interne nu va fi posibilă eficientizarea justiţiei. Trebuie revăzut şi statutul Consiliului Superior al Magistraturii. Practica arată că orice s-ar întâmpla în justiţie, judecătorilor li se iartă aproape totul. Majorarea salariului ar disciplina doar judecătorii care respectă jurământul. În rest… Trebuie revăzute criteriile de selectare şi responsabilizare a judecătorilor. Cei care încalcă legea trebuie sancţionaţi, fără niciun fel de scuze, până la eliminarea din justiţie. Imunitatea judecătorilor e şi ea un viciu. Eu cu inima sunt pentru eliminarea ei, dar cu raţiunea nu. Nu suntem încă o societate în care să existe o cultură a relaţiilor între puteri. Dar lucrurile trebuie revăzute şi aici.

Valentin Dolganiuc, analist politic, ex-deputat

La începutul anilor 90, cineva dintre premieri a propus Parlamentului majorarea salariului pentru angajaţii organelor de drept. Motivarea era aceeaşi: excluderea corupţiei. Salariile au fost majorate, iar corupţia a ajuns, cu anii, cea mai mare problemă pentru R. Moldova… Avem un sistem judecătoresc necontrolat şi necontrolabil. Instituirea Consiliului Superior al Magistraturii nu a putut eficientiza sistemul. Imunitatea şi numirea pe viaţă a judecătorilor în funcţie nu au dat independenţă justiţiei, ele au devenit privilegii şi paravan pentru ilegalităţi şi corupţie. Doar majorarea salariului nu schimbă mare lucru. Există două modalităţi de influenţare a individului: frica şi lauda. Prioritate are frica. La sovietici, dacă în prima instanţă aveai 2-3 dosare întoarse la reexaminare, trebuia să laşi funcţia, la noi nici dosarele pierdute la CEDO nu contează. Legea bate corupţia, nu banul.