Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Punctul 0: luptăm tot cu…

Punctul 0: luptăm tot cu „Jos!-sus!”

Un interviu cu Tudor Panţîru, candidat pentru alegerile în Parlamentul României

— De ce aţi decis să candidaţi în acest scrutin electoral?

— Lumea, într-adevăr, este interesată să afle din ce cauză aş lăsa o funcţie destul de importantă şi bine plătită, pentru a veni într-un post care nu se compară cu poziţia mea actuală, nici după veniturile salariale, nici după eforturile intelectuale. Cum a fost? Iniţial, am fost invitat cu multă insistenţă de conducerea PSD, pe care s-a întâmplat să îi cunosc de pe când eram Ambasador al R. Moldova la ONU. Am avut mai multe discuţii despre relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti. Acum, când se apropia campania electorală, m-au solicitat, argumentându-mi că aşi avea un teren vast de activitate, dat fiind că legislaţia ce stipulează relaţiile Bucureştiului cu comunităţile externe de români este la confluenţa dintre legislaţia naţională şi cea internaţională. Este vorba de legile ce reglementează drepturile minorităţilor naţionale, drepturile fundamentale ale omului, de legislaţia României şi a ţărilor învecinate cu România (care tocmai fac parte din circumscripţia 43, colegiul 2). Înţeleg că s-a mizat pe cunoştinţele şi pe experienţa mea în domeniul de drept.

— Cum explică acest partid, pe care îl reprezentaţi în actualul scrutin şi care a fost anterior la guvernare, că relaţiile României cu comunităţile externe de români sunt tensionate?

— Relaţiile sunt diferite, în dependenţă de politica statelor din care fac parte aceste comunităţi. Există unele disensiuni între Chişinău şi Bucureşti, şi între Kiev şi Bucureşti.

Sunt convins că România trebuia şi trebuie să facă mai mult pentru românii din Ucraina, în mod special, acolo unde are loc un proces abuziv de deznaţionalizare. De altfel, Ucraina este parte la mai multe convenţii internaţionale, care garantează dreptul minorităţilor, dar nu le respectă. În aceste condiţii România ar putea aplica şi altfel de sancţiuni.

— Cine e de vină de menţinerea situaţiei tensionate între R. Moldova şi România?

— Situaţia este tensionată deoarece prevaleaza argumentele ideologice şi de altă natură în locul celor vitale, ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

— Ce ar fi de întreprins în condiţiile în care actuala administraţie de la Chişinău nu recunoaşte că, în stânga Prutului, locuiesc români?

— Nu depinde ce se decretează, depinde ce simt oamenii. Nu pot să mă decretez chinez, când eu mă simt român. Oricât ar decreta, nu vor reuşi. De fapt, aceasta e greşeala fundamentală a acestei guvernări. Citeam recent că Congresul american a scos din cataloagele sale noţiunea de limbă moldovenească. Nu există o astfel de limbă. Nu poţi să negi realitatea, or, românii din R. Moldova sunt o realitate. Este exact cum ai nega ziua sau noaptea.

— Aţi avut, în ultimii ani, de când sunteţi plecat din R. Moldova, ideea, intenţia sau dorinţa de a vă implica în viaţa politică de aici?

— Lucrurile care se întâmplă aici întotdeauna m-au durut. Am plecat ambasador la New York după ce mi-am încheiat mandatul în primul Parlament al R.Moldova, apoi am devenit judecător la CEDO. Apoi a venit anul 2001, comuniştii au venit la putere si am fost nevoit ă caut un rost în altă parte.

— De ce nu ati revenit acasă?

— Nu că n-am vrut, dar eram într-un fel persona non-grata acasă. În 2002 persoana mea era declinată masiv în presă, la fel şi fiul meu, familia mea. Era creată o atmosferă absolut intolerabilă, se spune că mi s-a creat chiar şi un dosar penal. A trebuit să fie implicată şi conducerea Curţii Europene, a Consiliului Europei. Am fost nevoit să muncesc undeva. Ca un om normal aşi fi vrut să stau în Moldova, cu familia, cu rudele, cu prietenii. Oamenii nu pleacă de bine din Moldova. Pleacă de disperare şi fug de sărăcie. Plecarea oamenilor nu e favorizată de cetăţenia dublă, ci e cauzată de lipsa condiţiilor normale de viaţă şi de oportunităţi.

— Cum aţi ajuns în Kosovo?

— Momentul realemele în cadrul CEDO a coincis cu venirea comuniştilor, deci după 5 ani la CEDO, Guvernul de la Chişinău a propus să fie retrasă lista cu candidaţi pe care eram şi eu. S-a făcut scandal, dar a fost promovat un om al lor, căci se considera că eu nu sunt omul lor. Nu puteam fi considerat omul lor, după ce am participat la scoaterea în afara legii a comuniştilor, la începutul anilor 90. Atunci a fost emisă hotărârea Prezidiului Parlamentului, de a declara Partidul Comuniştilor în afara legii. Această hotărâre a fost ulterior abrogată de agrarieni, şi astfel a fost redeschis drumul pentru accederea comuniştilor la putere.

Astfel, după expirarea mandatului meu la CEDO ca judecător din partea R.Moldova, am fost numit pentru o perioadă expert al Departamentului de M al Consiliului Europei. Acolo m-am ocupat de monitorizarea sistemului judiciar din Europa de Est, şi apoi am fost selectat ca judecător ONU în cadrul misiunii ONU în Kosovo, unde am activat aproape trei ani în calitate de judecător principal internaţional, pentru cauze penale. A trebuit să mă ocup de cele mai odioase atrocităţi şi crime de război, de terorism şi crimă organizată, corupţie, crime de sorginte etnică. Din 2004 a fost creată o nouă instanţă, un tribunal numit Camera Specială a Curţii Supreme din Kosovo, dar care, de fapt, este o a doua Curte Supremă, total controlată de judecători ţionali. Atunciam fost numit în funcţie de preşedinte al judecătoriei, unde mă aflu până în prezent.

— Atunci când eraţi la Curtea Penală din Kosovo, cât de liber v-aţi simţit în luarea deciziilor în cazul în care era un sistem corupt, plin de pericole şi presiuni?

— Am şi fost numit preşedintele unui colegiu care examina cazuri de crime de război. În permanenţă eram păzit de 4 bodyguarzi am, care erau lângă mine zi şi noapte, fiind în cadrul unei baze militare germane, din motive de securitate. Nu puteam să fac nici un pas absolut liber, mergeam doar cu un automobil blindat.

— Era stresant?

— Nu mai stresant decât ceea ce vedeam în dosare, decât documentele despre atrocităţile comise, la dosar erau anexate fotografii color, cu oameni arşi de vii, era grav, foarte greu de suportat, provoca insomnii.

— Eraţi cu familia?

— Până în 2005 era interzis să ne aflăm acolo cu familiile, condiţiile de securitate nu erau adecvate. Apoi soţia a putut veni într-o vizită, a văzut cât e de complicat.

— Aceste crime de război au avut la bază ura interetnică?

— Acolo ura interetnică persistă şi azi. Această problemă vine dintr-o perioadă istorică nu prea îndepărtată, când albanezii, datorită religiei şi felului în care îşi promovează familiile, au devenit majoritari demografic, având nevoie de mai mult spaţiu. Proprietăţile funciare, în schimb, le deţineau sârbii, conform tradiţiei istorice. Aşa a început conflictul, datorită schimbărilor demografice.

Acum, în Kosovo, sârbii trăiesc în enclave, duc un mod de viaţă patriarhal şi izolat. Nu vei vedea sârbi în capitala Kosovo, Priştina. Frica persistă.

— Aţi avut confruntări interioare atunci când a trebuit să judecaţi ortodoxii sârbi pentru crime?

— Atrocităţile nu au fost comise de persoane foarte religioase, şi nu numai de către sârbi. Au comis atroăţi şi albanezii. Nu numai împotriva sârbilor, ci chiar a albanezilor. Toţi cei care au fost măcar suspectaţi că au colaborat cu sârbii, familii întregi, cu copii minori, cu bătrâni, toţi au fost nimiciţi. Ambele părţi au comis crime absolut odioase.

Dar nu mi-a trecut vreo dată măcar prin minte să judec pe cineva în baza altor criterii, decât cele prevăzute de lege. Am avut chiar un caz acolo, când o crimă care fusese judecată de un judecător albanez în instanţa inferioară a ajuns la noi. Eu prezidam cazul în această instanţă la Curtea Supremă. Am descoperit că nu existau absolut nici un fel de probe. Am analizat dosarul şi am propus completului ca persoana acuzată să fie achitată, pentru că nu existau nici un fel de probe. Trei dintre ei au fost de acord, unul însă a zis că nu e de acord nici în ruptul capului. Am cerut măcar o singură probă care ar demonstra vinovăţia acelei persoane. A zis atunci că deţine o probă. Care? „Păi acest inculpat este sârb”, a spus judecătorul. Cum putea să îşi permită să se exprime aşa? Orice persoană ajunsă în faţa judecăţii e fiinţă umană egală cu toţi, independent de etnie sau de alte particularităţi. Asta – ca să înţelegeţi cât de profundă este şi cât de departeajunge acolo ura interetnică.

— Aţi fost şi la Srebrenica?

— Mai sunt judecător internaţional şi la Curtea Internaţională din Bosnia şi Herzegovina tot din 2002. Fac naveta de la Sarajevo la Priştina. Acum, o parte din dosarele de la Haga au fost transferate la curţile naţionale, am avut de vizitat şi acele locuri. Sunt crime odioase.

— Vedeţi similarităţi între crimele de război comise în Kosovo şi cele comise de Armata rusă şi de trupele de cazaci în Transnistria?

— La Haga se judecă crimele de război şi crimele odioase, cele împotriva umanităţii. Pare ă la noi niciodată nu s-a dus o evidenţă a celor pierduţi în acel război. Din păcate, autorităţile R.Moldnu şi-au dat niciodată interesul să stabilească precis şi să documenteze ceea ce s-a întâmplat acolo. Nici măcar nu şi-au dat interesul să facă totul pentru retragerea armatei ruse. Niciodată, nici un guvern al Moldovei nu a făcut asta. Atunci când am ajuns la ONU, în calitate de ambasador, am considerat ca o primă obligaţie promovarea unei rezoluţii speciale privind retragerea Armatei a 14-a din Moldova. Mi s-a interzis, de la Chişinău. În diplomaţie, e ca în Armată. Faci politica Guvernului, nu îţi faci politică proprie.

— Curtea Penală de la Haga examinează cauze mai vechi, sau doar recente?

— În privinţa crimelor de război nu există termen de prescripţie.

— Ar putea, în acest caz, să fie examinate crimele comise de cei care au deportat sute de mii de basarabeni, omorâţi în Siberia, care niciodată nu au fost de facto repuşi în drepturi? Poporul evreu şi-a adjudecat în toate ţările în care au fost masacraţi evreii dreptul la comemorare naţională. La noi victimele deportărilor comuniste sunt comemorate prin ignoranţa autorităţilor.

— Există tribunale internaţionale, special create ca să se ocupe de cazuri ca acesta. În Cambodg, de exemplu, este un tribunal special care judecă crcomise de aşa zişii khmeri roşii, care au masacrat milioane, în baza ideologiei marxiste. Acest tribunal a fost creat pentru că comunitatea internaţională nu a fost indiferentă faţă de acele atrocităţi. Am fost chiar invitat acolo să muncesc. Un fost coleg e acolo, mi-a scris deunăzi că au nevoie de un lucrător.

— Munca dejudecător internaţional pare să fie foarte intereă. Sunteţi gata să renunţati la această activitate, în cazul în care veţi ajunge în Parlamentul României?

— Poate sună patetic, dar mi-am zis aşa: Da, am o muncă interesantă, am ajuns în instituţii foarte importante internaţionale, beneficiez de o poziţie şi un respect deosebit acolo unde muncesc. Dar ai mei sunt aici şi suferă. aşi putea contribui şi aicicu ceva, căci cunosc legislaţia naţională şi internaţională destul de bine si astea sunt calitatile necesare pentru un parlamentar.

— Dacă ajungeţi parlamentar la Bucureşti, şi pe agendă reapare chestiunea unirii R. Moldova cu România, ce veţi face?

— Ideea reunirii o împărtăşesc mulţi români de pe ambele maluri ale Prutului. Dar realizarea ei nu depinde de Bucureşti, ci de voinţa liber exprimată a majorităţii basarabenilor.

— Uniunea Europeană ar putea tolera o asemenea decizie, ca unul dintre statele membre să îşi modifice hotarele?

— Modificarea hotarelor nu se poate face prin forţă şi prin violenţă, dar dacă se face acest lucru pe cale democratică, cu respectarea principiilor Actului Final de la Helsinki, acest lucru este posibil. Nu e nevoie de nici o acceptare dinafară sau de undeva. E dreptul nostru suveran.

— Care ar fi primele obiective pe care vi le veţi pune în Parlamentul României, ca exponent al românilor din R.Moldova?

— Aşi pune în discuţie în primul rând, fiindcă Parlamentul are atribuţii de control asupra executivului, restabilirea unor relaţii normale cu R.Moldova. De aici încep foarte multe probleme. Trebuie să discutăm cu cărţile deschise pe masă, fără tipare ice sau emotive, să se discute chestiuni de interes vital ale ambelor părţi.

Desigur că aşi insista pentru sprijinirea românilor din afara graniţelor, în primul rând a celor din R.Mold, pentru păstrarea identităţii, culturii naţionale, a limbii. Aici, dacă mergi pe stradă, întrebi la chiosc, nu vezi nici o carte în limba română, dar o mulţime – în limba rusă. Cartea rusească e foarte bună în felul ei pentru ruşi, dar cultura naţională nu poate fi menţinută şi păstrată cu carte rusească. România ar trebui să investească în aprovizionarea cu cărţi, mai ales că F.Rusă investeşte masiv la acest capitol, fără obstacole. E o discriminare crasă faţă de populaţia majoritară. Sunt mesanisme, norme europene şi internaţionale, care trebuie aplicate in vederea eliminarii acestei discriminări. Vor urma o serie de propuneri legislative, în vederea perfecţionării cadrului legislativ, în aşa fel încât românii basarabeni şi alţii să beneficieze de un tratament preferenţial la acordarea cetăţeniei, vizelor, permiselor de muncă şi de şedere, etc.

— Mai colaboraţi cu foştii dvs colegi-judecători de la Chişinău?

— Da, deşi mulţi dintre ei nu mai sunt juători, majoritatea fiind spulberaţi din funcţii. S-au ales cadre docile, care au puţine în comun cu legea şi justiţia, am avut ocazia să mai citesc nişte hotărâri judiciare luate la Chişinău şi mi-am pus mâinile în cap. Este incredibil, ca oamenii care nu au nici cultură juridică, nici general umană, să judece pe alţii. În primul Parlament, pusesem bazele unei reforme judiciare adecvate, care începuse să dea roade. Acum descopacă totul a fost distrus. Nu e o constatare a mea, e o concluzie a instituţiilor europene. E vizibil, întrebaţi oamenii în stradă, nimeni nu are încredere în justiţie. Oamenii nu mai au încredere aici în nimeni şi în nimic. Tmai mulţi aleargă la Strasbourg.

— Pe cine mizaţi la alegerile din 30 noiembrie?

— Mizez pe cei care cred că profesioniştii trebuie să facă legea. Am experienţă în domeniu.

Duminica trecută, la miting, am fost şocat. Ceea pentru ce am luptat cu toţii în anul 89, este din nou pe agendă. Am ajuns la punctul zero, luptăm tot cu „jos-sus” pentru drepturile care ar fi trebuit să ne fie garantate şi care în Europa sunt percepute ca ceva firesc. Este absolut dezolant.

— Cum vă desfăşuraţi campania, cum comunicaţi cu electoratul?

— Bună întrebare. Aici au fost create aşa condiţii, în care deţinătorii de paşapoarte româneşti cu drept de vot nu sunt ştiuţi de nimeni, unde se află ei şi unde pot fi căutaţi. Nici eu nu ştiu. Sper că ei sunt activi, citesc presa şi astfel am putea comunica. Alte mijloace şi posibilităţi nu prea deţin.

În acest colegiu electoral intră 29 de ţări din Europa si Asia, ţări care ne pot vota, dacă acolo sunt cetăţeni cu paşapoarte româneşti. La votare se pot prezenta cetăţenii români cu domiciliul în R.Moldova. Este de un vot uninominal, şi asta înseamnă că nu partidul e votat, ci candidatul. Dacă voi fi ales – sunt responsabil în faţa alegătorilor de aici. De aceea promit să le promovez interesele cu demnitate. Voi începe cu interesele economice, de aici vine cauza majoră a exodului din R.Moldova. De exemplu, tărăgănarea semnării Cţieicu privire la micul trafic de frontieră esteîmpotriva intereselor economice ale oamenilor simpli, care ar putea să îşi câştige un ban acasă, practicând micul comerţ în România, fără să fie forţaţi să plece pe aiurea.

— Aţi întâlnit cetăţeni ai R.Moldova la Kosovo?

— Da, din păcate, i-am întâlnit în instanţe, în calitate de victime. Erau femeile traficate în această zonă. Mă simţeam frustrat – concetăţenii mei, transformaţi în carne vie, femei tinere speriate şi nenorocite. Unele erau chiar în stare de demenţă, după multe torturi şi chinuri care le fuseă aplicate de traficanţi.

Asta se face foarte uşor cu persoanele care trăiesc în condiţii inumane. Astfel, mulţi sunt gata să îşi ia lumea în cap şi ajung în plasa traficanţilor. Probabil că mai sunt şi acuma, deşi primele procese au început prin 2002, căci acest tip de business criminal este foarte dezvoltat in Balcanii de Vest.

— Regretaţi vreo decizie judiciară?

— Eu am acest sentiment al îndoielii, ca şi orice om normal. Înainte de pronunţarea sentinţei, nu dorm noaptea. Revăd în minte filmul dosarului, analizez, şi uneori descopăr vreo confuze, care ar putea duce la decizii greşite.Învârt din nou pelicula, revăd actele, până găsesc soluţia. Nu poţi să bagi omul la puşcărie pe nedrept şi să dormi liniştit. De aceea sunt mai multe nivele în sistemul judiciar, pentru a tria erorile judiciare şi pentru a le repara. Am avut cazuri când am achitat oameni condamnaţi de instanţe inferioare la ani lungi de puşcărie.

— Cum comunicaţi cu judecătorii străini?

— Am descoperit că judecătorii americani au nevoie de mai mult timp să înţeleagă realităţile din acest spaţiu. Ei, de exemplu, nu cred că un om ar putea veni în faţa instanţei şi să mintă. Eu îi recunosc pe privire pe cei care mint, şi le ziceamcă aici trebuie să fim mai atenţi, căci probabil minte. La ei acolo, a minţi în faţa instanţei este foarte periculos, ei cred că nimeni nu riscă să mintă o instanţă.

— Cu ce poate fi comparată pedeapsa cu închisoarea?

— Există aşa o comparaţie între erorile unui medic şi ale unui judecător. Doctorul, dacă a greşit, a omorât un om pe loc. Judecătorul, atunci când greşeşte şi trimite un om nevinovat închisoare, îl condamnă la moarte lentă, la tortură pe viaţă atât pe el, cât şi pe familia lui . Există un principiu pentru judecători: decât să condamni un inocent, mai bine să eliberezi doi vinovaţi.

— În instanţele străine aţi sesizat vreun semnal de corupţie?

— Nu poate fi aşa ceva. În instanţele judiciare internaţionale, judecătorii sunt aleşi în baza unor rigori serioase, sunt profesionişti, bine plătiţi, de înaltă ţinută morală. Într-un complet intră mai mulţi judecători. Dacă te adresezi la ei cu aşa ceva, te-au şters pe viaţă din listă. Poate că judecătorii, ca oameni vii, pot fi influenţaţi de nişte opinii, dar nu de corupţie şi favoruri.

— Ce limbi vorbiţi?

— Engleza, franceza, rusa, ceva sârbă. Albaneza o înţeleg parţial. Am avut norocul să învăţ engleza când eram judecător în Moldova. În 1985 am fost inclus într-o delegaţie de judecători sovietici pentru o deplasare în Austria. Am părăsit pentru prima dată URSS şi am înţeles că am fost selectat pentru că eram unicul judecător care vorbea engleza în Moldova să. Am mai înţeles că am rămas până acum unicul judecător care vorbeşte engleza în R.Moldova, din păcate.

— În perioada renaşterii naţionale, eraţi judecător la Buiucani şi toate procesele intentate celor de pe baricade ajungeau la Dvs. Cum a fost atunci?

— Eram conştient că se urmărea lichidarea liderilor mişcării naţionale. Toţi au trecut prin acel birou judiciar, Ala Mândacanu, Iurie Roşca, Mihai Ghimpu, Alexandr Brodschi, Vasile Năstase, toţi au fost aduşi şi toţi au fost achitaţi. Ghimpu a fost adus în mod repetat. Au fost riscuri şi pentru mine, dar altfel nu puteam proceda. Unii protestatari au fost sanctionati, fără pedepse severe, poate pentru că au comis mici violenţe pentru că erau în stare de ebrietate.

— Pentru distrugerea mişcării de eliberare naţională din Moldova, aţi judeca azi pe cineva?

— Atunci am aplicat legea. Acum aşi aplica tot numai legea.

— Ce formaţiuni politice vă susţin la Chişinău şi cu cine nu aţi accepta colaborarea?

— Eu accept cooperarea cu partidele din opoziţia democratică. Mă susţin în primul rând PLDM, PD, PSD. Totodată, vreau să remarc faptul că nu contez şi nu solicit sprijinul actualei coaliţii de la guvernare.

Publicitate politică