OPINIE: Soluţia pentru depăşirea blocajului instituţional

La mai bine de doi ani de la evenimentele din aprilie 2009, R. Moldova se află încă în căutarea unui Preşedinte. După două runde de alegeri anticipate, cinci încercări de identificare a unui candidat care să întrunească cele 61 de voturi necesare numirii sale şi un referendum eşuat, a mai rămas o lună până la deznodământ: stabilitate politică sau alegeri anticipate.

AIE a fost şi rămâne o soluţie viabilă de guvernare, cea mai clară dovadă fiind progresele pe care le-a înregistrat R. Moldova în negocierile cu UE într-un timp extrem de scurt. În acelaşi timp, însă, acutizarea conflictelor dintre cele trei partide şi lipsa de încredere reciprocă nu doar blochează identificarea unei soluţii optime, ci şi  îndepărtează populaţia de ceea ce a fost principalul lor motor electoral: integrarea europeană. Încrederea în partide şi în instituţiile politice a scăzut până la cote alarmante, iar majoritatea populaţiei consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. Dacă la toate acestea adăugăm preţurile crescute pe perioada iernii, o eventuală criză a gazelor şi instabilitatea politică de la Moscova, ce poate afecta prin ricoşeu întreaga regiune, scenariul alegerilor anticipate aduce cu sine perspective sumbre pentru R. Moldova, apropiind-o mai degrabă de modelul ucrainian decât de cel european.

În această cheie trebuie citit apelul lui Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, către partidele politice parlamentare de a iniţia un dialog deschis şi constructiv. UE doreşte pentru R. Moldova un alt drum decât cel ucrainean, iar acesta nu poate fi deschis fără depăşirea blocajului instituţional, alegerea Preşedintelui şi menţinerea stabilităţii politice. În prezent, AIE a epuizat toate posibilităţile de negociere şi singura variantă de dialog a rămas cea propusă şi acceptată, pe rând, de toate partidele parlamentare: candidat apolitic.

De ce, bunăoară, nu ar fi Igor Munteanu? În prezent Ambasador al R. Moldova la Washington, Igor Munteanu vine din zona societăţii civile şi nu s-a implicat în politică; este un foarte bun cunoscător al spaţiului social şi politic din R. Moldova, cunoaşte nemijlocit mecanismele de negociere de la Bruxelles şi aşteptările pe care europenii le au de la oficialii de la Chişinău, iar AIE a avut încredere să îi încredinţeze gestionarea relaţiei cu unul dintre partenerii externi extrem de importanţi pentru R. Moldova, numindu-l Ambasador în SUA. Este, deci, o figură reprezentativă, necontroversată, respectată şi credibilă atât în plan intern cât şi în plan extern, iar acestea sunt calităţi care, prin alegerea sa în funcţia de preşedinte, vor fi transferate asupra imaginii R. Moldova. Dintr-un stat cu viitor incert, aflat în plin blocaj instituţional şi ai cărui cetăţeni şi-au pierdut încrederea în principalele instituţii, Republica Moldova are şansa de a se transforma într-un stat stabil, credibil, un partener de dialog viabil pentru toţi partenerii săi internaţionali. Igor Munteanu este, în momentul de faţă, cea mai bună soluţie pe care partidele parlamentare o au la dispoziţie pentru a recâştiga atât încrederea cetăţenilor cât şi a instituţiilor europene.

Alternativa este scenariul ucrainean, scenariu care nu convine nimănui: nici cetăţenilor, nici partidelor parlamentare, indiferent de culoarea politică, scenariu de care, prin toate mesajele oficiale pe care le-a transmis, UE încearcă să ferească R. Moldova.

E. Răducanu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Siberiacul

    Propunerea foarte bună, logică!
    O candidatură foarte bună la Preşidenţia R.Moldova este Ambasadorul R.Moldova din Washington Dl Igor Munteanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *