Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   România şi R. Moldova: parteneriat…

România şi R. Moldova: parteneriat de sânge

431-basescu1Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a aflat, pe 17 iulie, în ultima sa vizită oficială la Chişinău, pe finalul celui de-al doilea mandat prezidenţial. Băsescu a avut parte la Chişinău de întrevederi pe toată linia la “vârful” puterii: N. Timofti, Ig. Corman, Iu. Leancă, şi la nivelul liderilor partidelor parlamentare: V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu, după care s-a întreţinut cu societatea civilă şi cu presa.

„În opt ani şi jumătate am bătut practic toate continentele lumii. Singura vizită în care am emoţii este cea făcută în R. Moldova”, a declarat Băsescu la întâlnirea cu presa, precizând că relaţiile cu R. Moldova sunt o excepţie în relaţiile pe care le are România cu lumea. “Eu nu îndrăznesc niciodată să spun că avem un parteneriat strategic, economic sau de alt gen. Noi avem un parteneriat de sânge”, a remarcat Băsescu. Întrebat de ce negocierile în problema transnistreană nu au nicio finalitate, Băsescu a răspuns: “Pentru că cei de care depinde rezultatul nu vor să rezolve problema sau vor să o rezolve altfel decât Chişinăul… Nici Federaţia Rusă, nici Ucraina, nici SUA, UE nu pot decide în locul Chişinăului asupra integrităţii teritoriale a R. Moldova. Or, poziţia Chişinăului nu este încă acceptată de toate părţile”, spune Băsescu. La întrebarea dacă viitorul R. Moldova nu ar fi mai uşor fără Transnistria, Băsescu a răspuns: “Eu nu fac analize pe teritoriul altui stat. Spun doar atât că la momentul în care R. Moldova şi-a declarat independenţa, Transnistria era parte a acesteia… Chişinăul are obligaţia să lupte diplomatic pentru fiecare palmă de pământ care-i aparţine, indiferent care au fost aranjamentele administrative în interiorul fostei URSS”, susţine Băsescu. În opinia sa, moldovenii nu au de ales între UE şi Uniunea Euroasiatică. “Ce să caute ei în Uniunea Euroasiatică?! Cetăţenii R. Moldova sunt la fel ca cei din România…, cred că opţiunea de suflet e cea de a reveni acasă, adică în Europa. Europa e şi casa României”. Întrebat dacă Rusia are intenţia de a atrage România în sfera sa de influenţă, Băsescu a răspuns: “Dacă Federaţia Rusă n-ar încerca să-şi menţină influenţa în tot spaţiul fost comunist, n-ar fi Rusia. Sigur că Moscova ar vrea o relaţie mai strânsă cu Bucureştiul sau cu Sofia sau cu Budapesta sau cu Varşovia… Deocamdată există un prag de neîncredere între Bucureşti şi Moscova, care poate fi trecut uşor-uşor, dar necesită timp”. Rugat să se pronunţe pe marginea şirului de întrevederi din ultima vreme pe “axa Bucureşti-Chişinău-Moscova”: N. Patruşev, şeful Consiliului de Securitate din Rusia, Iu. Leancă, premierul R. Moldova, John Brennan, directorul CIA, Titus Corlăţean, ministrul român de Externe, Băsescu a răspuns: “Aş limita lucrurile doar la vizita domnului Patruşev, care a fost de substanţă şi extrem de importantă, pentru că a stabilit o cooperare pe probleme de securitate, probleme care reprezintă un risc pentru ambele state. În altă ordine de idei, Băsescu s-a arătat deranjat de faptul că premierul Leancă a cerut premierului Ponta reducerea numărului de burse la studii în România pentru R. Moldova. “Pentru mine a fost şocant că premierul Iurie Leancă i-a cerut premierului Victor Ponta să reducă numărul de burse pentru studenţii din R. Moldova. Răspunsul nostru, însă, nu poate fi decât că îl mărim, dând o şansă acestor tineri să înveţe în România şi apoi să se întoarcă în R. Moldova, fiindcă România are nişte obligaţii morale faţă de generaţia tânără”, spune Băsescu. Cu referire la scopul vizitei sale la Chişinău, Băsescu a declarat: susţinerea relaţiei dintre cele două state, care vine într-un moment extrem de important pentru viitorul R. Moldova: semnarea, în toamnă, a Acordului de asociere cu UE şi Acordului de liber schimb”.