PPCD şi PCRM a lipsit de la lansarea unui Parlament Curat”

Asociaţia pentru Democraţie Participativă, Asociaţia Presei Independente, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Centrul Independent de Jurnalism, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Centrul de Promovare a Libertăţii de Exprimare şi a Accesului la Informaţie “Acces-info” şi Fundaţia Soros-Moldova au lansat Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat (ICPC). Membrii ICPC îşi propun, în premieră pentru R. Moldova, să monitorizeze listele candidaţilor la alegerile parlamentare din 2009. Monitorizarea va avea loc doar după înregistrarea listelor la Comisia Electorală Centrală. Scopul iniţiativei este încurajarea cetăţenilor cu drept de vot să aleagă candidaţi necompromişi.

Monitorizarea propriu-zisă a listelor candidaţilor electorali va fi efectuată de un grup de jurnalişti profesionişti în baza unor “criterii de integritate” elaborate de Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat şi coordonate cu partidele politice. “Criteriile de integritate” vor fi folosite ca instrument de măsurare a credibilităţii şi incoruptibilităţii viitorilor deputaţi.

În urma unor investigaţii şi verificări, va fi întocmită lista candidaţilor nedemni să deţină funcţia de deputat în viitorul Parlament.

Potrivit iniţiatorilor ICPC, dacă formaţiunile politice vor accepta să retragă candidaţii compromişi de pe listele lor, informaţia nu va fi făcută publică. În cazul în care partidul nu va contesta rezultatele monitorizării şi nu va exclude candidaţii din lista sa, atunci ICPC va publica lista candidaţilor compromişi.

Unul dintre motivele constituirii acestei Iniţiative este faptul că, potrivit sondajelor, 83,5 % din numărul cetăţenilor consideră că politicienii din R. Moldova sunt corupţi. Respondenţii susţin că politicienii iau mită, fură din banii publici, pun mai presus interesele personale şi fac abuz de putere.

ICPC şi-a lansat un site www.moldovacurata.md, iar în preajma alegerilor, rezultatele investigaţiilor jurnalistice vor fi publicate într-un buletin special, editat într-un tiraj de 200 mii exemplare.

La evenimentul de lansare a ICPC au participat oameni politici, ziarişti, reprezentanţi ai Comisiei Electorale Centrale, ai societăţii civile şi ai misiunilor diplomatice, acreditate la Chişinău.

Întrebat despre perspectivele unui Parlament Curat”, Mihai Godea, vicepreşedinte PLDM, a spus că presa poate avea un rol important în elucidarea cazrilor de corupţie, din activitatea candidaţilor electorali.

Oleg Cernei, reprezentant AMN, susţine că, în condiţiile R. Moldova, va fi dificil, dar că merită de încercat, deoarece există un teren extins în care subiectele de corupţie rămân nedezvăluite.

Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a spus că o listă curată” poate fi doar una formată din copii, pentru că doar aceştia pot fi imaculaţi.

Reprezentanţii PPCD şi PCRM au lipsit de la eveniment, motivând, potrivit organizatorilor, deficitul de timp. La PCRM ne-au spus din start că nu vor participa la eveniment, iar la PPCD, mai întâi au promis, ca apoi să spună că nu mai au timp”, ne-au spus reprezentanţi ai ICPC.

ZdG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Mihai

    Probabil ca Gimpu se teme de reactia mass-media atunci cand va face publica lista PL. De ce oare?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *