Principală  —  IMPORTANTE   —   Radiografia „organizării unor dezordini în…

Radiografia „organizării unor dezordini în masă”

Marşul Unionist din Piaţa Marii Adunări Naţionale de duminică, 25 martie 2018, a fost precedat, pe unele reţele de socializare, în grupuri preponderent ruseşti, de mesaje îndreptate împotriva românilor şi a unioniştilor. Pe facebook, una dintre cele mai populare reţele de socializare, în unele grupuri, vorbitorii de rusă îndemnau la „apărarea ţării”.

„Pe 25 martie va avea loc un marş unionist antistatal. Datoria sfântă a fiecărui cetăţean este apărarea integrităţii şi suveranităţii… Toate acţiunile unioniştilor sunt antistatale şi sunt îndreptate spre destrămarea Republicii. Nu vom permite să se atenteze la suveranitatea şi independenţa noastră. Suntem obligaţi să apărăm ţara noastră. Patria Noastră – Moldova”, se menţionează într-un mesaj. Pe o altă reţea de socializare, vkontakte, utilizată în special de vorbitorii de limbă rusă, mesajele erau asemănătoare. „Băieţi, fiţi atenţi pe drumurile din Moldova, odată cu venirea românilor, s-au înteţit luptele pe străzi. Românii încearcă să lichideze poporul rus din Moldova, pentru a se uni cu noi. Noi asta nu vom permite”, se menţionează într-un mesaj distribuit într-un grup. În acelaşi grup, la scurt timp, era postat alt mesaj, prin care se stabilea o întâlnire. „A venit momentul de glorie. Mâine, 25 martie, „opoziţia românească” îşi dă întâlnire la ora 10.30 lângă McDonalds Botanica. O mare rugămite e să nu rămâneţi indiferenţi şi să veniţi pentru a opri dezordinea din oraş”. Ulterior însă, acest mesaj a fost şters. Totuşi, acţiunea a avut loc.

Cei 21 de tineri, fil(m)aţi de poliţie în timp ce ajungeau în PMAN

Duminică, 25 martie 2018, poliţia filmează cum un grup de tineri merg spre Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). La scurt timp, toţi sunt reţinuţi şi duşi la Inspectoratul de Poliţie Buiucani. „Un grup de 21 de tineri, cu măşti pe faţă şi rucsacuri în spate, se îndreptau spe evenimentul desfăşurat în PMAN, încercând să intre în mulţime. Poliţia a reacţionat prompt şi i-a reţinut. Aceştia au fost duşi la IP Buiucani pentru identificare şi stabilirea tuturor circumstanţelor. În rucsacuri poliţiştii au depistat măşti medicinale, antigaz, pumnal, cuţit şi bâtă”, se preciza într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei (IGP). Ulterior, au fost făcute publice şi mai multe mărturii ale persoanelor reţinute, iar poliţia a venit cu precizări.

„Din declaraţiile tinerilor s-a constatat că, pe o reţea de socializare, a fost format un grup prin intermediul căruia persoanele au fost invitate la 24 martie 2018, orele 15:00, în regiunea sectorului Botanica. În grupul format pe reţeaua de socializare fiind înscrise circa 115 persoane, iar la întrunirea din sect. Botanica s-au prezentat doar 20 de persoane, acestea planificând acţiunile privind deplasarea în PMAN la 25 martie 2018, unde urmau să-şi exprime dezacordul cu desfăşurarea Adunării Centenare. La 25 martie 2018, în jurul orei 11:30, în urma unei înţelegeri prealabile, circa 50 de persoane s-au adunat în regiunea lacului Valea Morilor. Persoanele prezente au planificat în continuare acţiunile din PMAN”, se menţionează în comunicatul IGP. Poliţia a mai anunţat că a fost deschis un dosar penal pentru huliganism.

„Am auzit că o grupare din România atacă oamenii care vorbesc în limba rusă”

15 dintre cei 21 de tineri reținuți de poliție la 25 martie 2018 sunt minori. Majoritatea lor sunt vorbitori de limbă rusă. Aceștia sunt cercetați în libertate

„Eu am venit să vedem ce se petrece în centru. Nu am nimic împotriva României”, a spus un tânăr, în limba rusă, filmat de poliţie în PMAN. În telefonul unui alt tânăr reţinut erau imagini cu lupte. „La ştiri, am văzut că o să fie o paradă, ceva, şi am venit să ne plimbăm prin centru”, a zis altul. „Mă plimbam. Mă duceam la o întâlnire cu nişte cunoscuţi. Da, aveam un cuţit. El e cu mine pentru a mă apăra. Ieri am auzit de la prieteni că o grupare din România atacă oamenii care vorbesc în limba rusă. Sunt vorbitor de rusă, iar ca măsură de precauţie am luat cu mine un cuţit. Dacă mă vor ataca 4-5, eu să încerc măcar să mă apăr”, a declarat alt băiat. „M-am înţeles cu o fată pe un site de socializare să mă văd. Cunosc doar unii băieţi din grup”, a spus altul. „Am fost cu tendinţa de a protesta împotriva românilor. Ne-am adunat la Valea Morilor. A fost ideea unui băiat din grupa creată în reţeaua de socializare v kontakte. De la Valea Morilor am pornit spre centru. Eram vreo 40 de persoane. Am vrut să influenţăm românii să nu aibă tendinţe rele. Trebuia să-i influenţăm prin bătaie. Am mers spre Teatrul Maria Bieşu, iar mai apoi am plecat spre catedră”, a continuat acesta, referindu-se, cel mai probabil, la Catedrala din centrul Chişinăului.

După ce au fost audiaţi, toţi cei 21 de tineri reţinuţi au fost lăsaţi să plece acasă, urmând să fie cercetaţi în libertate. Urmărirea penală este condusă de Oficiul Buiucani al Procuraturii mun. Chişinău. Irina Gheorghiştean, procurora care gestionează dosarul, susţine că din cele 21 de persoane aduse la poliţie, 15 sunt minori. „În prezenţa rudelor sau părinţilor, ei au fost audiaţi în cazul depistat. La moment, la 26 martie 2018, a fost pornită urmărirea penală, după care vor fi audiaţi la cazul dat cu participarea pedagogului sau psihologului, respectiv, a reprezentanţilor legali. Cert e că ei s-au organizat, întrunit, pe reţelele de socializare, după care s-au întâlnit, iniţial în faţa la McDonalds de la Botanica, iar mai apoi, la scările ce duc spre Valea Morilor, unde au pozat şi au plasat pe reţele de socializare fotografii”, explică Gheorghiştean.

Dosar penal pentru organizarea dezordinilor în masă, nu pentru huliganism

Întrebată dacă tinerii nu prezintă pericol pentru societate, fiind în libertate, procurora a precizat că „la momentul audierilor şi cercetărilor, în cadrul dosarului penal, o să fie luate măsurile corespunzătoare. Până la moment, nu au fost stabilite condiţii care să demonstreze pericol. S-a constatat că mulţi care au fost aduşi la comisariat practică sportul, în diferite cercuri. Nu sunt doar de la o federaţie sau de la un club. Preponderent ei sunt vorbitori de limbă rusă, dar tot nu este o caracteristică pentru toţi”, zice acuzatoarea de stat. Ea mai spune că, deocamdată, se elucidează aspectele ce ţin de organizatorii evenimentului şi că există câţiva suspecţi, care vor fi descoperiţi după audieri şi confruntări. „Persoanele aduse la inspectorat sunt născute în 1997, respectiv, 2001-2003. Afiliere la careva partid politic nu a fost constatată. Deja, aspiraţiile lor în vederea perturbării evenimentului ce a avut loc vor fi stabilite în cadrul cauzei penale”, a punctat aceasta.

Irina Gheorghiştean mai afirmă că luni, 26 martie, procurorii au început urmărirea penală pentru organizarea dezordinilor în masă. „La momentul când au fost aduşi la comisariatul de poliţie şi a fost înregistrat cazul la inspectorat, s-au dus cercetări prin prisma tentativei de comitere a acţiunilor huliganice în PMAN. La 26 martie, urmărirea penală a fost pornită în baza art 285, al. 1, Cod Penal, organizarea de dezordini în masă. În baza acestui articol vor fi efectuate acţiunile şi va fi elucidat rolul fiecărui participant”, a conchis Gheorghiştean.