Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   PDM, mai aproape de PCRM.…

PDM, mai aproape de PCRM. Lupu şi Diacov se opun eliminării comunismului din viaţa publică în R. Moldova. De ce?

Sondaj de opinii

Dumitru Braghiş, PSD

Faptul că, acum un an, PDM refuza o coaliţie la guvernare cu comuniştii, iar acum se opune condamnării comunismului sunt două lucruri care nu trebuiesc confundate. Condamnrea comunismului e una şi refuzul de a împărţi funcţiile la guvernare cu Voronin este altceva. Deşi, să nu uităm că ambele partide sunt de stânga şi s-ar putea ca PDM să aibă o altă strategie pentru noua campanie electorală. Ştim că PDM a fost gata, în câteva rânduri, să dea mâna cu PCRM, dacă aceştia ar fi acceptat să se reformeze, aşa că dacă acest lucru s-ar întâmpla, nu-i exclusă o nouă coaliţie postelectorală la guvernare. În opinia mea, de la coaliţia cu liberal-democraţii, PDM este cel care a avut de câştigat cel mai puţin.

Ecaterina  Mardarovici,  50/50

Comisia Cojocari pune problema franc: condamnarea comunismului şi eliminarea simbolicii comuniste din viaţa publică. Sunt propuneri bune, pe care, personal, le susţin, dar nu ştiu dacă sunt şi oportune. Dacă am fi avut încă trei ani până la următoarele alegeri, poate că PDM ar fi avut o altă poziţie în această problemă. Pe de altă parte, să nu uităm că discordia de acum un an dintre PDM şi PCRM nu a fost comunismul, ci Voronin şi conducerea PCRM, care, spre deosebire de Diacov, au avut o altă părere despre Lupu. În rest, şi PDM şi PCRM sunt de pe aceeaşi stângă. Aici nu au probleme. Eu cred că PDM, prin ceea ce face, joacă cartea electoratului său, aşa cum o face orice alt partid din Alianţă.

Roman Mihăieş, ONG

Este regretabil faptul că PDM face opinie separată în Alianţă, vizavi de raportul Comisiei Cojocaru. În acest caz, riscurile unei noi situaţii politice postelectorale cresc. Nu-i exclus ca PDM să considere AIE un proiect politic deja derăşit şi să încerce altul. Se ştie că, până la aderarea PDM la Alianţă, Voronin şi Diacov au purtat negocieri. Diacov a recunoscut că i-a fost propus funcţia de preşedinte, în schimbul celei de spicher pentru Voronin. Motivul din care nu a mers, a fost Lupu. Sigur că a existat şi o anumită conjunctură internaţională, care a condus PDM spre AIE. După alegerile din Ucraina situaţia s-a schimbat. Declaraţiile liderilor PDM nu exclud faptul ca aceştia să încerce altceva după 16 iunie.

Iurie Colesnic, deputat, MAE

PDM întotdeauna a oscilat între stânga şi dreapta. Le-a plăcut să se afişeze pe rol de  mediator. Însă, ceea ce a făcut Comisia Cojocaru a fost o necesitate şi noi trebuie să explicăm populaţiei acest lucru şi să nu o facem pe avocaţii comunismului. Nu vreau să cred că PDM ar încerca în acest fel să-şi pregătească terenul pentru o altă alianţă post-electorală, deşi în politică te poţi aştepta la orice. Bănuiesc că ei caută să-şi menajeze propriul electorat: noi suntem în AIE, dar am rămas aceiaşi, care am fost. Deşi PDM-iştii au avut întotdeauna linia lor în politică, ei trebuie să înţeleagă că comunismul trebuie condamnat şi scos din viaţa politică anume acum şi nu mai târziu. Noi, ceilalţi, oricum ne vom spune public părerea.