Pregătiri în toi pentru Independenţă

Miercuri, 17 august, au început repetiţiile pentru parada din 27 august, zi în care R. Moldova va sărbători 20 de ani de când şi-a proclamat Independenţa. La parada din 27 august vor participa pentru prima dată 65 de unităţi de tehnică militară din dotarea Armatei Naţionale, iar manifestările dedicate împlinirii a 20 de ani de la proclamarea Independenţei ne vor costa aproximativ 14 milioane de lei.

Centrul oraşului a fost blocat miercuri, 17 august, de repetiţiile pentru parada din 27 august. Coloana de maşini blindate şi tehnică militară, militarii,  detaşamentele de poliţie care vor mărşălui de Ziua Independenţei, dar şi participanţi la conflictul armat din 1992, au dat startul primei din cele 3 repetiţii către evenimentele din 27 august.
Miercuri, între orele 05:00 şi 07:30, traficul rutier a fost blocat, începând cu str. Pietrarilor spre Drumul Viilor, Academiei, Gh. Asachi, Pan Halippa, Ismail, Bucureşti, bd Ştefan cel Mare, până la Cinematograful Patria. Militarii şi-au început marşul la ora 05:00, de pe str. Pietrarilor, de unde au înaintat spre PMAN. În piaţă, aceştia au ajuns în jurul orei 08.00. La ora 09.00 a început defilarea tehnicii militare. Premierul Vlad Filat a supravegheat repetiţiile. Parada a decurs fără incidente, totul fiind pregătit pentru ziua de 27 august. Vitalie Marinuţă, ministrul Apărării, s-a declarat mulţumit de cum au decurs pregătirile pentru marele eveniment.

Parada militară a fost inaugurată cu înălţarea Drapelului de Stat al R. Moldova. După aceasta, în piaţă a circulat o decapotabilă în care, pe 27 august, se va afla Vitalie Marinuţă, ministrul Apărării. Pe 27 august, în timpul paradei, va fi folosit şi Steagul lui Ştefan cel Mare, care va ajunge de la Bucureşti la Chişinău pe data de 24 august cu un avion militar al forţelor armate Române. Securitatea lui va fi asigurată de peste 1000 de poliţişti şi va costa bugetul circa 300 mii de lei. Relicva va fi expusă ulterior la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie din Chişinău, în perioada 27 august – 12 septembrie.

Miercuri, circulaţia transportului a mai fost redirecţionată încă o dată între orele 13:00 şi 14:00, când s-a făcut returul militarilor de la Cinematograful Patria până la str. Pietrarilor, de unde au pornit.

Repetiţii similare vor avea loc şi sâmbătă, 20 august, dar şi miercuri, 24 august. Pe 20 august, repetiţia va avea loc noaptea, începând cu ora 21.00, pe acelaşi traseu, iar returul militarilor va avea loc deja duminică, între orele 02.00—03.00. Şi cu această ocazie, circulaţia rutieră va fi redirecţionată pe alte trasee. Pe 24 august va avea loc o repetiţie generală.

Pregătirile pentru ziua independeţei au început încă de la începutul acestei săptămâni, când s-a început repararea drumurilor şi a fost instalată scena. De ziua Independenţei va fi reparată suprafaţă din perimetrul PMAN, dar şi gropile mai adânci ale drumului pe care va trece tehnica militară. La parada din 27 august vor participa peste o mie de militari, care vor defila ca europenii, o premieră pentru R. Moldova. Maşinile blindate vor merge cu o viteză de 25—30 km pe oră. Acestea se vor deplasa pe b-dul Ştefan Cel Mare, de la Teatrul de Operă până la magazinul “Unic”.

Manifestările dedicate celor 20 de ani de Independenţă ne vor costa circa 14 milioane de lei. Suma de 10 milioane de lei a fost alocată pentru parada militară, pregătirea tehnicii şi a noilor uniforme.

Anterior, vicepremierul Mihai Moldovanu a declarat că din 27 august şi până pe 31 august vom avea zile libere, care vor fi recuperate ulterior.

R. Moldova şi-a obţinut independenţa în anul 1991, iar pe 27 august 2011, sărbătoreşte 20 de ani de când s-a dezis de URSS.

V.M.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. dacul

    S-a inteleg ca Moldova a fost ocupata de Rusi si moldovenii au fost sclavii rusilor pina la data de 27 august 2011? Din pacate asa a fost, atunci toti filo-rusii trebuie considerati colaborationisti si tradatori si partidele lor scoase in afara legii, iar averea lor confiscata de stat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *