Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Rusia "bate" Ucraina. Şi Moldova?

Rusia „bate” Ucraina. Şi Moldova?

Ucraina, R. Moldova şi Georgia urmează să semneze (parafeze) pe 28—29 noiembrie, la Vilnius, Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb cu UE. Rusia se înverşunează. Presa titrează zilnic că bătălia decisivă între Rusia şi UE se dă acum pentru Ucraina.

Vilnius-2013: dacă Ucraina „cade”, R. Moldova rezistă?

Ion-DronIon Dron, preşedinte ONG CIMAP

R. Moldova şi Ucraina sunt două cazuri separate, din punct de vedere al intereselor geostrategice ale Rusiei în această zonă: una e Ucraina şi alta e R. Moldova, deşi pretenţiile Rusiei, per-ansamblu, sunt bine cunoscute de noi: tot ce a fost sovietic – să fie zonă de influenţă rusească. Însă, ca prioritate, Ucraina e pe altă listă decât R. Moldova. Nu cred că noi am putea avea probleme la parafare, cu condiţia că diriguitorii noştri vor rămâne pe poziţii… Asocierea Ucrainei la UE ar fi un mare avantaj pentru noi, la fel după cum va fi un dezavantaj căderea ei… Dacă Ucraina „cade”, s-ar putea să cadă şi perspectiva noastră de aderare la UE.

Tudor-BotnaruTudor Botnaru, ex-ministru al Securităţii

Indiferent de faptul ce se va întâmpla cu Ucraina, R. Moldova are toate şansele să ia „examenul” la Vilnius. Pentru Ucraina e mai complicat, dar nu imposibil. Vilniusul trebuie câştigat. S-a lucrat mult, efortul a fost enorm şi din partea Chişinăului, şi din partea cancelariilor europene şi occidentale. Toate vizitele spre Chişinău şi de la Chişinău sunt un semnal pozitiv pentru noi. Toată lumea a înţeles că fără asocierea R.Moldova la UE, nu vom scăpa de acest „buboi” pe corpul R. Moldova, care este „problema transnistreană”. Noi trebuie să parafăm, iar până la etapa de asociere, se va rezolva problema şi cu Ucraina.

osmochescuNicolae Osmochescu, profesor universitar

R. Moldova va rezista, deşi nu va fi simplu. Noi cunoaştem natura politică a Rusiei: la şantaj şi la provocări ne putem aştepta în orice moment – şi până la summit, şi după el, dar, oricum, R. Moldova nu e Ucraina. Noi nu suntem atât de legaţi de piaţa rusă – una la mână. Doi: nu avem frontiere directe cu Rusia, suntem mai puţin ameninţaţi. Trei: suntem un stat mult mai mic decât Ucraina şi nevoile noastre pot fi uşor acoperite de UE. Şi patru: pentru Moscova, acum, nu R. Moldova, ci Ucraina este prioritatea nr.1. Dacă pierde Ucraina, Rusia ştie că riscă să se descompună, aşa că între noi şi Ucraina, contează acum Ucraina.

Anatol-TaranuAnatol Ţăranu, analist politic

Ce va fi la Vilnius, vom vedea pe 28—29 noiembrie. Pentru noi, parafarea e ca şi un fapt împlinit, indiferent de ce zic comuniştii. Nu-i exclus să transpară anumite provocări la Nistru sau în altă parte, dar acţiunea din 3 noiembrie a arătat clar că, la Chişinău, există o stabilitate politică. Asta contează. Cât priveşte „căderea” Ucrainei… Deocamdată, Ucraina rezistă. Dar dacă nu va rezista, nu ştiu dacă „căderea” ei trebuie tratată neapărat ca una defavorabilă R. Moldova. Dimpotrivă, s-ar putea ca acest fapt să deschidă mai multe oportunităţi, UE să se concentreze mai mult pe R. Moldova, aşa că nu se ştie ce ar fi mai bine.

Alexandra-CanAlexandra Cann, Partidul Naţional Liberal

Indiferent de circumstanţe, trebuie să rezistăm. Aproape toate statele-membre UE ne-au declarat sprijin. Vizitele spre Chişinău şi de la Chişinău în Europa se ţin lanţ. Ce dovadă mai vrem? Asocierea la UE nu are alternativă. De 20 de ani, cât suntem în CSI, oare nu e clar că nu avem nicio perspectivă într-o uniune cu Rusia? Dacă Kievul va ceda, e regretabil nu doar pentru Ucraina. Locul Ucrainei – în Est sau în Vest – contează şi pentru noi, dar alegerea este a lor. Pentru noi lucrurile sunt clare. După Marea Adunare din 3 noiembrie, craii noştri de la guvernare nu mai au cum să dea înapoi. Ori înainte, ori cedează puterea. Altă soluţie nu au.