Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Papuc: S-a terminat! Vseo, Amin!

Papuc: S-a terminat! Vseo, Amin!

256-papucGheorghe Papuc, ex-ministru de Interne, a fost citat ieri de către anchetatorii Procuraturii Generale. El urma să fie audiat în cadrul a 2 cauze penale ce ţin de evenimentele din 7 aprilie, inclusiv pe un dosar care examinează acţiunile conducerii Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”, în noaptea de 7 spre 8 aprilie. Papuc s-a prezentat la audieri înainte de ora stabilită de organul de urmărire penală. Pentru a evita contactul cu jurnaliştii, Papuc a intrat prin uşa din spate a Procuraturii. Presa a fost nevoită să aştepte ore în şir finalul anchetei, pentru a-i adresa întrebări. Papuc a ieşit deja prin uşa din faţă, dar nu a acordat prea multă atenţie jurnaliştilor. Referindu-se la procedura de audiere, acesta a afirmat că este greu să fii interogat. „Anchetatorii sunt modeşti şi întotdeauna audierea este grea atunci când ai în faţă o persoană care te interoghează”, a spus fostul şef al Internelor.

„Poliţiştii au executat întocmai ceea ce trebuia”

Gheorghe Papuc a mai afirmat că nu cunoaşte nimic despre tinerii omorâţi şi maltrataţi în perioada protestelor de după 5 aprilie. „Noi ne-am luptat permanent cu neadmiterea actelor de tortură. Referitor la persoana care a decedat în urma evenimentelor din aprilie, se petrece urmărirea penală, iar adevărul va fi stabilit. Mai multe nu vă pot spune”, a declarat ministrul de Interne din acea perioadă, Gheorghe Papuc.

Acesta a spus presei că la moment se ocupă mai mult de familie, dar şi de sănătatea sa, fără a dori să menţioneze dacă în ultima perioadă de timp s-a aflat sau nu în străinătate, aşa cum afirma presa.

Întrebat la ordinul cui au intervenit în forţă poliţiştii în timpul protestelor, fostul ministru a răspuns că „poliţiştii au executat întocmai ceea ce trebuia să execute, doar că aceştia nu trebuia să împuşte copii”. Haideţi să punem punct la întrebările astea”, tot insista Papuc.

Fostul ministru nu a negat însă în totalitate actele de tortură comise în comisariate după 7 aprilie. „Tortură în comisariate poate a fost, dar aşteptăm ancheta Procuraturii. Eu nu am ştiut despre tortura din comisariate. Noi tot timpul am luptat cu acele persoane care îşi depăşeau atribuţiile de serviciu”, a mai declarat fostul ministru. Întrebat de jurnalişti dacă se teme că va fi tras la răspundere, Papuc a opinat: „Eu nu mă tem nici de un fel de răspundere, deoarece noi am activat corect. Oamenii şi copiii din PMAN sunt vii, iar părinţii trebuie să se bucure de acest lucru. Despre clădirile devastate, urmărirea penală va stabili faptele”, a conchis Gheorghe Papuc.

„Nu mă scoateţi din sărite pe mine”

Am încercat să îl întrebăm pe fostul membru al executivului comunist dacă va adera acum la PCRM:

ZdG: — Vă gândiţi să aderaţi la PCRM?
Gheorghe Papuc: — Vă rog! Gata, s-a terminat. Nu mă scoateţi din sărite pe mine.
ZdG: — Aţi accepta un nou mandat de ministru?
Gheorghe Papuc: — S-a terminat! Vseo (gata, din rusă – n.r.), amin!

Igor Popa, şeful secţiei Exercitare a Urmăririi penale în Cauze Excepţionale din cadrul PG, şi responsabil de acest caz, a declarat pentru ZdG că Papuc a fost citat pentru prima dată, „însă în caz de necesitate, va mai fi audiat”.

Amintim că, în urma evenimentelor din 7 aprilie, au mai fost audiaţi: Valentin Zubic, viceministrul de interne, Vladimir Botnari, ex-comisarul mun. Chişinău, dar şi alţi poliţişti cu funcţii de răspundere din acea perioadă, cum ar fi Andrei Şumleanschi, Petru Corduneanu şi Ghenadie Cosovan.

ZdG a scris anterior că şi actualul şef al comisariatului General de Poliţie, Serghei Cociorvă, a participat pasiv la dezordinile din comisariate în perioada 7 aprilie. Acesta însă, deşi figurează în dosarele lui Anatol Mătăsaru, până în acest moment nu a fost audiat sau citat pentru a depune mărturii. Ulterior, ministrul Victor Catan a prezentat şi o schemă prin care se demonstra că Serghei Cociorvă a făcut campanie politică pentru PCRM. Până în acest moment, acesta nu a fost însă nici într-un fel sancţionat.

ZdG