Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Politica despre corupţie

Politica despre corupţie

În timpul campaniei electorale partidele politice declară o luptă aprigă cu flagelul corupţiei, dar uită de promisiuni imediat cum ajung la guvernare. De ce?

Dumitru Diacov, PDM

Cum să lupte cu corupţia dacă nu ajung la guvernare? Cei care guvernează R. Moldova de câţiva ani se iau de profesori sau de medici, şi nu de tranzacţiile de milioane făcute la vârf. Acum corupţia a atins cote foarte înalte în R. Moldova.

Mihai Ghimpu, PL

Unii promit nu doar că vor lupta cu corupţia, promit tot felul de lucruri ca să se vadă la putere. Sunt două categorii de cetăţeni: cei care spun adevărul şi la care vorba de fapte nu diferă atunci când ajung la putere şi cei care spun orice, doar ca să ajungă acolo. În ultimul timp, am avut doar astfel de politicieni. Depinde, totuşi, cine vine la putere. PL, venind la putere la Chişinău, a luptat şi a făcut dovada că suntem oamenii pe care nu îi poţi corupe.

Igor Klipii, PDM

Întrebarea trebuie adresată comuniştilor, pentru că ei sunt corupţi. Dacă noi, în campania electorală, vom lupta cu corupţia în rândul partidelor democratice, degeaba facem campanie. Trebuie de luptat cu corupţia la comunişti, nu în cercurile opoziţiei. Întrebarea trebuie adresată doar lor, pentru că ei sunt la guvernare, ei au resurse financiare, ei sunt corupţi.

Valeri Klimenko, MRR

Pentru că mulţi dintre cei care îşi declară, în electorală, dorinţa de a lupta cu corupţia sunt ei înşişi corupţi. Ei înţeleg foarte bine că alegătorilor nu le place acest fenomen, iar pentru a fi aleşi, declară ceea ce le place alegătorilor să audă. Întotdeauna am spus că trebuie să purtăm răspundere pentru promisiunile pe care le facem. Cei care declară ceva şi nu îndeplinesc ar trebui să stea în închisoare pentru minciuni.

Eduard Muşuc, PSD:

Luptă adevărată cu corupţia nu există. Aceasta este părerea mea. Sunt necesare reforme politice profunde, asigurarea independenţei judecătoreşti. Judecătorii ar trebui aleşi de popor. Şi componenţa Curţii de Conturi ar trebui votată de către cetăţeni. Aceste structuri ne pot asigura că lupta cu corupţia ar putea fi una adevărată. În caz contrar, declaraţiile neacoperite cu fapte nu aduc nimic bun în combaterea corupţiei.

V.M.