Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   O nouă versiune rusească a…

O nouă versiune rusească a ultimatumului sovietic din 28 iunie 1940

Rusia vrea consulat la Tiraspol. Ministrul de Externe, I. Leancă,  şi doi dintre liderii AIE, M. Lupu şi M. Ghimpu,
susţin că cererea Moscovei nu întruneşte condiţiile necesare. Şeful statului, N. Timofti, le cere ruşilor să-şi retragă
mai întâi trupele din Transnistria, iar premierul V. Filat  spune Rusiei „da”.

Cum explicaţi situaţia? Ce credeţi că va urma?

 

Alecu Reniţă, Asociaţia „Primul Parlament”

Moscova ar putea deschide câte un consulat în fiecare sat din Transnistria, fără să întrebe Chişinăul, dar ca să arate lumii că ar fi un “stat civilizat”, ne obligă să le acoperim noi abuzurile. E un model tipic rusesc. Să ne amintim de ultimatumul din iunie 1940. După ce a intrat cu tancurile în Basarabia şi Bucovina de Nord, în loc să atribuie României meritul de a fi evitat un război, Rusia a trâmbiţat în lume că Bucureştiul i-ar fi recunoscut dreptul asupra celor două provincii româneşti. Rusia, de 20 de ani deja, ţine sub ocupaţie militară şi administrativă estul RM, iar de ochii lumii zice că apără pacea la Nistru. Cred că trebuie pus punct. Chişinăul trebuie să dea dovadă de unitate. Poziţia şefului satatului, care merită remarcată, trebuie să devină una generală. R.Moldova trebuie să ceară tot mai insistent ajutorul SUA, UE şi al Chinei în retragerea armatei ruse şi reîntoarcerea Transnistriei în componenţa sa.

Alexandra Cann, vicepreşedintă PNL

Părerile la „vârf”s-au împărţit, dar majoritatea, totuşi, înclină, spre „nu”. Nu acestui consulat la Tiraspol. Şi cu Bălţiul a fost o grabă. Are dreptate dl preşedinte Timofti şi poziţia sa merită tot respectul. Atât timp cât Rusia nu şi-a onorat niciun angajament, internaţional sau bilateral, în „problema transnistreană”, cred că trebuie să punem punct jocurilor Rusiei. La ce-i trebuie Moscovei consulat la Tiraspol, într-un teritoriu ocupat de ea, în care regimul, armata, poliţia, securitatea şi tot ce decide dincolo de Nistru este rusesc?  Ale cui drepturi să apere Rusia, ale căror „concetăţeni”? De cine să-i apere, dacă ei sunt supraapăraţi acolo? Speculaţii. Rusia vrea, cu mâinile Chişinăului, să mai legalizeze o ilegalitate în Transnistria: un serviciu consular clandestin la Tiraspol. Ce trebuie să facă Chişinăul? Dacă nu are soluţii, să ceară Unirea cu România. E cea mai bună soluţie pentru R. Moldova.

Tudor Botnaru, ex-ministru al Securităţii

Poziţiile Chişinăului nu sunt diferite, ele variază doar ca mesaj. Nu cred că se va trece peste interesele naţionale ale R. Moldova şi acest lucru a fost exprimat clar de ministrul Leancă. Însă, problema nu e simplă. Rusia s-a deprins să-şi rezolve problemele fie prin forţă armată, fie prin constrângeri economice. Noi am trecut şi prin una, şi prin alta. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ridicăm mâinile. Şi aşa plătim peste 400 USD metrul cub de gaze, unde să mai fim constrânşi? Nu cred că Rusia va deschide acest consulat la Tiraspol fără aprobarea Chişinăului. Asta ar însemna nerecunoaşterea suveranităţii R. Moldova. Ar fi un scandal internaţional prea mare. De aceea Moscova vrea să se legitimeze în Transnistria cu mâna Chişinăului. Cum va fi? Azi trebuie să  înceapă negocierile. Cred că vor dura. Nu cred că Rusia e gata să accepte cedări, inclusiv în problema retragerii armatei din Transnistria.

Anatol Ţăranu, analist politic

Nu cred că avem o divergenţă de opinii. Comentariile pe care le-a făcut V. Filat la declaraţiile ministrului Leancă şi ale preşedintelui Timofti arată că opiniile consună. Problema e că premierul, care are pe agenda sa cotidiană relaţiile economice cu Rusia, trebuie să fie mai atent la mesaj. Aşa văd eu lucrurile. Cât priveşte Rusia… Situaţia Rusiei e destul de vulnerabilă pe plan internaţional şi ea vrea, pe orice cale, să-şi legitimeze prezenţa în Transnistria… Regimul este nelegitim, prezenţa trupelor, la fel. Consulatul ar fi un punct de pornire, s-ar crea un precedent. Va reuşi Rusia? Nu cred. Iar dacă va reuşi, va trebui să plătească nişte compensaţii politice şi de altă natură, care, bănuiesc, vor implica costuri serioase pentru Rusia. Lucrurile, oricum, nu vor scăpa atenţiei formatului de negocieri 5+2, şi asta e în favoarea R. Moldova. Chişinăul trebuie să manifeste consecvenţă, inteligenţă, dar şi curaj.