“Porcării” poliţieneşti

214-porcDacă vrei să ai de furcă cu poliţia, nu trebuie să furi, să ucizi, să înjuri, să dai mită. Trebuie doar să îţi pui o mască de purceluş, una roz, de catifea pufoasă. Reprezentanţi ai mai multor oganizaţii neguvernamentale s-au solidarizat marţi cu Anatol Mătăsaru, omul care face testul cu purcelul şi măgarul pe bunul simţ al forţelor de ordine deja de câteva luni.

Zeci de persoane au venit marţi, în mod paşnic, în faţa Procuraturii, pentru a manifesta pentru dreptul la libera exprimare. Testul lui Mătăsaru a continuat conform aceluiaşi scenariu.

Spray lacrimogen

Protestul a început la ora 13.00. Organizatorii cereau organelor de drept să înceteze practicile ilegale de stopare a întrunirilor care se desfăşoară în conformitate cu legislaţia. La un moment, au apărut şase persoane mascate în negru, care au încercat să oprească violent desfăşurarea protestului. Au făcut uz de substanţe lacrimogene, intoxicând câteva persoane. Mai mulţi jurnalişti au acuzat arsuri pe mâini sau pe faţă din cauza unor substanţe pulverizate în aer.

Uşi blocate

Deşi incidentul a avut loc chiar pe scările Procuraturii Generale, forţele de ordine nu au intervenit pentru a opri violenţele. Mai mult ca atât, procurorul Andrei Pascari a închis uşa PG când două jurnaliste au încercat să intre în sediul procuraturii pentru a se apăra de violenţa celor şase indivizi.

Haine rupte

Mai mulţi participanţi la protest s-au pomenit cu faţa la pământ şi hainele rupte. Cu feţele desfigurate de la pumnii primiţi, aceştia spun că nu au observat când au apărut cei şase atacatori. Ştefan Urâtu, preşedintele Comitetului Helsinki, şi Sergiu Ostaf, directorul CREDO, au fost primii bruscaţi, ei fiind şi organizatorii marşului de solidarizare cu Anatol Mătăsaru.

Huiduieli şi fluierături

Participanţii la protest au mărşăluit din faţa Procuraturii Generale până la Ministerul Afacerilor Interne. Pe drum aceştia au fluierat şi au huiduit autorităţile, care le încalcă drepturile la exprimare. Ajunşi în faţa MAI, zecile de protestatari au scandat «Libertate», «Ruşine» şi «Demisia responsabililor».

Camere stricate

În faţa MAI, doi carabinieri au agresat cameramanul de la Jurnal TV şi i-au deteriorat camera de luat vederi. «Domnule Corduneanu, băieţii dvs. mi-au stricat camera, cine sunt ei ca să se atingă de obiectele care nu le aparţin?» l-a întrebat cameramanul Vasile Costiuc pe şeful direcţiei MAI, Petru Corduneanu. «Băieţi, lăsaţi ce aţi luat pe scări şi mergeţi să patrulaţi mai departe», a venit răspunsul poliţistului. Acesta a plecat imediat fără a răspunde şi la întrebările jurnaliştilor. Conform legislaţiei, organizatorii manifestării au anunţat Primăria şi forţele de ordine erau obligate să asigure buna desfăşurare a evenimentului. Fapt ce nu s-a întâmplat.

Spionii

Chiar la colţul clădirii MAI, şase poliţişti în civil aşteptau apariţia mass-mediei. Imediat ce au apărut primii jurnalişti, aceştia s-au şi infiltrat în mulţime, înregistrând pe camerele de filmat orice discuţie, arătând cu degetul la mai mulţi participanţi care au vorbit la megafon.

«Nu comentez»

Acesta a fost singurul răspuns primit de jurnalişti la zecile de întrebări adresate şefului serviciului de presă al MAI, Sergiu Covali. În schimbul tăcerii sale, Sergiu Ostaf i-a lăsat funcţionarului drept cadou un purceluş de pluş. «Acesta este un animal inteligent şi sperăm că şi MAI va da dovadă de inteligenţă şi va lua măsuri în privinţa atacatorilor», a explicat acesta simbolul protestelor.

Diana LUNGU

Dacă aţi fi în locul lui Anatol Mătăsaru, ce aţi face?

Anatol Petrencu, MAE:

Un partid de susţinere
În mod normal, el ar trebui să-şi aleagă un partid politic, să adere la acest partid, şi să-şi promoveze ideile prin partid. Aşa cum face dumnealui este curios, efectul însă îmi pare că este mic. Eu îl susţin, dar cu următoarea precizare: că nu toţi în procuratură şi nici în poliţie sunt porci. Dacă o luăm la modul serios şi vrem să schimbăm ceva în mod serios, asta o poţi face numai unindu-te cu alţii, care gândesc la fel ca tine şi care vor să schimbe regimul existent în R. Moldova pe cale politică. Las’să aleagă el ce partid vrea, dacă ar veni la MAE, atunci ar fi foarte bine, noi ne-am bucura.

Alexandru Tănase, PLDM:

O cerere la CEDO
Cred că Anatol Mătăsaru este un exemplu de curaj care ar trebui urmat de întreaga societate. E un exemplu de cum trebuie să răspunzi la un abuz comis de Ministerul de Interne şi de celelalte instituţii ale statului. Dacă toţi cetăţenii s-ar fi opus măcar pe jumătate ca Mătăsaru, la sigur că astăzi poliţia, procuratura şi întreaga justiţie nu ar fi fost aşa. Nu ştiu ce aş face eu, dar vă spun sigur ce va face el. Trebuie să depună o plângere la CEDO, după ce finalizează procesul la nivel naţional, iar acolo are şanse foarte mari de câştig.

Oleg Cernei, AMN:

O grămadă care tace
Eu, în locul lui Mătăsaru, aş încerca să nu protestez de unul singur, ci să găsesc o echipă de 10—15 persoane care au suferit permanent abuzuri din partea autorităţilor. Aşa ar avea mai multe şanse de a fi auzit. Faptul că erau o grămadă de oameni în jurul lui când a fost luat de poliţie şi nimeni nu a intervenit arată psihologia şi mentalitatea noastră.

Alexandru Corduneanu, PPCD

Cunosc, dar nu comentez
Despre care Mătăsaru?
— Cel care a protestat cu porcul şi cu măgarul.
Da, bineînţeles cunosc, dar din păcate doar ceea ce a anunţat presa. Eu nu îl cunosc pe domnul Mătăsaru şi îmi vine greu să mă pronunţ asupra acestui caz. Nu pot comenta ştirile de presă.

Svetlana Popa, PCRM

Proteste mai civilizate
Dar vă rog frumos, cine este Anatol Mătăsaru?
— Cel care a protestat cu măgarul şi cu porcul.
Eu, în locul lui, aş fi protestat într-un mod mai civilizat. Sunt măsuri mai civilizate de a protesta, iar eu cosider că el a protestat necivilizat.

Pentru conformitate: V. M.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *