Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Revoluţie prin contrabandă?

Revoluţie prin contrabandă?

Partidul Comuniştilor din R. Moldova (PCRM) a folosit la mitingul organizat vineri, 16 martie, megafoane  introduse în R. Moldova prin contrabandă. Cel puţin asta lasă să se înţeleagă Serviciul Vamal (SV) al R. Moldova, care îl acuză pe deputatul comunist Alexandru Petcov că a introdus în R. Moldova mai multe megafoane, ilegal.

Joi seara, 15 martie, deputatul comunist Alexandru Petcov se plângea, în cadrul unei intervenţii la o instituţie media afiliată PCRM, că vameşii de la frontiera cu Ucraina i-au confiscat paşaportul diplomatic, după ce i-au interzis să treacă frontiera cu 10 megafoane. Petcov spunea că a fost nevoit să se întoarcă în Chişinău, pentru că “era inutil să discuţi cu conducerea unei structuri afiliate lui Vlad Filat”. “Vameşii au refuzat să-mi întoarcă paşaportul”, a spus Petcov.

A doua zi, SV a declarat că, pe 15 martie, la intrarea în R. Moldova, prin punctul de trecere Mirnoe-Tabaki, dinspre Ucraina, s-a prezentat autoturismul Hiundai Matrix, la volanul căruia se aflau Alexandru Petcov şi Alexandru Rotari.

„Construcţia automobilului a permis colaboratorului vamal să vizualizeze prin geam mai multe cutii, ceea ce a servit drept temei de solicitare a declarării mărfii cu prezentarea acesteia. Petcov a ignorat cerinţele colaboratorului vamal, reproşând grosolan: „dacă vă trebuie, deschideţi singuri, nu sunt declarant vamal, motiv pentru care nu am ce declara”. Ulterior, totuşi, a deschis portbagajul, fiind identificate de către colaboratorul vamal câteva cutii masive”, au spus cei de la SV. “Colaboratorul vamal s-a deplasat în sediul postului vamal, iar deputatul Petcov l-a însoţit; intrând în biroul de serviciu, a refuzat completarea declaraţiei vamale pentru persoane fizice, a bruscat şi a insultat colaboratorul vamal, o doamnă, specificând că deţine paşaport diplomatic şi nu este în drept să fie verificat”, spun cei de la SV.

„Ulterior, deputatul Petcov a ignorat avizările colaboratului vamal de declarare a mărfii, a smuls de pe biroul de serviciu actele de identitate şi paşaportul tehnic al automobilului, părăsind zona de control vamal, neautorizat, prin înlăturarea samavolnică a barierelor de securitate. Peste 30 de minute, Petcov s-a reîntors cu acelaşi mijloc de transport. Colaboratorul vamal i-a solicitat să prezinte actele de identitate şi paşaportul tehnic al autoturismului. Petcov, însă, a părăsit din nou neautorizat zona de control vamal, lăsând paşaportul diplomatic şi paşaportul tehnic al automobilului în post”, anunţă SV, care consideră că acţiunile lui Alexandru Petcov pot fi examinare sub aspectul introducerii ilegale în ţară a mărfurilor prin contrabandă, părăsirea neautorizată a zonei de control, neglijarea cerinţelor legale ale colaboratorului vamal cu insultarea acestuia.

Autoritatea Vamală din Ucraina a fost solicitată să prezinte o informaţie despre mărfurile exportate din Ucraina de către deputat. “După acumularea mai multor probe, SV va decide asupra înaintării unui demers către procurorul general, intervenind cu o cerere către preşedintele Parlamentului, în vederea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului pentru tragere la răspundere”, a anunţat SV.

Vineri, 16 martie, în timpul protestului PCRM, au putut fi observate zeci de megafoane. Printre acestea ar fi fost şi cele aduse ilegal de PCRM. ZdG a încercat să afle dacă la Procuratura Generală a fost depusă vreo sesizare despre o posibilă acţiune de contrabandă a unui deputat. Serviciul de presă al PG ne-a comunicat că nu a fost depusă nicio sesizare vis-a-vis de acest caz.

Fiind acuzat de SV că ar fi implicat în acţiuni de  contrabandă, deputatul PCRM a declarat că “cei care fac contrabandă sunt Baliţchi şi Filat”.

V.M.