R. Moldova, încotro: 20 de ani după războiul de la Nistru

Istorici şi politicieni din R. Moldova, România şi Canada s-au reunit, pe 5 iunie, la Chişinău, într-o conferinţă ştiinţifică, în care a fost abordat «Fenomenul separatismului în R. Moldova, la 20 de ani după conflictul militar de la Nistru (1992—2012)».  Conferinţa a fost organizată de Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici, în  colaborare cu Universitatea de Stat şi cea Pedagogică «Ion Creangă». În discuţie au fost puse subiecte legate de premisele şi miza politică a conflictului, regia şi actorii separatismului, consecinţele, percepţia publică, abordarea istoriografică şi eventualele soluţii pentru rezolvarea «problemei transnistrene».

Trei participanţi la conferinţă au răspuns la întrebările-expres ale ZdG.

  1. 20 de ani de după război, unde suntem?
  2. În 20 de ani s-a mers pe mai multe formule de negocieri în «problema transnistreană». Formatul «5+2» ar putea fi ultimul?
  3. Rusia insistă ca Chişinăul să recunoască Tiraspolului statutul de «parte egală» în negocieri. Moscova vrea, astfel, să se spele de orice acuzaţie că a fost parte şi chiar parte-agresoare la războiul din 1992? Sau nu numai?
  4. Cât e de mare pericolul federalizării R. Moldova şi care ar fi riscurile?
  5. Două lecţii din cei 20 de ani de după război: una învăţată şi alta neînvăţată?

Anatol Ţăranu, doctor în istorie, politolog

1. Suntem în plin conflict îngheţat, separaţi ca şi 20 de ani în urmă. Perspectivele reglementării politice sunt foarte şi foarte ceţoase…

2. Acest format «5+2» ţine conflictul în stare îngheţată şi nu-i permite să intre într-o fază acută şi fierbinte. Şi acesta este marele merit al acestui format. Vom reuşu să obţinem în cadrul acestui format o reglementare definitivă? E greu de spus. Eu cred că şi această formulă ar putea fi una operaţională, dar numai în caz dacă se va găsi o înţelegere între actorii internaţionali care astăzi mediază conflictul transnistrean.

3. Rusia dintotdeauna a avut scopul în care să se detaşeze de orice acuzaţie de implicare directă în acest conflict, dar faptele spun altceva şi e foarte greu să combaţi aceste fapte. Pentru Rusia este foarte important ca conflictul să nu fie soluţionat în condiţiile în care ea ar putea pierde controlul asupra situaţiei. Şi de aici, toate eforturile ei de a-şi păstra influenţele, cu toate că Rusia deja a primit o lecţie foarte dură în acel moment în care preşedintele Medvedev a venit cu ideea de a crea o nouă arhitectură a securităţii europene. Răspunsul Europei, prin vocea Angelei Merkel, a fost: soluţionaţi conflictul transnistrean, scoateţi armatele din Transnistria şi după asta discutăm despre securitatea europeană. Deci, Rusia a început a plăti poliţiele pentru faptul că este sponsorul principal al separatismului transnistrean.

4. Eu cred că pericolul federalizării R. Moldova este direct proporţional cu dorinţa Chişinăului de a recunoaşte acest fapt. În situaţia în care Chişinăul va fi în stare să opună rezistenţă federalismului, nu va exista niciun fel de federaţie. Mai degrabă Transnistria va fi recunoscută ca entitate aparte decât se va merge la federalizarea R. Moldova.

5. Lecţia învăţată e că soluţionarea conflictului poate fi atinsă doar printr-o internaţionalizare largă. Şi una neînvăţată: noi nu ştim încă să lucrăm cu populaţia noastră din stânga Nistrului.

Ion Costaş, general, ex-ministru al Apărării

1. Sunt, de fapt, 22 de ani, pentru că conflictul a început în 1990, o dată cu primele incidente la Dubăsari. Unde suntem? Încă nu suntem nicăieri. Nu prea ne-am mişcat, suntem într-o situaţie chiar mai dificilă decât cea de până la război… Întrebările sunt mai multe decât răspunsurile.

2. Din toate formatele de negocieri, primul a fost cel mai real pentru rezolvarea conflictului. Exista o paritate în negocieri: Moscova cu Kievul, iar dincoace Chişinăul şi Bucureştiul. Tocmai de asta Rusia a şi insistat să scape de România. Formatul «5+2» nu are cum rezolva problema, SUA şi UE nu au putere de decizie în cadrul formatului. Dreciziile aparţin Rusiei.

3. Moscova totdeauna a vrut să fugă de orice răspundere pentru războiul pe care l-a provocat la Nistru. Dar, să nu uităm, Acordul de încetare a foculuii a fost semnat între Rusia şi R. Moldova, şi nu cu Tiraspolul. Şi asta spune tot. Plus «cazul Ilaşcu» la CEDO. Însă, «egalitatea» statutului pe care-l cere Rusia pentru Transnistria înseamnă nu doar asta. Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă Moscova ar recunoaşte Cecenia, Inguşetia, Daghestanul sau Tatarstanul ca subiecţi egali cu Rusia? Şi fiecare cu drept egal? Aşa e şi aici. Federalizarea ar însemna «caput» pentru independenţa şi suveranitatea R. Moldova.

4. Federalizarea R. Moldova este visul de aur al Rusiei. Noua-vechea conducere, care a venit acum la Kremlin în frunte cu Putin, vrea să ne rupă din drumul spre UE şi să ne atragă în capcana Uniunii Euro-Asiatice, în care noi nu am avea decât rolul ştiut de gubernie rusească. Pentru asta le trebuie «dreptul egal», după care şi federalizarea.

5. Lecţia învăţată: că fără prieteni Moldova nu va putea ieşi din acest conflict. Şi cea neînvăţată: Chişinăul nu a înţeles pe deplin faptul că Rusia este un stat imperial genetic şi că ruşii una spun şi alta fac. Aşa a fost şi la 1812, şi după 1940.

Ludmila Coadă, doctor conferenţiar, ULIM

1. În opinia mea, suntem exact în acelaşi punct de pornire, la 1992. La nivelul declaraţiilor parcă ne mişcăm, la nivelul acţiunilor concrete – nu prea. Tiraspolul şi azi, ca şi atunci, pledează ideea separatismului faţă de Chişinău, iar Chişinăul nu face prea multe pentru asigurarea unităţii statale a R. Moldoba, aşa cum spune Constituţia. Dintr-un motiv sau altul, Chişinăul a cedat, iar uneori a mers pe mâna Moscovei şi, cu anii, lucrurile, în loc să se simplifice, s-au complicat şi mai mult. Politica duplicitară a Chişinăului ne-a dezavantajat. Sprijinul occidental ar fi fost mult mai mare dacă am fi fost consecvenţi.

2. Există voci că acest format s-ar mai putea schimba, că rolul SUA şi UE nu ar fi prea influent, pentru că sunt doar observatori. Da, dar aceşti observatori reprezintă două centre mari de putere, care ar putea influenţa deciziile şi politica Rusiei în acest proces. Totul depinde de Chişinău. Dacă Chişinăul ar avea o politică foarte clară şi foarte activă, şi sprijinul SUA şi UE ar fi mai activ.

3. Asta, dar nu numai asta, pentru că Rusia totdeauna urmăreşte în ceea ce face mai multe scopuri. Personal nu cred că Rusia ar mai putea să evite acuzaţiile de implicare în războiul de la Nistru. Există Acordul de pace dintre Moscova şi Chişinău, semnat în 1992. Prin politica «egalării» Tiraspolului cu Chişinăul, Moscova vrea să rupă Chişinăului recunoaşterea de jure a Transnistriei, după care Rusia să poată intra în jocul ei cel mare «de-a Moldova».

4. Riscurile au existat şi există. Depinde de poziţia Chişinăului, pe cât de mult va vrea să-şi urmeze cursul pro-UE. Să schimbăm statutul R. Moldova şi să acceptăm federalizarea doar din considerentul că asta vrea Moscova e puţin spus neserios, e fatal. Asta înseamnă o cedare totală în faţa Rusiei, cei 20 de ani de independenţă se reduc la «0».

5. Lecţia neînvăţată: nu am învăţat să avem o politică consecventă în problema reintegrării teritoriale a statului şi a interesului naţional, după exemplul Georgiei sau, mai înainte, al balticilor. Iar lecţia învăţată e că Tiraspolul are în spate Moscova şi că Tiraspolul este o carte de joc a Rusiei în lupta pentru păstrarea intereselor sale în spaţiul ex-sovietic… Rezolvarea problemei nu e la Tiraspol. Ea trebuie căutată pe relaţia cu cel care a început războiul şi cu care a fost semnat Acordul de încetare a focului — cu Rusia.

Pentru conformitate, P.G.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. antiKGB

    UN ADEVARAT PATRIOT ROMAN-BASARABEAN GENERALUL COSTAS!!! INTOTDEAUNA AFOST ASA , DAR E SI UN OM CARE INTELEGE PERFECT POLITICA IMPERIALA A RUSIEI SI CUM TREBUIE COMBATUTA!!! DIN PACATE AVEM PUTINI EROII CA DUMNEALUI, MAJORITATEA NISTE LINGAI RUSOFILI SI TRADATORI AI NEAMULUI!!!

  2. Oana

    Cu toata stima, de ce generalul Costas nu se inscrie
    in Consiliul Unirii ca sa militeze si mai activ
    pt. Re-Unirea noastra cu Romania ?

  3. Elena

    La acest capitol V.Voronin este un adevarat patriot al R.Moldova.Ce ar spune dusmanii despre el,dar mai rar asa Presedinte,nu ca altii ca niste momii in rol de capi de tara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *