Guvernul zice că e „bine”. Ce zice lumea?

Cabinetul Filat: 3 ani de guvernare. Ce s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat?  

Ghenadie Vaculovschi, jurist

Puţine s-au întâmplat, comparativ cu ceea ce scrie în Programul de guvernare. Sunt, însă, câteva lucruri de remarcat. În primul rând, realizările din politica externă, graţie abilităţilor ministrului Iurie Leancă şi altei figuri, mai puţşin vizibile, dar la fel de importante, Igor Corman. Un alt merit, deşi nu e doar al Alianţei, este fortificarea democraţiei parlamentare şi alegerea şefului statului, mai ales că avem un preşedinte care, în  premieră, se comportă adecvat în condiţiile unui regim parlamentar de guvernare. În rest, nu prea am avea ce remarca. La capitolul „reforme” – stăm pe loc. În economie, mai mult contabilitate decât strategii de dezvolatre, nivelul de viaţă în scădere în raport cu costurile, corupţia – în zenit, Procuratura, Justiţia, Poliţia, SIS-ul, Anticorupţia – fără schimbare, iar partajarea politică a acestor instituţii a agravat situaţia şi mai mult. Dacă la Chişinău ar fi existat o alternativă democratică AIE, guvernarea de mult nu ar mai fi avut sprijinul Europei.

Valeriu Beril, antreprenor, Ştefan-Vodă

Aşteptările au fost şi rămân foarte mari, realizări există, dar departe de ceea ce ne-am aşteptat. Resimţim nişte schimbări la drumuri – zic de cele naţionale, la infrastructura comunală – apeducte, canalizare, gazificare. Ceea ce rămâne neschimbat este viaţa la sat. Şi nici nu ştim când se va concentra guvernul pe problemele satului – mă refer la producere, la industria prelucrătoatre, inclusiv industria de producere a energiei electrice şi termice alternative, pentru care satul are materie primă. Nu au existat proiecte serioase de dezvoltare cu impact regional. Criza locurilor de muncă e mare peste tot, dar la sat, în special. Ţăranul, după cum era umilit, lăsat unu la unu cu pământul, aşa a şi rămas, neajutat de nicăieri. Chiar şi cei care au un ban nu riscă că-l investească, pentru că din partea statului nu există niciun fel de garanţii… Lumea pleacă. Zilnic. Nu mai rezistă, pentru că timpul trece, iar problemele, în loc să dispară, cresc.

Alecu Reniţă, Mişcarea Ecologistă din Moldova

Meritul Alianţei e că prin alegerea Preşedintelui s-a pus capăt haosului politic şi administrativ, provocat de comunişti pentru a prelua puterea. Stabilitatea necesară pentru reforme a apărut, aşteptăm reformele. UE a acordat un mare avans de încredere Alianţei. Cel puţin teoretic, mai suntem în faţa unei şanse istorice de a ne apropia real de Europa. E mai mult decât evident că Kremlinul şi-a activat toată agentura ca să blocheze cursul european al RM, intoxicând populaţia cu ideea Uniunii Euroasiatice. Ca de obicei, în momentele cruciale pentru destinul R. Moldova, sunt manipulate minorităţile naţionale… S-ar putea ca până la sfârşitul anului să fie stimulate o serie de procese antieuropene, menite să nu ne permită apropierea de UE, mai ales că Rusia domină frontul transnistrean şi nu dă niciun semn că ar dori cu adevărat să instaureze pacea în regiune. Calitatea vieţii nu s-a îmbunătăţit pe potriva aşteptărilor, dar nici nu a degradat aşa cum şi-au dorit comuniştii.

Valentin Dolganiuc, analist politic

Printre cele ce nu s-au întâmplat, principalul e că nu am ajuns să avem „O Moldovă fără sărăcie”. Aş fi vrut să vorbesc azi despre o economie de piaţă bazată pe modele europene, unde proprietatea privată este protejată de stat, unde lipsesc atacurile raider, unde cuvântul mafie ar fi un arhaism, unde sistemul judiciar te proteajază, unde salariile patronilor din întreprinderile de stat nu sunt peste 100 de mii de lei, ci corespunzătoare mediei pe economie, etc., etc. Din păcate, nu o pot face. Există, ce-i drept, nişte evoluţii în bine în politica externă, dar această politică nu depinde doar de Chişinău. Ea e o parte integrantă a geopoliticii euroatlantice. Să nu uităm că suntem la frontierele UE, iar pentru Europa Transnistria este flancul sudic al Rusiei… Partea proastă a lucrurilor e că Alianţa nu prea mai are timp pentru reforme, decât o jumătate de an, cel mult, după care va intra într-o perioadă electorală, în care nu se mai fac reforme, decât conjuncturale.