Puterea “invizibilă”

2008 a plecat, lăsându-ne, se pare, aşa precum ne găsise: disperaţi, dispersaţi şi indecişi. În linii mari, asta e radiografia sondajelor de opinie din 2008, cu toată aproximaţia şi ambiguitatea lor. Deşi 2008 a fost climateric bun, ţăranul, la fel ca şi bugetarul, l-a trecut în categoria anilor mai puţin fericiţi. Şi asta, pentru că cei “de sus” nu au vrut sau nu au fost apţi să facă voia celor “de jos”. Greu de spus azi cine pe cine trebuie să fie mai supărat – noi pe 2008, pentru că nu a fost precum s-a dorit, sau el pe noi, pentru că nu am făcut din el unul de succes pentru R.Moldova, deşi au existat destule oportunităţi şi proiecte politice. Aşa sau altfel, 2008 ne-a părăsit, lăsându-ne, în plină iarnă, măcinaţi de îndoieli, copleşiţi de speranţe, cu aripile fripte.

Nu, 2008 nu a fost un an rău, ci, mai degrabă, unul ratat. Un an total neinspirat pentru un partid, care îşi încheie cel de-al doilea mandat de guvernare. În politica internă, ca şi în cea externă – nimic nou, în afara speculaţiilor şi jocurilor de culise, economia naţională – la cheremul Rusiei, “problema transnistreană” – bătută în cuie la Moscova, tot acolo şi în aceeaşi situaţie sunt relaţiile cu România, iar în timpul de la urmă şi cu UE, dar chiar şi cu CSI. Funia la parul suveranităţii R.Moldova s-a scurtat şi în 2008. R.Moldova face tot mai mult impresia unui stat-conservă cu termenul depăşit, fabricat în laboratoarele geopolitice ale Kremlinului şi destinat, în exclusivitate, consumului extern. Nimic nou, de fapt. Chişinăul, prin guvernarea sa, nu face nici mai mult, nici mai puţin, decât să confirme sau reconfirme condiţia unei domnii fanariote, din care decurg toate celelalte: şi obscurantismul puterii, şi erozia morală a clasei politice, şi obsesia înavuţirii, mizeria socială, servilismul politic, criza identitară, disperarea şi vagabondismul maselor.

Intrarea în 2009 nu e mai spectaculoasă. Sub povara crizei financiare mondiale şi a “războiului gazelor”, Chişinăul se pregăteşte de propriul război – alegerile parlamentare din primăvară. Sub aspect electoral, de fapt, 2009 a venit mult înaintea nopţii de 31 decembrie, graţie faptului că parte din partidele politice s-au grăbit să-şi afişeze din timp proiectele electorale. Mai mult sau mai puţin inspirate – e o altă problemă. Dificultatea cea mai mare a acestei campanii electorale e că electoratul este, ca niciodată, în panică. Şi asta, pentru că partidele vechi nu mai prind, iar cele noi – nu prea ţin. Alegătorii s-au pomenit într-o mare dilemă. Şi mai e ceva: alegătorii vor schimbarea situaţiei şi nu doar schimbarea sau rotaţia partidelor la guvernare. “Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”, da, e bine şi e necesar, numai că doar atâta e prea puţin, ca să putem avea “Moldova – o ţară de succes”. Problema R. Moldova (nu de azi şi nu de ieri) nu e în comunism, problema R. Moldova e în kgb-ism, iar, în consecinţă, şi în fanariotismul guvernărilor de la Chişnău, care se ţin lanţ de la 1992 încoace. Astfel am putea explica, probabil, faptul apariţiei pe ordinea de zi a campaniei electorale-2009 a Legii Lustraţiei. Este clar că fără o deconspirare a dosarelor kgb-ului şi, respectiv, fără o igienizare a clasei politice, R. Moldova este lipsită de şansa depăşirii condiţiei prizonieratului politic în care zace, independentă, de 17 ani. Da, “diferendul transnistrean” e o mare durere de cap pentru Chişinău şi nu doar, da, staţionarea ilegală a armatei a 14 ruse în Transnistria este, şi ea, o altă mare problemă, recunoaştem, dar de ce refuzăm să recunoaştem că, de fapt, marea problemă a R Moldova nu e atât la Tiraspol şi Moscova, cât la Chişinău şi că vechea agentură kgb-istă, înregimentată în structurile de stat ale R Moldova, prezintă mult mai mari pericole pentru destinele suverane ale R. Moldova, decât ceea ce avem la Tiraspol? Întreaga R. Moldovă e un front – unul vizibil în stânga Nistrului, şi altul invizibil în dreapta lui. Ce ne facem? Că această agentură este în politică, în economie, afaceri, armată, diplomaţie, SIS, poliţie, societate civilă, este peste tot unde nu ar fi cazul să fie. Deşi jură pe Constituţia R. Moldova şi au în faţă Tricolorul, aceştia slujesc altei Constituţii şi altui drapel. Contează sau nu contează această situaţie, deloc nouă pentru R Moldova? Se vede că, pentru cei din politică, contează cel mai puţin sau nu contează deloc. O explicaţie ar fi şi faptul că astăzi, la modul practic, este imposibil să avem în R.Moldova vreo formaţiune politică care sa nu fi fost penetrată de agenţii acestul “front”. Şi nu neapărat cu voia conducerii partidelor.

Acum două luni, în toiul marilor dispute vizavi de prestaţia viitorului Parlament, o organizaţie neguvermentală, “Hyde Park”, venea cu o iniţiativă, ca partiele politice angajate în campana electorală să se oblige să nu admită pe listele lor foşti colaboratori kgb, iar la momentul accederii în Parlament – să opteze pentru adoptarea Legii Lustraţiei. Care a fosr reacţia partidelor? Nu putem spune că nu au reacţionat, deşi nu au făcut-o toate. Dar chiar şi cele care au racţionat, cu excepţia PNL şi MAE, au făcut-o mai mult la solicitarea presei. Dincolo de declraţiile pentru presă nu s-a mers mai departe. De ce? Circulă în mediul politic ideea, potrivit căreea, Legea Lustraţiei a întârziat în timp. Există şi opinii care consideră inadecvată iniţiativa Hyde Park, pe motiv că este imposibilă verificarea datelor vizavi de colaborarea unui sau altui candidat cu fosta securitate sovietică. Îmi amintesc în acest context de declaraţia pe care o făcea, într-o campanie electorală, un fost colaborator kgb, capitan de securitate – grad care-i revenise graţie faptului că a deţinut o funcţie de conducere într-un comitet raional al comsomolului. L-am întrebat atunci, ce legătură există între funcţia sa din comsomol şi cea de securist. Mi-a răspuns că orice funcţie în ierarhia organelor de partid şi comsomoliste, de la nivel raional până la central, presupunea, în mod automat, şi calitatea de agent de securitate. Erau lucruri indispensabile, mi-a precizat acesta. Ceva mai târziu găsisem explicaţie performanţelor fulminante ale activiştilor de partid şi de comsomol în afaceri, politică, sau şi în una şi în alta. Atunci, care să fie explicaţia faptului că partidele politice, în loc să persiste în soluţii, caută să ocolească o problemă fundamentală pentru o guvernare pe care ei pretind să o facă una curată, responsabilă şi eficientă? Să ştie ele de cu vreme, la nivelul liderilor, că listele electorale nu pot scăpa “ne-colorate”, indiferent din care motive s-ar putea întâmpla asta? E un semn de întrebare, dar nu pentru mult timp, ci până la apariţia listelor electorale, care, la sigur, ne vor putea spune mai multe decât toate programele electorale ale partidelor şi mesajele preelectorale ale liderilor acestora.

Petru AMARIEI

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *