PCRM: Istoria unui rateu fulminant (V)

265-pcrm5Unul dintre puţinele partide care şi-au asigurat un loc special în scurta “viaţă” a statului R. Moldova este, fără nicio îndoială, Partidul Comuniştilor (PCRM). Peste un timp, acesta va ajunge în paginile manualului de istorie. Până atunci, însă, PCRM va rămâne în memoria colectivă fie pentru acordarea la timp a pensiilor şi salariilor, fie pentru că a creat impresia de stabilitate economică, fie pentru că a înlocuit racketul criminal cu oamenii legii, fie pentru că, practic, a nimicit agricultura, fie pentru că toţi membrii acestuia se înghesuiau în jurul unei singure persoane, Vladimir Voronin, fie pentru că a consimţit torturarea tinerilor după protestele din aprilie 2009 etc., etc., etc.
Dar, cum se explică, totuşi, faptul că R. Moldova a ajuns să fie guvernată, două mandate consecutiv, tocmai de tipajul doctrinar de care, în ‘89, declara că se detaşează pentru totdeauna?

Continuare din nr. trecut

Promisiuni (ne)respectate?

Cu toate acestea, la alegerile locale din 2003, deşi nu atât de detaşat ca în scrutinul parlamentar din 2001, PCRM îşi adjudecă victoria. Ţinta ofertei electorale a PCRM au fost, în primul rând, pensionarii, cărora li s-a promis majorarea pensiilor (ceea ce s-a şi întâmplat ulterior, doar că, între timp, au fost majorate şi preţurile), asigurarea unui pachet minim de servicii medicale gratuite, iar în legătură cu populaţia rurală, comuniştii şi-au declarat obiectivul privind gazificarea şi tehnologizarea agriculturii. Evident, ei nu au scăpat ocazia să-şi “afişeze laurii” primilor doi ani de guvernare. “În această scurtă perioadă de timp a fost stopat declinul economiei, a fost asigurată creşterea economică […], au fost lichidate restanţele salariale ale statului faţă de lucrătorii sferei bugetare şi pensionari, au fost majorate salariile învăţătorilor, medicilor, au crescut pensiile, bursele […]”, se spune în platforma electorală a PCRM din 2003.

Victorii repetate

Astfel, comuniştii obţin 367 de mandate de primar, 5 417 mandate în consiliile locale şi 615 mandate în consiliile raionale, inclusiv mun. Chişinău. Altfel spus, PCRM a obţinut de două ori mai multe funcţii la nivel local decât principalul contracandidat – Blocul Electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova Noastră”, din care făceau parte 6 (!) formaţiuni politice.

Şi la alegerile parlamentare din 2005 comuniştii obţin o victorie detaşată (45,98% din voturi, faţă de următoarea clasată – Blocul “Moldova Democrată”, compus din Alianţa “Moldova Noastră” (AMN), Partidul Democrat din Moldova (PDM), Partidul Social-Liberal (PSL) – 28.53% din voturi). Dar, în comparaţie cu scrutinul din 2001, PCRM a înregistrat un declin, fiind reprezentat în legislativ de 56 de deputaţi. Cu toate acestea, la 4 aprilie 2005, Vladimir Voronin a fost reales în funcţia de şef al statului, după ce candidatura acestuia a obţinut 75 de voturi din partea deputaţilor comunişti, ppcd-işti, pd-işti şi psl-işti. Deputaţii din partea Alianţei “Moldova Noastră”, 23 la număr, nu au participat la alegeri. Deja peste două săptămâni, Parlamentul aproba programul şi componenţa noului guvern – Tarlev II.

Aprecieri incorecte

“Totul a pornit după 2005, când nu s-au găsit soluţii foarte clare pentru problemele economice şi sociale care existau în regiune, adică în raioanele republicii”, ne-a declarat Victor Stepaniuc, fost membru PCRM şi ex-viceprim-ministru în Guvernul Tarlev II.

Potrivit acestuia, conducerea de vârf a PCRM nu a apreciat corect situaţia politică şi social-economică, nu a ţinut cont de problemele tinerilor şi intelectualilor, în special în ceea ce priveşte crearea locurilor de muncă bine plătite. Astfel, reuşitele “au fost înlocuite cu demagogie – că noi avem succese mari cu PIB-ul, că avem create locuri de muncă, dar, în realitate, acest lucru nu s-a întâmplat”, susţine Stepaniuc.

În acelaşi timp, fostul viceprim-ministru recunoaşte că “anumite fenomene pozitive totuşi au fost şi populaţia le-a apreciat”, pentru că, “nu întâmplător, şi în 2007, şi în 2009, alegerile, cu mare greu, dar au fost totuşi câştigate”.

Anul 2006 a fost marcat de embargoul impus de Federaţia Rusă produselor vinicole moldoveneşti, pe motiv că în ele ar fi fost depistate pesticide şi metale grele. Acest lucru i-a afectat simţitor pe producătorii moldoveni, care exportau pe piaţa rusă circa 80% din marfă, dar şi economia R. Moldova, din moment ce, potrivit unui studiu IDIS “Viitorul”, o treime din PIB era asigurată de sectorul viti-vinicol, iar industria şi exporturile au intrat pe semnul minus pentru prima dată în mai mult de şase ani.

Întinerirea elitei?

Pentru PCRM, anii 2007 şi 2008 sunt marcaţi de înfrângerea reprezentantului formaţiunii la funcţia de primar general al mun. Chişinău, dar şi de Congresul VI al partidului, după desfăşurarea căruia, pentru prima dată în istoria grupării, zvonurile precum că între membrii ei s-au creat disensiuni au început să prindă contur. Potrivit istoricului formaţiunii, “Congresul VI al PCRM s-a dorit a fi unul de modernizare a Partidului, de “întinerire” a elitei de partid şi de deschidere a PCRM”.

Se pare, însă, că acest lucru nu urma să se întâmple atât de curând, din moment ce Marian Lupu, fost spicher din partea PCRM, a părăsit formaţiunea, învinuind-o tocmai de faptul că nu e capabilă să se reformeze. Or, după alegerile parlamentare din aprilie 2009, în urma cărora PCRM a obţinut 60 de mandate, la funcţia de şef al statului formaţiunea o înaintează pe Zinaida Greceanâi, deşi mai mulţi analişti politici îl “vedeau” în această postură pe Marian Lupu.

Pe ce anume a mizat Voronin când a înaintat candidatura fostei prim-ministre la funcţia de preşedinte s-au făcut doar presupuneri. Oricum ar fi, comuniştii nu au mai găsit acel singur vot, numit şi “de aur”, şi “trădător”, pentru a o desemna pe Zinaida Greceanâi preşedintă a R. Moldova.

Anticipatele, ca un examen

Deja la anticipatele din iulie acelaşi an PCRM pierde 12 mandate şi, în cele din urmă, se vede nevoită să treacă în opoziţie, ca, ulterior, să boicoteze alegerea şefului statului şi să provoace alegeri anticipate, data desfăşurării cărora încă nu a fost stabilită.

La ceva timp de la plecarea lui Lupu din PCRM, alţi 4 membri ai formaţiunii au părăsit rândurile comuniştilor, ulterior, exemplul acestora fiind urmat şi de unele organizaţii teritoriale şi de tineret. Drept răspuns la plecările respective, deputatul comunist Iurie Munteanu a declarat că, în comparaţie cu numărul total al membrilor PCRM, numărul celor care au părăsit rândurile formaţiunii este mult prea nesemnificativ.

Cu toate acestea, plecările respective, dar şi rezultatele ultimelor sondaje, în care comuniştii au pierdut semnificativ teren în faţa oponenţilor politici, au dat naştere mai multor prognoze privind viitorul PCRM. Unele văd formaţiunea pe acelaşi drum pe care a mers până acum, altele, mai îndrăzneţe, îi văd destrămarea şi sfârşitul în viitorul nu foarte apropiat, altele o văd pe drumul modernizării interioare, pentru a putea supravieţui pe scena politică.

Aşa sau altfel, unicele în măsură să confirme sau să infirme aceste prognoze, după cum au menţionat şi unii deputaţi comunişti, dar şi unii analişti politici, sunt alegerile anticipate.

Adio, preşedinţie!

În ultimul său mesaj adresat cetăţenilor din postura de şef de stat, Vladimir Voronin a caracterizat “ultimii opt ani din istoria ţării” drept “ani ai activităţii noastre comune de făurire” şi o perioadă în care a fost lichidată crima organizată, au fost majorate salariile, pensiile şi bursele, a fost obţinută ieşirea la mare, au fost luate angajamente ferme privind calea integrării europene etc. Şi deputatul comunist Iurie Munteanu consideră că perioada guvernării PCRM a fost una de creştere şi dezvoltare în mai multe direcţii, dar că, după schimbarea puterii, a început distrugerea a tot ce reuşise să realizeze conducerea anterioară.

Evident că fostul preşedinte nu a specificat care a fost preţul pentru majoritatea succeselor guvernării comuniste şi nici faptul că R. Moldova a rămas să fie considerată cea mai săracă ţară din Europa, economia căreia depinde, în mare măsură, de remitenţe.

“Astăzi îi auzim tot mai des pe comunişti şi pe slugile acestora că, chipurile, atunci când au venit ei la putere, în ţară era haos, iar crima organizată şi corupţia erau cea mai mare problemă. Este însă foarte important să explicăm prin ce metode a fost stopată această crimă organizată”, a declarat fostul procuror Ion Vâzdoagă, actualmente preşedintele Centrului de Prevenire a Traficului de Femei. Potrivit acestuia, în acea perioadă, comuniştii s-au condus de principiul “Scopul scuză mijloacele”. “Într-adevăr, în acea perioadă crima organizată era dezvoltată, dar nimeni nu va accepta omoruri organizate şi dirijate de organele de drept, falsificarea dosarelor penale, şantajul şi alte metode ilegale de combatere a criminalităţii. În caz contrar, nu văd nici o diferenţă între un criminal şi un stat ce aplică asemenea metode”, consideră fostul procuror.

Mai rău ca în anii ‘90

“Ceea ce s-a întâmplat în 8 ani de guvernare comunistă a fost o tragedie mai mare decât am trăit-o noi între 1991—2000, fiindcă au fost deformate sufletele şi mentalitatea oamenilor, a fost impusă frica, minciuna. Limita acestora a fost 7 aprilie, care a demonstrat că principiile bolşevice nu mai pot fi acceptate. Dacă nu vor fi elucidate toare crimele comise în aceşti ani, R. Moldova nu va avea nici o perspectivă de dezvoltare democratică”, a declarat Petru Lucinschi într-un interviu pentru radio “Vocea Basarabiei”.

În articolul “Sfârşitul epocii lui Voronin”, publicat pe pagina web personală de către cunoscutul analist politic Nicu Popescu, care între timp a devenit consilierul pe politică externă şi integrare europeană a premierului Vlad Filat, acesta menţionează că, în ce priveşte perioada de aflare a PCRM la conducerea ţării, “cea mai urâtă bilă neagră” ţine nu atât de perioada de guvernare propriu-zisă, cât de evenimentele de după scrutinul din aprilie 2009, în urma cărora au avut loc represiuni brutale din partea structurilor de forţă, ceea ce a evidenţiat tipul de sistem politic edificat în anii anteriori. “Moartea lui Valeriu Boboc (şi probabil a încă una sau două persoane) este acel simbol negru care va plana asupa oricărei evaluări a preşedinţiei Voronin. Deci, în manualele de istorie, Voronin va lua notele cele mai proaste, nu atât pentru calitatea sa de preşedinte al ţării în 2001—2009, cât mai ales pentru cele 5 luni de guvernare în calitate de “preşedinte în exerciţiu” în perioada aprilie-septembrie 2009. 5 luni de agonie politică au discredidat, mai mult ca orice, 8 ani de guvernare (şi ea controversată, dar nu la fel de controversată ca ultimele 5 luni)”, notează analistul.

Voronin, Buna Vestire şi 11 septembrie

În acelaşi articol menţionat mai sus, Nicu Popescu opinează că “epoca Voronin (nu neapărat epoca Partidului Comuniştilor) a luat sfârşit, iar încercările lui Voronin de a se menţine pe termen scurt la guvernare vor trage covorul de sub picioarele PCRM-ului pe viitor”. “Astăzi interesul lui Vladimir Voronin de a se agăţa de politica moldovenească contravine interesului PCRM de a intra într-o perioadă de modernizare post-Voronin. Toate partidele puternice folosesc aflarea în opoziţie pentru a deveni din nou “electabile”.

Totuşi, cum şi când îşi va încheia fostul preşedinte cariera politică rămâne, deocamdată, o enigmă. Cert e că Voronin, învinuit nu de puţine ori de foştii colegi de partid de conservatism excesiv, a declarat recent că deja a fost “descoperit” succesorul lui la conducerea formaţiunii. El a refuzat să spună despre cine e vorba, menţionând doar că acesta este “un bărbat tânăr, simpatic, energic şi mai tânăr decât actualul preşedinte cu 40 de ani”. În acelaşi timp, Voronin nu a spus dacă, după numirea succesorului, el însuşi va ieşi sau nu din viaţa politică.

La final, menţionăm doar faptul că, dacă Vladimir Voronin a păşit pe “drumul” prezidenţial la 4 aprilie 2001, adică, după cum menţiona el însuşi în discursul de învestitură, “în ziua Bună-Vestirii, zi în care, în conformitate cu tradiţia populară, se spune că iarna cedează drepturile sale primăverii”, şi consideră “această coincidenţă un semn bun”, atunci demisia sa din 2009 a avut loc la 11 septembrie, o coincidenţă care numai semn bun nu este.

Nicolae CUŞCHEVICI



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. europa

    PCRM sunt contra democratiei,ei vor 100 de ani la putere. Au aiurit, odihnitiva. Dreapta numai un an a fost la putere!!!

  2. Victor Gotisan

    apropo, demisia sa a picat tot intr-o zi tare simbolica, pe 11 septembrie, crestinii praznuisc sarbatoarea – Taierea Capului Sfintului Ioan Botezatorul 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *