Secretarul american John Kerry – vizită simbolică în R. Moldova

450-kerrySecretarul american de Stat, John Kerry, a întreprins miercuri, 4 decembrie, o scurtă vizită în R.Moldova. Aflat într-un turneu prin Europa, oficialul s-a întâlnit la Chişinău cu şeful statului, Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă, cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, dar şi cu liderii coaliţiei de guvernare. La aeroport, John Kerry a fost întâmpinat de ministra Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman.

În cadrul scurtei întâlniri de la Reşedinţa de Stat, oficialii au purtat negocieri despre relaţiile bilaterale, precum şi discuţii pe tema parcursului european al R. Moldova. Înainte de a-şi continua călătoria, John Kerry a făcut un popas la cramele de la Cricova, unde a avut o întrevedere cu vinificatorii din R. Moldova şi a participat la lansarea unui nou brand – „Vinurile Moldovei”.

Oficialul american a felicitat R.Moldova pentru parafarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană şi a transmis un mesaj de susţinere a transformării şi modernizării republicii.

„Suntem siguri că această vizită va constitui un important punct de referinţă în istoria relaţiilor noastre bilaterale”, a declarat, după întrevedere, premierul Iurie Leancă. „La numai câteva zile de la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, aflarea oficialului american la Chişinău este şi o expresie a sprijinului politic din partea SUA pentru evoluţiile democratice din ţara noastră şi pentru parcursul european al R.Moldova. Suntem conştienţi că nu ne putem opri aici şi că trebuie să grăbim reformele pentru o veritabilă supremaţie a legii, respect al drepturilor omului şi al principiilor economiei de piaţă. Mizăm, în acest sens, pe sprijinul continuu al prietenilor din afară. Ne pronunţăm pentru un rol sporit al Statelor Unite în regiune şi pentru o implicare mai activă în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, în vederea identificării unei soluţii viabile care să se bazeze pe principiile suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R.Moldova”, a mai declarat prim-ministrul.

Potrivit liderului PLDM, Vlad Filat, oaspetele american a expus un mesaj tranşant în legătură cu reformele şi integrarea europeană a ţării. „În cadrul discuţiilor de azi s-a vorbit despre un plan comun de acţiuni UE-SUA. Să nu uităm că SUA e parte în procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi în relaţiile sale bilaterale are posibilitatea să influenţeze procese cu caracter geopolitic. Faptul că aceste relaţii se bucură de o asemenea substanţă e foarte îmbucurător”, a menţionat Vlad Filat.

„Această vizită poartă un caracter strategic”, a declarat liderul PD, Marian Lupu, după întâlnirea cu oficialul american. „SUA au fost şi vor fi un partener strategic pentru Moldova. Valoarea acestei vizite nu se reduce doar la una simbolică, de ordin politic. Am discutat pe îndelete agenda europeană a ţării. A avut un mesaj foarte clar în susţinerea parcursului european al R.Moldova”, a mai adăugat Marian Lupu.

SUA au contribuit în mod direct la modernizarea R.Moldova prin asistenţa substanţială acordată de-a lungul ultimilor 22 de ani de peste 1,1 miliarde de dolari, inclusiv 262 de milioane alocate prin Corporaţia Provocările Mileniului pentru reparaţia drumurilor naţionale şi construcţia sistemelor de irigare. La fel de importantă este şi cooperarea bilaterală în domeniul energetic.

R.R.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Oleg

    Aceasta vizita arata sprijinul SUA pentru RM, petnru cetatenii RM, pentru Coalitia de la Guvernare si pentru cursul UE al RM.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *