Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Protest: Cu porcii împotriva "hoţilor…

Protest: Cu porcii împotriva „hoţilor amorali”

La distanţă de opt ani, a ieşit pentru a doua oară cu purceiii la protest, în centrul Chişinăului. Era convins că doar în acest caz i s-ar acorda atenţie. Politicienii au rămas nedumeriţi, poliţiştii supăraţi, iar  ceilalţi oameni au tot discutat cât de inventiv sau cât de nesimţit este acest cetăţean. De fapt, Alexandru Gâscă poate fi un exemplu de cetăţean responsabil şi activ, care are ce spune şi doreşte să se facă auzit, iar istoria sa cu porcii, este mult mai lungă şi nu pare deloc distractivă ci, mai degrabă, tragică.

În 2001, când au venit comuniştii la guvernare, Alexandru, un tânăr tată de doar 27 de ani, a decis să dea ascultare îndemnurilor electorale, care spuneau că vor susţine producătorii autohtoni şi a deshis o fermă de porci, cu o capacitate de până la 7 mii de capete. „Am fost un prost, care atunci când comuniştii umblau cu propaganda că susţin producătorul autohton, i-am crezut şi am început o afacere”, scurt şi sec se autodefineşte omul. Ceea ce nu au spus comuniştii în electorală este că în scurt timp, preţul cărnii va scădea la unul de nimic.A fost nevoit să-şi taie animalele. A falimentat. Spune că foarte tragică a fost istoria lui cu porcii. I-a visat încă mult timp după aceasta şi avea coşmaruri cu ei. Timp de trei săptămâni i-a dus la abator, inclusiv scroafe care trebuiau să fete. Chiar în ultima seară scroafele au fătat câte 7-8 porci. Carnea a vândut-o cu 5-7 lei kilogramul. „Au venit băbuţele de prin satele vecine şi în pestelcă au strâns purceii mici. S-au dus de pomană în toată părţile. Asta a fost soarta afacerii”, spune Alexandru.

După această aventură, cu ferma, tânărul a rămas falit şi dator cu 80 de mii de dolari. Nu mai putea sta în casă, de grija creditorilor. Şi lumea îl arăta cu degetul, îşi aminteşte el. Atunci a fost prima lui ieşire la protest cu porcii, în 2003. Şi-a arătat omul nemulţumirea, şi-a spus necazul, s-a tot vorbit despre el, dar problemele aşa şi i-au rămas.

A muncit ca un rob pentru a întoarce datoriile

La scurt timp, şi-a lăsat nevasta şi cei doi copii şi a plecat din Moldova, pentru a aduna nişte bani. „Am fost 8 ani în Franţa cu traista în spate şi am dat datoriile”, zice bărbatul. Cu toate articolele din presă, scrise despre el, a fost printre puţinii moldoveni care, în jumătate de an, a şi primit azil. „Am făcut şcoală de electricitate şi am muncit ca un rob la contrucţii, şi sâmbătă, şi dumunică, şi Paşte, şi Crăciun. Când, în 2010, am venit acasă, prima dată după 7 ani, mi-am pus mâinile în cap că moldovenii sărbătoresc din ajunul Crăciunului până după Dragobete. Serbăm ca nebunii, când nici nu ştim încă a lucra. Am dat datoriile, am renunţat la azil şi am revenit acasă. Vreau iarăşi să mă apuc de lucru aici. Cine nu a fost în Europa, să-şi ia traista cu chiloţei şi să se ducă acolo. Vor toţi să te folosească. De la un muncitor de rând am ajuns la şef de echipă. Şi când am ajuns în vârf, toată şoricimea din jur a început să mă roadă, lor robi le trebuie, nu-i interesează opinia ta”.

„Ai noştri, încă, îs hoţi amorali”

După 8 ani de la eşecul său, de la protestul cu purcei şi de la plecarea din ţară, după 8 ani de muncă silnică departe de casă, Alexandru a revenit, decis să muncească în ţară. A găsit dealurile pline de buruian şi societatea adormită, cum spune el. „Deasupra Ciocanei, este o fâşie de vreo 200 de hectare de pământ, păi iată acolo curnuţii sunt mai nalţi decât oamenii şi nu se găseşte nici un partid politic care ar ara tot buruianul cela şi să arate că măcar o faptă bună a făcut. Nu, ei vor anticipate, ca să arunce banii pe spălare de minţi. Mă irită toţi. Mai ales când săptămâna trecută, la un post tv a fost pusă în discuţie legalizarea prostituţiei. Nu mai avem alte probleme în ţara asta de rezolvat decât aceasta.

Stau analiştii politici la emisiuni, ca ţiganul pe prispa casei care se uită la ulciorul de lapte şi se gândeşte că o să-l vândă, după care o să-şi cumpere o găină, apoi o capră, apoi o iapă, iar aceasta o să-i fete un mânz, iar copchilul spune că va călări mânzul, la care tatăl îl ia la bătaie că de ce să călărească mânzul şi sparge ulciorul cu lapte. Iată aşa şi analiştii aceştia, care visează şi se afădesc, iar omul simplu este numai ameţit. Lumea-i plină de hoţi, dar de hoţi morali. Ai noştri, încă, îs hoţi amorali”.

Duminică dimineaţa, cu porcii la protest

De 3 săptămâni, Alexandru a revenit în ţară. Şi-a dat cuvântul că dacă va mai vedea ilegalităţi, nu va trece alături de ele. Şi le vede în fiecare zi. Aşa a ajuns la concluzia că este cazul să iasă din nou cu purceii la protest. A cumpărat 10 purceluşi de la piaţă, i-a adus cu maşina în Piaţa Marii Adunări Naţionale, chiar în faţa Guvernului şi le-a dat drumul. Spre fericirea animalelor şi necazul poliţiştilor, dimineaţa de duminică a chişinăuienilor, care treceau prin centrul capitalei, a fost mai veselă. Astfel, bărbatul a protestat faţă de incapacitatea de alegere a şefului statului, faţă de spectacolul din Parlament care nu diferă cu mult de cel oferit de purcei, faţă de nedreptăţile care continuă de ani buni să se întâmplă, dar şi faţă de moldovenii care încă nu s-au trezit.

„Dacă ar dori un ţăran să aibă ajungă la televiziune să-şi spunul păsul, n-are nici o şansă, pentru că toate studiourile şi emisiunile sunt ocupate cu actori politici, adică de escroci. Deja e mai uşor să aduci în Piaţă o maşină cu porci decât să aduni 10 moldoveni”, este convins Alexandru.

„I-am trezit pe toţi, inclusiv pe poliţişti”

În ziua protestului, Alexandru a fost şi amendat, pentru că a parcat neregulament. A plătit 230 de lei. Deoarece avem un deficit la bugetul de stat, protestatarul spune că ar fi de acord să achite şi alte amenzi, astfel contribuind şi el cu ce poate la susţinerea ţării.

Despre purcei, purceii, mai în glumă, dar pe un ton serios, spune că vrea să le facă paşapoarte, să-i înscrie în rând la vreo ambasadă pentru a primi vize şi să-i ducă în Europa, la licitaţie. De fapt, animalele pe care nu vroia să le ia înapoi, dar pe care poliţia i-a prins şi i-a transmis stăpânului, au fost duse la ţară, la rude. „I-am dat şi mi-am făcut o pomană şi de energia negativă am mai scăpat, am văzut cum poliţiştii alergau după ei. Vedeţi, cu 500 de lei, ce gălăgie am făcut. Aţi văzut ce efecte au avut protestele? I-am bătut exact acolo unde-i doare şi duminica i-am trezit pe toţi, inclusiv pe poliţişti”, zâmbeşte Alexandru. Tânărul antreprenor spune că are foarte multe planuri. Nu vrea să mai plece din Moldova, dar nici să se lase să-i fie spălaţi creierii. Acum, îşi face o strategie cum să mai organizeze o acţiune de protest, la fel de originală.

Tatiana EŢCO