Smeada moldoveancă, aka „Smugleanka”, adună sau nu partizani?
O fi existând pe undeva o oacheşă „smugleankă” ce recrutează acum, ca în cântec, un detaşament autohton de partizani sau, ca să zic mai româneşte, de haiduci, gata să înfrunte inacceptabilele nedreptăţi ale sistemului? – este întrebarea pe care şi-o adresează foarte serios atât jurnaliştii, cât şi capii actuali ai R. Moldova. Au fost doar ameninţări cu trotil (alarme false), dar aduceţi-vă aminte şi despre recenta vizita la Jurnal TV a unui ofiţer al forţelor moldovene de ordine, care venise să afle IP-urile internauţilor ce comentează ştirile acestui post, pe motiv că unele comentarii ar fi conţinut chemări la acte violente.
Întrebarea respectivă, sunt sigur, le macină şi mintea comisarilor Europeni, căci mulţi dintre comisarii de acum şi-au trăit tinereţea pe timpul când Europa de Vest era înflăcărată, în ambele sensuri ale cuvântului, de actele violente atribuite organizaţiei de extremă stânga – Fracţiunea Armatei Roşii (acronimul nemţesc: RAF). Memoria europenilor a fost reîmprospătată şi de recenta lansare a filmului artistic german „Complexul Baader-Meinhof”, nominalizat şi la premiile Oscar 2009, în categoria „pentru cel mai bun film în limbă străină”. Andreas Baader şi Ulrike Meinhof au fost nucleele RAF-ului. Vrând-nevrând, ei şi-au adus aminte că RAF se face vinovată de moartea a 34 de oameni, numeroşi răniţi, incendii şi explozii, care au cauzat pagube materiale imense. E posibil oare ca comisarii europeni să vadă în Basarabia un dureros déjà-vu? Europa vrea stabilitate. Acest mesaj a fost repetat în nenumărate rânduri. Suedezul Thomas Hammarberg glăsuia înţelept, când spunea că atât poliţiştii care au participat la maltratarea reţinuţilor în perioada de după alegeri, cât şi superiorii acestora trebuie traşi la răspundere. Asta ar diminua imediat (!) sau cel puţin ar da o altă întorsătură conflictului arzător din R. Moldova.
Sunt mai multe asemănări curioase de context între Europa anilor 70 şi evenimentele recente din Basarabia. Nu mă refer la faptul că şi Ulrike Meinhof, iniţial o apreciată editorialistă germană a noii stângi, mamă a doi copii, devenită brusc şi paradoxal o temută teroristă, avea tenul la fel de măsliniu ca şi „Smugleanka” din renumitul cântec sovietic. Se pare că Meinhof s-a aliniat RAF-ului şi din cauza asasinării unui tânăr demonstrant de către un poliţist, ulterior judecat, dar găsit nevinovat de către instanţa judiciară.
Vă propun mai jos câteva pasaje din culegerea „Teresa” – unul din multele texte dedicate evenimentelor zbucimate din anii 70. (Teresa era un nume de cod al Ulrikăi Mainhof.) Cartea e semnată de suedezul Steve Sem-Sandber. (Suedezii sunt foarte sensibili când vine vorba despre „”Baader-Meinhof”, căci anume în Suedia, în 1975, a fost atacată Ambasada Germaniei de către un grup de comando RAF. Militanţii au cerut eliberarea camarazilor lor de arme din temniţele Germaniei. În urma atacului şi-au pierdut viaţa doi funcţionari ai ambasadei şi doi militanţi RAF.)
Aşa deci: „…Mulţimea ia cu asalt bariera poliţienească… Pietre zboară prin aer… Poliţia încearcă să împrăştie oamenii prin utilizarea gazelor lacrimogene şi a tunurilor cu apă… Întâmplările sunt filtrate prin mass-media de stat… Protest e atunci când spun că mai mult nu pot suporta, atunci când nu mai sunt de acord cu ceea ce nu pot suporta. Sfidarea e atunci când nu permit altora să fie de acord… Motivul actelor noastre a fost lipsa noastră de putere. Dar dreptatea este adesea de partea celor fără putere… Acţionam pentru că altfel nu se mai putea… Ulrike demonstrează fotografiile morţilor, tineri… feţele umflate şi deformate de loviturile poliţiştilor… Formează haiducia urbană! Ai curajul să lupţi şi să învingi! Actualmente în societate nu există o viaţă publică, căci aceasta fondează existenţa unor unităţi conştiente, care au la dispoziţie posibilitatea de gândire critică şi sunt în stare să-i evalueze critic pe guvernanţi, să exercite asupra lor un anumit control şi să promoveze discuţia publică. Dacă şi există vreo viaţă publică, atunci aceasta poartă drapelele privilegiului… viaţa publică prezentată în mass-media e o manipulare… Trebuie de fiecare dată să o luăm de la capăt, să o resuscităm prin discuţie şi prin fapte… Puterea nu poate fi înţeleasă fără o antiputere, la fel cum acţiunea nu poate fi înţeleasă fără represiuni…
Va fi aşa atâta timp cât guvernanţii pornesc de la idea că e necesar să se menţină o imaturitate spirituală a maselor, pe când e necesară o educaţie a maselor în spirit critic, în spiritul unei gândiri „iluminate”… Cei care se află la fundul societăţii au doar o singură posibilitate: să o rupă cu cei care-i suprimă, ei au o singură lege: acolo unde domneşte violenţa, singurul răspuns este violenţa. Obedienţa poate duce la cancer… Se pare că teroriştii noii generaţii nu se ruşinează să ia în miră politicieni de rang tot mai înalt… Spuneţi-mi, ce doriţi de fapt de la noi? Să interziceţi gândirea? Pentru zeci de ani?”. TERESA de Steve Sem Sandberg – o carte pe care o recomand tuturor.
dr. Teodor AJDER
