Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Noi demiteri, noi funcţii în…

Noi demiteri, noi funcţii în Guvern

434-Sedinta-GuvernIeri, au fost efectuate mai multe numiri şi demiteri ale unor funcţionari publici. Pentru prima oară în istoria R. Moldova, în funcţia de viceministru al Apărării a fost numită o femeie. Aceasta, însă, nu este singura schimbare efectuată în cadrul şedinţei Guvernului din 7 august.

Astfel, Andrei Popov, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a fost eliberat din funcţie, fiind propus pentru funcţia de Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Austria. Totodată, Andrei Popov va exercita prin cumul funcţia de Ambasador al R. Moldova în Slovacia. Anterior, această funcţie a fost deţinută de Valeriu Chiveri, care, recent, a fost desemnat viceministru al Afacerilor Externe.

„Vreau să-i mulţumesc dlui Popov, care mi-a fost şi coleg, şi mai mult decât coleg în această perioadă foarte importantă de la 2009 încoace, care este un diplomat de meserie, un meseriaş în acest domeniu”, a remarcat prim-ministrul Iurie Leancă. Despre noua funcţie pe care Andrei Popov urmează să o exercite premierul a specificat că “este o muncă la fel de responsabilă şi sunt convins că şi la Viena dl Popov va reprezenta ţara cu demnitate şi cu profesionalism”.

Tot astăzi, a fost numit în funcţia de Ambasador al R. Moldova în Israel Anatol Vangheli, care, până în prezent, a fost însărcinat cu afaceri în cadrul misiunii diplomatice din Israel, dar şi în cadrul Misiunii OSCE în Georgia. Iurie leancă a precizat că, în cazul numirii unei persoane la funcţia de ambasador, pe lângă toate calităţile care trebuie să le posede şi experienţa necesară, aceasta trebuie să cunoască şi câteva limbi străine.

Modificări s-au făcut şi în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, Dorin Recean, ministru al Afacerilor Interne, a propus demiterea actualului viceministru de Interne, Dumitru Ursachi, şi înlocuirea acestuia cu Serghei Diaconu, şef-adjunct al Inspectoratului General de Poliţie. „Vorbeşte trei limbi, dacă asta este esenţial”, a făcut o glumă Dorin Recean în timp ce prezenta CV-ul noului viceministru. “Sergiu, felicitări şi succes în continuarea reformei Ministerului de Intrene. Numele tău deja se asociază cu acest proces de reformare împreună cu dl ministru”, l-a felicitat premierul.

De asemenea, a fost eliberat din funcţie Vitalie Stoian, şef al Marelui Stat Major. Acesta a fost numit în funcţie la 30 iunie 2012, după ce postul a rămas vacant în septembrie 2011, ca urmare a demiterii lui Iurie Dominic printr-un ordin al preşedintelui de atunci al Parlamentului, Marian Lupu. La şedinţa Guvernului s-a menţionat că acesta va ocupa o altă funcţie, fără precizări de rigoare. “Da, asta este viaţa. Dânsul, din câte cunosc eu de la dl ministru, este un militar experimentat, un bun profesionist, dar cunoaşteţi cu toţii că, în ultima perioadă, în armată au avut loc câteva cazuri tragice şi acest subiect a fost discutat şi la Consiliul Suprem de Securitate, astfel încât mie îmi pare absolut firească şi poate chiar necesară această decizie”, a explicat premierul Leancă. Conducerea Marelui Stat Major va fi preluată de către colonelul Iurie Gorgan.

În cadrul şedinţei Guvernului, membrii Cabinetului de Miniştri au aprobat numirea Anei Vasilachi în funcţia de viceministră a Apărării. Este pentru prima oară când într-o astfel de funcţie este desemnată o femeie. “Nu ne rămâne decât să ne felicităm pe toţi noi cu această ocazie importantă”, a spus Iurie Leancă. “Dna Vasilachi este magistru în drept. De asemenea, are o vastă experienţă în domeniul protecţiei sociale, ultima funcţie fiind de viceministru în Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei. În cadrul Ministerului (Apărării, n.r.) va fi responsabilă de programele sociale”, a precizat Vitalie Marinuţă, ministru al Apărării.

Amintim că viceminiştrii trebuie să fie reprezentanţi ai aceluiaşi partid, ca şi miniştrii, conform Acordului de constituire a Coaliţiei pentru o Guvernare Pro-Europeană. Ana Vasilachi este membră a Partidului Liberal. Totuşi, aceasta, alături de alţi 29 de membri ai filialei PL Buiucani, a anunţat că se alătură grupului Hadârcă, arătându-se nemulţumită de prestaţia preşedintelui PL. “Dl Ghimpu poate să spună foarte multe. Dânsul, ca jurist, spune, de dimineaţă până seara, numai prostii”, declara, într-un interviu, nou-desemnata viceministră.Olga BULAT