Relaţia „caldă” dintre Gaburici şi Termoelectrica. Sau de ce pe facturile la căldură a apărut publicitate electorală cu candidatul democraţilor la funcţia de deputat

Peste 24 de mii de chişinăuieni au descoperit în facturile pentru energia termică din luna februarie publicitate electorală cu candidatul democraţilor la funcţia de deputat, Chiril Gaburici. Facturile au fost eliberate de o companie fondată de Termoelectrica, societate pe acţiuni deţinută de stat şi condusă de Veaceslav Eni, tot el conducător al grupului de iniţiativă pentru susţinerea candidaturii lui Gaburici. Conform informaţiilor raportate de Partidul Democrat din Moldova la Comisia Electorală Centrală, formaţiunea a plătit pentru acest serviciu 2906 lei, adică mai puţin de 12 bani pentru ca promisiunile candidatului Gaburici să apară pe o factură.

Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica, soţia căruia este consilieră în Parlament în cadrul fracţiunii Partidului Democrat din Moldova (PDM), susţine că nu ar exista vreo legătură între activitatea sa din fruntea societăţii pe acţiuni deţinute de stat şi susţinerea în campania electorală a candidaturii lui Chiril Gaburici, ministrul degrevat din funcţie al Economiei şi Infrastructurii.

Gaburici, vizitator frecvent la Termoelectrica

Chiril Gaburici a fost instalat în funcţia de ministru al Economiei şi Infrastructurii în ianuarie 2018, iar pe parcursul mandatului său a dezvoltat o relaţie „caldă” cu Termoelectrica, societate pe acţiuni deţinută de Guvern prin intermediul Agenţiei Proprietăţii Publice (APP). Gaburici a fost un vizitator frecvent al Termoelectrica în perioada mandatului său, iar cu mai multe ocazii a lăudat managementul întreprinderii. Ultima dată, Gaburici a fost la Termoelectrica chiar în actuala campanie electorală. La 10 februarie 2019, în cadrul unei întâlniri electorale cu angajaţii întreprinderii, Gaburici a fost însoţit de Veaceslav Eni, director general al Termoelectrica şi de Vladimir Plahotniuc, preşedintele PDM.

Chiril Gaburici și Veaceslav Eni

Între timp, în urma unei decizii de Guvern din ianuarie 2018, pregătită şi prezentată de Chiril Gaburici, termenul de rambursare a păcurei de către Termoelectrica către Agenţia Rezerve Materiale (ARM) a fost, iarăşi, reeşalonat, de această dată până în 2020. În 2009, ARM a eliberat din rezervele materiale de stat, pe bază de contract, cu titlu de împrumut pe termen scurt, 18,5 mii tone de păcură pentru Termoelectrica şi 1,5 mii tone către Centrala Electrică de Termoficare Nord din Bălţi. Pe parcurs, Guvernul a prelungit de mai multe ori termenul limită de returnare a datoriei.

11,9 bani, costul publicităţii de pe o factură

Relaţia „călduroasă” dintre Chiril Gaburici şi Termoelectrica s-a materializat şi în actuala campanie electorală. Veaceslav Eni, director general al societăţii pe acţiuni, a fost înregistrat, la 26 decembrie 2018, în fruntea grupului de iniţiativă pentru susţinerea candidaturii lui Gaburici la funcţia de deputat, acesta fiind şi şeful staff-ului electoral al ministrului degrevat din funcţie.

Recent, 24,218 mii de chişinăuieni au primit în facturile pentru căldură, eliberate de „Info Bon” SRL, publicitate electorală cu Chiril Gaburici. În 2017, „Info Bon” SRL a fost fondată chiar de Termoelectrica.

În februarie, pe verso a 24 de mii de facturi emise de „Info Bon” SRL a apărut publicitate electorală cu Chiril Gaburici. Foto/Lilia Zaharia

Potrivit datelor din raportul financiar al PDM, pentru ca pe verso facturilor să fie tipărite promisiunile electorale ale candidatului Gaburici, au fost achitaţi, din fondul electoral al partidului, 2906 lei. Un calcul simplu arată că o singură factură cu publicitate electorală distribuită în cutiile poştale ale chişinăuienilor a costat 11,9 bani.

„Este un contract semnat cu „Info Bon”, cont şi factură. Toate companiile care prestează servicii de imprimare şi distribuţie a facturilor dispun de serviciu de plasare contra cost a orice publicitate pe verso la orice factură (Infocom, de exemplu)”, se arată în răspunsul oferit de Steluţa Andreev, purtătoarea de cuvânt a candidatului Chiril Gaburici. Întrebat dacă există vreo legătură între activitatea lui Veaceslav Eni la Termoelectrica, în staff-ul electoral al candidatului Gaburici şi publicitatea de pe facturi, acesta nu a răspuns.

„Preţul ăsta a fost tot timpul”

Anatol Golban, jurist la „Info Bon” SRL, menţionează că procedura prin care pe facturi a apărut publicitate electorală cu candidatul Gaburici ar fi fost una transparentă. „Pe verso facturii e spaţiu liber, care a fost contractat. Spaţiul verso al facturii e folosit anume pentru publicitate comercială. Este şi un anunţ pe pagina noastră web. Lunar, la noi se adresează anumiţi agenţi economici. Bine, acum suntem în campanie şi ni s-a adresat un concurent electoral pentru publicarea anunţului”, a explicat acesta. Întrebat dacă până acum pe facturi a mai fost tipărită publicitate electorală, Golban a precizat că nu-şi aminteşte. „Activăm de puţin timp, din 2017. Eu sunt la companie din 2018. Nu ştiu ce a fost anterior. Nu pot să vă spun dacă în campania electorală pentru alegerile locale a fost publicitate electorală pe facturi. Nu cunosc”.

Întrebat despre preţul plătit de candidatul Gaburici pentru publicitate, angajatul companiei a menţionat că acesta a fost unul standard, de aproximativ 12 bani pentru o singură factură. „Acest preţ a fost tot timpul. Dacă telefonaţi după electorală, tot acest preţ va fi”. Golban afirmă că nu ar exista nicio legătură între activitatea lui Veaceslav Eni de la Termoelectrica şi publicitatea din facturi. „Categoric, nu. Dl Eni nu face parte din conducerea „Info Bon” SRL, el conduce Termoelectrica. El nu ia deciziile cu privire la publicarea publicităţii comerciale pe verso bonurilor de plată”, susţine juristul „Info Bon” SRL.

Şeful Termoelectrica: „Eu am opţiunea mea, iar în timpul liber fac ce vreau”

Şi Veaceslav Eni afirmă că nu există vreo legătură între activitatea sa la Termoelectrica şi faptul că, în facturile la caldură este tipărită publicitatea electorală a candidatului Gaburici. Acesta susţine că instituţia pe care o conduce nu a avut beneficii financiare de pe urma acestei publicităţi. „Eu sunt în concediu pe perioada electorală. Sunt în grupul de iniţiativă al lui Chiril Gaburici. Sunt şi şeful staff-ului electoral. Ce conflict de interese poate fi? Eu am opţiunea mea, iar în timpul liber fac ce vreau”, susţine Eni. „Întâlnirea cu dnii Gaburici şi Plahotniuc nu am organizat-o eu. A fost solicitare, s-a organizat întâlnire după orele de lucru. Care-i problema?”

Veaceslav Eni, însoțit de Chiril Gaburici și Vlad Plahotniuc la Termoelectrica, în discuții cu angajații

Veaceslav Eni afirmă că, prin hotărârea de Guvern privind reeşalonarea rambursării păcurii, instituţia nu ar fi fost avantajată. „Asemenea hotărâri de Guvern au fost emise trei ani la rând, din imposibilitatea restituirii”, a punctat Eni. Cât despre publicitatea electorală pe facturile de energie termică, şeful de la Termoelectrica afirmă că întreprinderea pe care o reprezintă nu ar avea vreo implicare. „Facturile se tapează de SRL „Info Bon”. Da? Ei prestează asemenea servicii de publicitate. În fiecare lună sunt diferite reclame. Deschideţi site-ul „Info Bon” şi veţi vedea. Acolo poate fi orice publicitate. Termoelectrica nu este implicată, deoarece nu noi eliberăm facturile. Termoelectrica nu are nimic din această publicitate”, a menţionat Eni.

Licenţiat în drept şi economie, Veaceslav Eni a fost, în anii 2001–2007, reprezentant legal al Consiliului Municipal Chişinău. Din 2007, a activat la SA „Termocom”, deţinând funcţiile de şef al Serviciului Juridic, Direcţia de comercializare a Energiei Termice, ulterior director comercial adjunct, şef al Serviciului Marketing, Vânzări şi Relaţii cu Clienţii. În 2012, a fost desemnat administrator al procedurii planului, iar ulterior – lichidator al SA „Termocom”. Acesta a fost numit director general al Termoelectrica de către Ministerul Economiei, în 2015, după ce a câştigat un concurs. Soţia lui Veaceslav Eni, Ina Eni, este angajată în cadrul secretariarului Parlamentului, fiind consilieră în cadrul fracţiunii PDM.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Ghita Scurtu

    Daca o sa faceti investigatii mai amanuntite o sa gasiti ca e vorba de niste relatii de rudenie… Verisoarade gradul intai a lui Gaburici Yleana Danco sau Iuliana Danco designer de moda, este sotia fiului directorului de la termoelectrica.

Leave a Reply to Ghita Scurtu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *