PCRM: Istoria unui rateu fulminant (II)

262-com00Unul dintre puţinele partide care şi-au asigurat un loc special în scurta “viaţă” a statului R. Moldova este, fără nicio îndoială, Partidul Comuniştilor (PCRM). Peste un timp, acesta va ajunge în paginile manualului de istorie.
Până atunci, însă, PCRM va rămâne în memoria colectivă fie pentru acordarea la timp a pensiilor şi salariilor, fie pentru că a creat impresia de stabilitate economică, fie pentru că a înlocuit racketul criminal cu oamenii legii, fie pentru că, practic, a nimicit agricultura, fie pentru că toţi membrii acestuia se înghesuiau în jurul unei singure persoane, Vladimir Voronin, fie pentru că a consimţit torturarea tinerilor după protestele din aprilie 2009 etc., etc., etc. Dar, cum se explică, totuşi, faptul că R. Moldova a ajuns să fie guvernată, două mandate consecutiv, tocmai de tipajul doctrinar de care, în ‘89, declara că se detaşează pentru totdeauna?

Continuare din nr. trecut

Europa în “apărarea” comuniştilor?!

Alexandru Moşanu spune că repunerea în lege a PCM, la doar doi ani de la interzicerea lui, s-a datorat faptului că raportul de forţe în Parlament, inclusiv în Prezidiu, se schimbase radical, după ce majoritatea deputaţilor şi-au revăzut poziţia, inclusiv unii care au fost aleşi pe lista Frontului Popular Creştin-Democrat. “Parlamentul cela era deja paralizat din toamna anului 1992. Deputaţii cereau demisii, demisii, fără declaraţii speciale. Nu se mai putea lua vreo decizie importantă, iar cei care nu erau pe placul agrarienilor şi interfrontiştilor erau forţaţi să plece. Nu am plecat până nu am pierdut majoritatea”, relatează Moşanu despre cele trei declaraţii ale deputaţilor care solicitau demisia Prezidiului. Ultima, cea din 28 ianuarie 1993, a finalizat cu demisia, în bloc, a lui Alexandru Moşanu, Ion Hadârcă, Valeriu Matei şi Vasile Nedelciuc, cunoscuţi pentru viziunile lor pro-româneşti.

Deja în toamnă, la 7 septembrie 1993, potrivit aceleiaşi declaraţii a ex-deputatei Vitalia Pavlicenco, Prezidiul Parlamentului adoptă o hotărâre (nr. 1595-XII), semnată de Petru Lucinschi, care îl înlocuise pe Alexandru Moşanu la cârma Legislativului, în care se spune că “cetăţenii R. Moldova au dreptul să se asocieze în organizaţii de partid comuniste în conformitate cu prevederile Legii privind partidele… […]”.

Petru Lucinschi – fost prim-secretar al PCM, considerat de unii analişti drept un nomenclaturist “cu faţă umană”, care a rămas ataşat trecutului său de activist de partid sovietic. Iată cum comentează acesta decizia respectivă, după 16 ani de la adoptarea ei, în cadrul unei emisiuni la postul de radio “Vocea Basarabiei”: “Readucerea în legalitate, în 1993, a Partidului Comuniştilor a fost o decizie colectivă a Prezidiului Sovietului Suprem, luată sub influenţa structurilor europene, care au revendicat dreptul cetăţenilor R. Moldova la asociere”.

“I-am interzis, şi tot!”

Petru Lucinschi a explicat că, în 1993, la Chişinău se aflau mai multe structuri europene, care au sugerat că, dacă R. Moldova îşi doreşte aderarea la lumea contemporană şi civilizată, trebuie să nu admită îngrădirea dreptului la asociere. Astfel, Prezidiul Parlamentului a votat repunerea în legalitate a organizaţiei comuniste sub un nume modificat – Partidul Comuniştilor, şi nu Partidul Comunist, cum era până la ‘91.

La rândul său, Victor Stepaniuc spune că, din totalitatea eforturilor depuse cu scopul de a abroga hotărârea Prezidiului Parlamentului din ‘91 privind PCM, nu au făcut parte şi adresările către instituţiile internaţionale, ci doar către cele locale. “Au fost adresări în acest sens către deputaţi şi către conducerea Legislativului. Iniţial, când era Moşanu, ulterior, când a fost Lucinschi… În câteva rânduri au fost făcute adresări şi la la conducerea Guvernului şi Preşedinţiei. Speranţa era ca deputaţii să adopte o lege şi să anuleze hotărârea Prezidiului Parlamentului”, îşi aminteşte Victor Stepaniuc.

În acelaşi timp, şi Alexandru Moşanu recunoaşte că a fost probozit pentru modul în care a fost interzisă activitatea PCM. “În septembrie 1991, eu, în calitate de preşedinte al Parlamentului, am efectuat o vizită în SUA şi Canada, pentru a-i convinge să ne recunoască independenţa, pentru că nu prea ne-o recunoşteau la început. Şi, în Parlamentul Canadei, m-au luat la trei parale: – Cum, dle, ai putut dumneata să interzici un partid politic, printr-o decizie luată, aşa, din mers? E comunist, da, dar se face după lege!, povesteşte Moşanu. Şi-atunci şi eu m-am revoltat: – Dle, era revoluţie, aşteptam să vină tancurile peste noi! Mai aveam eu timp să mă uit ce prevede dreptul internaţional, că noi încă nu avem legi în legătură cu asta! I-am interzis, şi tot!”

262-com1PCRM, succesor de drept al PCUS şi PCM

În cadrul aceleiaşi emisiuni radiofonice de la “Vocea Basarabiei”, Petru Lucinschi s-a arătat sigur de faptul că, în cazul “în care nu reapărea legal PCRM, oamenii care l-au creat veneau la putere sub alt drapel. Acest lucru a fost demonstrat în alegerile din (27 februarie – n.r.) 1994, când Partidul Socialiştilor (Blocul electoral Partidul Socialist şi Mişcarea “Unitate-Edinstvo” – n.r.), în care se aflau Jdanov, Stepaniuc, Prejmireanu, lideri ulteriori ai PCRM, a acces în Parlament cu 28 de mandate”.

Potrivit istoricului PCRM publicat pe pagina web a ADEPT, peste 46 de zile de la abrogarea hotărârii din 1991 cu privire la PCM a Prezidiului Parlamentului, adică la 22 octombrie 1993, are loc prima conferinţă de constituire a PCRM, în cadrul căreia a fost aprobat Statutul, pronunţată Declaraţia de principii şi ales Consiliul Republican al partidului, ca, ulterior, la cea de-a doua conferinţă, formaţiunea să se declare succesoarea de drept a ideologiei Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi a Partidului Comunist al Moldovei. Mai târziu, la 27 aprilie 1994, PCRM a fost înregistrat oficial, iar, în ultima lună a aceluiaşi an, Vladimir Voronin este desemnat în funcţia de Prim-Secretar al CC al PCRM.

Câteva luni mai târziu are loc un eveniment important pentru R. Moldova – este votată Legea Supremă, fără aportul PCRM, dar cu cel al PDAM. Însă, deşi în Declaraţia de Independenţă figura limba română drept limbă de stat, în Constituţie aceasta a fost numită “limba moldovenească”. În ultimul an de preşedinţie, Mircea Snegur a încercat să propună modificarea articolelor 13 şi 118 din Constituţie, prin care limba de stat să fie declarată limba română, dar Legislativul a respins iniţiativa acestuia. De perioada în care Lucinschi a stat la cârma Legislativului se mai leagă un eveniment nu mai puţin important, cel puţin din punct de vedere patriotic – “Deşteaptă-te, române”, imnul R. Moldova timp de patru ani, este schimbat , la 22 iulie 1995, cu “Limba noastră”.

Condiţii sociale favorabile

Pentru că alegerile parlamentare din 1994 deja trecuseră, PCRM a început pregătirile pentru scrutinul prezidenţial ce urma să se desfăşoare în noiembrie 1996. În mod evident, candidatul din partea PCRM la funcţia de şef al statului a fost Vladimir Voronin, care a obţinut, potrivit ADEPT, 10,23% din voturile exprimate ale alegătorilor în primul tur, plasându-se pe locul 3. În al doilea tur, PCRM l-a susţinut pe Petru Lucinschi, contracandidatul căruia a fost Mircea Snegur.

Începutul celei de-a doua jumătăţi a anilor ‘90 a fost marcat de creşterea restanţelor la salarii şi pensii, ulterior crescând considerabil numărul şomerilor şi, respectiv, al gasterbaiterilor. În martie 1996 medicii fac un anunţ-şoc – un tânăr de 22 de ani din Bălţi, consumator de droguri, este depistat pozitiv cu HIV/SIDA. Tot mai des încep să se facă auzite critici dure la adresa autorităţilor, populaţia considerând, potrivit sondajelor din acea vreme, că independenţa a adus doar greutăţi şi înrăutăţirea condiţiilor de trai.

Astfel, peste numai doi ani, la alegerile parlamentare din 1998, PCRM obiţine circa 30 la sută din sufragii, alegându-se cu 40 de mandate. Deşi şi-a devansat cu mult contracandidaţii (pe locul doi s-a situat Blocul electoral “Convenţia Democrată din Moldova”, care a acumulat aproape 20 la sută din voturi – n.r.), formaţiunea devine, pentru următorii trei ani, una de opoziţie. Asta după ce celelalte trei partide (Convenţia Democrată a lui Mircea Snegur, Mişcarea pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă a lui Dumitru Diacov şi Partidul Forţelor Democratice, condus de Valeriu Matei) care au acces în legislativ au creat Alianţa pentru Democraţie şi Reforme (ADR).

De menţionat că, la scrutinul parlamentar din 1998, Partidul Democrat Agrar din Moldova nici măcar nu a depăşit pragul electoral de 4%.

“Patria este în primejdie”

Şi, un apropo. Din câte se pare, stilul sloganelor alese de comunişti în cele două campanii electorale din 2009 (“Pe 29 iulie apără-ţi Patria!”, “Nu le putem ceda Moldova!”) nu este nicidecum o invenţie. Or, potrivit studiului “Moldovenişti pentru liniştea expansionismului rusesc sau căutători de sine?” semnat de Argentina Gribincea şi publicat la 14 decembrie 2004 în revista “Studii de Securitate”, “la 9 octombrie 1999 PCRM a organizat în incinta Operei Naţionale o adunare consacrată împlinirii a 640 de ani de la “întemeierea statului moldovenesc independent” şi a 75 de ani de la “întemeierea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi fondarea Partidului ei Comunist”. Motto-ul adunării a fost “Patria este în Primejdie”, primejdie care, în opinia deputatului comunist I. P. Calin, raportor principal, venea din partea forţelor unioniste, încurajate şi dirijate de peste Prut şi susţinute de strategii NATO”.

Continuare în nr. următor
Nicolae CUŞCHEVICI

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *