Palanca, o nouă „Transnistrie” a Moldovei

Negocierile în problema frontierei de stat dintre R. Moldova şi Ucraina demarează în 1995. În 1999, pe 18 august, preşedinţii R. Moldova şi Ucrainei, P. Lucinschi şi L. Kucima, semnează la Kiev Tratatul privind frontiera de stat moldo-ucraineană şi  Protocolul adiţional la Tratat, care prevede transmiterea în proprietate Ucrainei a sectorului de 7, 78 km pe şoseaua Odesa-Reni în regiunea satului Palanca.

Pe 12 iulie 2001, ambele documente sunt ratificate în Parlamentul de la Chişinău de majoritatea comunistă. La sesizarea PPCD de a examina constituţionalitatea actelor ratificate, Curtea Constituţională (cu excepţia judecătorului Mircea Iuga) răspunde cu refuz. Problema sau «dosarul Palanca»  este una dintre consecinţele grave ale acelor decizii, catalogate de presă, opinia publică şi localnici ca mârşăvie politică şi trădare.

Chişinăul, deşi are pe umerii săi marea povară a «problemei transnistrene», se grăbeşte să-şi mai urce în spate una, destul de serioasă şi poate chiar mai incertă decât prima. E vorba de Palanca. De zece ani încoace, viaţa pălăncenilor este un calvar în serie. Deşi Chişinăul nu a transmis Ucrainei decât în folosinţă sectorul de drum de aici, autorităţile ucrainene, contrar prevederilor Tratatului, au transformat şoseaua în linie de frontieră (chiar dacă frontiera trece la mai mult de doi kilometri de sat), cu indicatoare  şi posturi mobile de poliţie şi cu grăniceri care fac ravagii în zonă şi ţin populaţia locală în alertă ca într-o «zonă de concentrare» (definiţia aparţine localnicilor).

În timp ce AIE insistă că Palanca (segmentul de 7,78 km şi terenul adiacent şoselei pe lăţimea de 23 de metri) trebuie cedată Ucrainei, populaţia şi autorităţile locale refuză să accepte «cedarea». În opinia lor, şoseaua Odesa-Reni, considerată până nu demult «drumul vieţii» lor, a ajuns să fie «drum al morţii» pentru ei. Şi asta, «pentru că Chişinăul şi Kievul încearcă să ne decidă soarta din cabinete, fără a-şi da seama ori a ţine cont de capcana în care ne-au băgat», spun localnicii.

«Lucinschi şi Voronin ne-au vândut»

Duminică, premierul Vlad Filat s-a deplasat la Palanca, la întâlnire cu satul. Sala de conferinţe a şcolii a fost prea mică ca să încapă toată lumea şi toate problemele provocate satului de regimurile de guvernare de la Chişinău, de la Lucinschi încoace. Asistat de vicepremierul Iurie Leancă, ministrul Externelor şi Integrării Europene, şi de şefii Serviciului Vamal şi de Grăniceri, premierul le-a vorbit localnicilor despre nevoia bunelor relaţii de vecinătate cu Ucraina. Cei de pe loc, asistaţi de primara Larisa Voloh şi de preşedintele raionului Ştefan-Vodă, Valeriu Beril, au cerut soluţii. Necazuri sunt multe. Lumea este disperată. Tensiunile în zonă cresc. Paradoxal, dar traseul din zona Palanca, care trebuia valorificat ca un mare avantaj pentru R. Moldova în relaţiile cu Ucraina, a ajuns să treacă într-un extraordinar de mare dezavantaj pentru ea. Reproduc, fragmentar, doar câteva dintre obiecţiile sătenilor, expuse în adunare, dar şi în discuţiile individuale cu presa: «ne-am săturat să trăim după graniţă la noi acasă», «grănicerii şi poliţia ucraineană sunt stăpâni peste tot,  suntem vânaţi din toate părţile, au pus stâlpi şi indicatoare care interzic ieşirea şi vânzările la traseu, zic că aici e graniţa Ucrainei, nu pot veni copiii la părinţi, sunt arestaţi părinţii care pleacă la copii», «ne-au interzis să mai mergem cu marfă la Odesa şi nici aici, pe  marginea drumului, nu ne dau voie să vindem. Peste tot scrie: vânzare interzisă», dar avem şi noi copii, trebuie să-i creştem, să-i dăm la carte. Cu ce? Se gândeşte cineva când spune că trebuie dată Palanca?», «ni se taie pădurea din moşia satului, iar poliţia noastră şi grănicerii lui Kolenov se fac că nu văd nimic…», «V-aţi gândit ce va fi cu noi, dacă o să lăsaţi să fim judecaţi în Ucraina, că aşa zice Protocolul….», «Acordul spune una, ucrainenii fac cu totul alta, la canal nu avem dreptul, la Nistru – nu, la pescuit nu, la magazin aici, lângă drum, tot nu. Peste tot grăniceri. Nu poţi trece, elementar, drumul fără paşaport. Asta-i relaţie de bună vecinătate?», «Lucinschi şi Voronin ne-au vândut. Ce faceţi, ne vindeţi mai departe?». S-au făcut auzite şi câteva sugestii, gen «tronsonul trebuie să aibă un statut special, ţinând cont că trece pe teritoriul R. Moldova şi avem terenuri dincolo de el, la care trebuie să avem acces liber», sau «ca să fie pace, tronsonul trebuie să rămână al Moldovei şi să fie exploatat şi de Moldova, şi de Ucraina ca zonă comună de activitate» şi «cazul Palanca trebuie renegociat. Protocolul admite modificări şi Moldova are argumente pentru a discuta cu Ucraina acest lucru».

Kievul, între Smirnov şi Filat

La Palanca, premierul Filat a repetat mesajul său de la Chişinău. «Aceste documente (Tratatul şi Protocolul adiţional) sunt obligatorii pentru noi», a spus Filat adunării, precizând, totodată, că «nu vom semna Acordul de transmitere a proprietăţilor către Ucraina până nu vom avea un consens cu satul». Bună intenţie. Dar este aproape imposibil să ne închipuim că situaţia la Palanca s-ar putea schimba în bine dacă Protocolul va rămâne neschimbat, mai ales că acesta abundă de formule generale, care vor da mână liberă Kievului să-şi gestioneze «proprietatea», să amplaseze de-a lungul traseului şi «construcţii de alt gen» decât cele necesare exploatării drumului, iar cei 23 m. lăţime de drum, pe care Chişinăul se obligă să-i cedeze Ucrainei, vor afecta cu siguranţă mai multe din proprietăţile existente ale R. Moldova pe viitoarea «proprietate a Ucrainei» şi vor face satul dependent de ambiţiile, deocamdată neanunţate, ale  Kievului. Guvernul face mare paradă din faptul (a făcut-o şi la Palanca) că a reuşit să amâne aplicarea noilor restricţii vamale de intrare în Ucraina pentru cetăţenii R. Moldova. Să fim serioşi. Nu era mai simplu pentru Chişinău să răspundă Kievului cu o decizie de Guvern similară decât să pună la bătaie Palanca? Şi nu doar Palanca. Interesul Chişinăului pentru bunele relaţii de vecinătate cu Ucraina este de remarcat. Numai că nu şi preţul pentru această «bună vecinătate». Miza Chişinăului, reiterată tot mai mult în ultima vreme, potrivit căreia R. Moldova va reuşi (prin cedările făcute Ucrainei la frontierele sale) să rezolve «problema transnistreană» nu e deloc nouă. Întrebaţi-l pe  Voronin, că el a făcut destule cedări. Şi a avut speranţe mult mai mari. Să nu se ştie oare că Igor Smirnov este la Odesa sau la Kiev, la fel ca şi la Moscova, mai la el acasă decât V. Filat la Chişinău? Şi-atunci, de ce nu învăţăm din greşelile altora?

Palanca – test pentru AIE

Pe cât va fi de productivă vizita premierului Filat la Palanca, rămâne de văzut. Cert este faptul că ea a fost una necesară, chiar dacă, posibil, întârziată, dacă ţinem cont că aceasta intervine după întrevederea cu omologul său ucrainean, Iulia Timoşenko, şi două schimburi de delegaţii oficiale între Kiev şi Chişinău. Cine ştie, dacă ar fi fost invers (vizita de duminică la Palanca a fost prima sa vizită în teritoriu), poate că mesajul Chişinăului vizavi de Palanca ar fi fost altul, cu mai puţine angajamente necondiţionate faţă de Ucraina.

Ajuns la Palanca, V. Filat a insistat să iasă la traseu. A mers, a văzut, a trecut pe lângă indicatoarele cu «Graniţa Ucrainei, trecere interzisă», a dat mâna cu grănicerii şi poliţia ucraineană în teritoriul R. Moldova. Puţin probabil să fi rămas mulţumit de ce vedea. De pe malul Nistrului, Palanca arată altfel decât este văzută sau nevăzută de la Chişinău şi face, negreşit, impresia unei a doua Transnistrii. Nu e prea mult pentru Moldova?

Luni, în şedinţa Parlamentului, comuniştii au boicotat alegerea preşedintelui R. Moldova. În toamna viitoare, vom avea anticipate. Cine ştie, s-ar putea ca Palanca să fie unul dintre marile teste de «slujire Patriei» pentru AIE.

Petru GROZAVU