Relaţiile Chişinău—Bucureşti azi
Ce credeţi că lipseşte azi cel mai mult relaţiilor Chişinău—Bucureşti?
Iurie Colesnic, istoriograf, scriitor
Aceste relaţii au fost mereu o sinusoidală. Chişinăul nu a valorificat niciodată integral potenţialul relaţiilor cu Bucureştiul, iar multe dintre lucrurile care s-au întâmplat – bunăoară, şcolarizarea, schimburile culturale etc. – s-au menţinut graţie relaţiilor la alte niveluri decât cel guvernamental. Relaţiile România – R. Moldova suferă mult din cauza lipsei de sinceritate şi consecvenţă din partea Chişinăului. Bucureştiul a făcut mereu oferte interesante, numai că Chişinăul le-a amânat sau ignorat. La ziua de azi contează foarte mult cooperarea în plan economic şi, în primul rând, asigurarea securităţii energetice pentru R. Moldova. Nu ar fi în plus o altă dinamică şi în relaţiile culturale, cu schimb de cadre şi o interferenţă culturală foarte animată, şi nu mimată. România a făcut şi poate face încă multe acolo unde e nevoie de votul ei în „problema transnistreană” sau integrarea europeană şi Chişinăul trebuie să profite la maximum de această şansă.
Roman Mihăieş, analist politic
Avem o jumătate de an de la reuniunea de la Iaşi a celor două guverne – Filat şi Ungureanu. Ştim că au fost convenite mai multe proiecte de interes major pentru R. Moldova şi aşteptăm să fie puse pe rol. La fel şi acordurile, semnate ulterior, de premierii Ponta şi Filat. Sunt proiecte foarte serioase. E vorba şi de interconectarea R. Moldova la reţeaua energetică a României, şi de gazoductul Iaşi-Ungheni, şi de infrastructura rutieră… O altă problemă ar fi eliminarea regimului de vize cu România. Singurul, poate, domeniu în care s-a mers pe verticală în relaţiile Bucureşti-Chişinău a fost şcolarizarea. S-a ajuns la 5000 de burse pentru R. Moldova, e un mare plus. De altfel, ca şi în cazul integrării europene, unde România a sprijinit efectiv Chişinăul. Este important ca şi mai departe Bucureştiul să nu lase să scape UE interesul pentru R. Moldova, iar Chişinăul să-şi facă temele pentru acasă, inclusiv pe relaţiile cu România.
Arcadie Suceveanu, Uniunea Scriitorilor
Dacă ar fi să facem o retrospectivă în relaţiile România – R. Moldova, cred că pe segmentul cultură şi spiritualitate s-a reuşit cel mai mult. S-ar părea că aici nu ar mai exista loc pentru întrebări, însă există. Să zicem, lipsa scriitorilor români din Basarabia din curricula şcolară pentru România. Doi: avem comunităţi externe prin toată lumea, dar nu există un program comun de deplasări în aceste comunităţi, care să includă scriitori şi din Ţară, şi de la Chişinău. Mai mult: avem conaţionalii noştri în Ucraina de azi, în trei zone istorice româneşti, în care scriitorii de la Chişinău nu au mai mers (cu mici excepţii) de vreo 20 de ani. Cred că acelaşi lucru e şi în cazul celor din România. Ar fi extraordinar dacă DRRP ar avea un program de finanţare pentru aceste deplasări care să cuprindă scriitori şi din Ţară, şi din Basarabia. Sunt parcă lucruri mici, dar care contează, până la urmă, pentru ceea ce numim noi idee românească.
Alecu Reniţă, Mişcarea Ecologistă
Nu a fost totdeauna bine în aceste relaţii, dar schimbările s-au produs – radical şi favorabil – după alegerile de la Chişinău din 2009. A fost depăşită o fază de război rece în relaţiile Chişinău-Bucureşti. Tot ce s-a produs la început de an la Iaşi are o conotaţie inovatoare. Iaşiul trebuie privit ca un nou început în relaţiile cu România şi e important să fie consolidate la maximum aceste relaţii. Pare, însă, că înţelegerile de la Iaşi au rămas la faza înţelegerilor şi nu prea merg, iar dacă-i aşa, problema trebuie căutată la Chişinău, şi nu la Bucureşti. Să nu uităm că în R. Moldova există destule forţe politice care se opun apropierii de România şi ar fi esenţial, cred eu, dacă s-ar crea un spaţiu comun de cooperare, care ar implica nu doar cele două guverne, dar şi societatea civilă de dincolo şi de dincoace de Prut. Apropierea de România înseamnă o tot mai mare apropiere de UE şi e foarte important să nu pierdem această relaţie.
