Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Lupu a fost arestat!

Lupu a fost arestat!

Cunoaşteţi, probabil, povestea celor trei purceluşi? Dar nu şi din punctul de vedere al victimei, al lupului, adică. Iar din punctul de vedere al lupului totul se reduce doar la un guturai nenorocit şi la o cană cu zahăr. Apropo, de ce neapărat ni-l închipuim din start pe lup rău?

Poate pentru că se hrăneşte cu cărniţă de animale drăgălaşe? Dar cu excepţia vegetarienilor şi a celora care ţin post, nu ne dăm nici noi într-o parte de la carne, nu? Faptul că gustăm dintr-o fripturică ne transformă pe loc în răufăcători? Fără carne nici lupii, nici noi n-am supravieţui… Lupu  sau, mai precis, Alexandru (Saşa) Lupu din „Povestea adevărată despre cei trei purceluşi” e un ochelarist simpatic, probabil cu studii superioare. Are o bunică ţintuită la pat, pe care o iubeşte nespus. A hotărât să-i pregătească o plăcintă de ziua ei de naştere. Nu-i mergea uşor gătitul, căci, săracul de el, mai şi răcise şi tot strănuta haiduceşte prin bucătărie, împrăştiind nouri de făină. La un moment dat şi-a dat seama că nu are dram de zahăr în casă. Ce plăcintă fără zahăr? A decis să meargă la vecin, care, întâmplător, era purcel, să împrumute o cană de zahăr. Purcelul era cam prost, căci nu l-a dus capul decât să-şi construiască o casă din paie. Lupu a bătut, cum se cuvine, la uşa căsuţei şi a dat să-şi cheme vecinul. Uşa, însă, s-a prăbuşit la prima atingere. (Cât de rezistentă poate fi o uşă de paie?) Lupu l-a strigat atunci pe purcel prin rama uşii, fără să intre înăuntru, dar nu a primit nici un răspuns. Concluzionând că nu e nimeni acasă, dezamăgit, era gata să o lase baltă şi să o apuce îndărăt. Dar, dintr-o dată, l-a podidit iar tusea. A strănutat atât de zdravăn, încât a suflat casa de paie de pe faţa Pământului. Printre paie a zărit şi râtanul, care nu se ştie de ce a dat ortul popii. Ce era să facă săracul Saşa? Doar n-o să lase bunătate de muşchiuleţ să se strice, cum se întâmplă cu carnea care nu e pusă la păstrare în frigider. Aşa că Lupu nostru a înghiţit pe loc purcelul. (Ţineţi minte ce aţi învăţat la şcoală? Lupii sunt sanitarii pădurii.) Zahăr, însă, n-a dobândit.

A hotătât atunci să meargă la al doilea vecin, tot purcel, frate cu purcelul pe care tocmai l-a îmbucat. Ăsta era puţin mai breaz, şi-a construit o casă din nuiele. Lupul a bătut, cum se cuvine, la uşa porcului. Godacul l-a bruscat nepoliticos, strigându-i s-o şteargă de acolo, căci tocmai îşi bărbierea obrazul gros. Lupu, scârbit de grosolănia acestuia, era gata să plece, dar iar a început a-l gâdila nasul şi când a strănutat – casa de nuiele parcă nici n-ar fi fost. Apoi, după ce surcelele au coborât domol pe sol, Saşa Lupu iată că a zărit cum printre vreascuri se ivea cârcelul cozii porcului numărul doi. Saşa zice că era mort, pe onoarea lui de lup! L-a înfulecat în doi timpi şi trei mişcări. Dar zahăr cum n-avea, tot n-avea. A hotărât atunci să meargă şi la al treilea vecin, tot purcel şi frate cu cei doi pe care tocmai i-a păpat. Al treilea porc era cel mai deştept, şi-a construit casă de piatră. Lupu a ciocănit politicos la uşă şi a întrebat de-i acasă Domnul Porc. Râtanul, însă, i-a strigat dinăuntru s-o şteargă cât mai iute de acolo! Precis că avea un sac întreg de zahăr, se gândea Lupu, dar se zgârcea, calitate des întâlnită printre porci. De-ar fi fost doar zgârcenia… Lupu deja se gândea ca în loc de plăcintă să-i confecţioneze bunicii o carte poştală, dar râtanul a dat dovadă de o bădărănie nemaiauzită, a deschis un oberliht şi i-a strigat Lupului că bunică-sa merită să fie trasă în ţeapă! Lupu, o fiinţă calmă din fire, auzind aşa grosolănii, s-a înfuriat şi a început să lovească cu toată puterea de care era în stare în uşa porcului. Aşa l-au găbjit poliţiştii (purcei şi ei) în plin act şi stare de afect. A venit şi presa. I-au făcut o serie de fotografii compromiţătoare. Dat fiind faptul că o răceală şi o cană cu zahăr nu erau suficient de interesante pentru un editorial şocant, jurnaliştii, probabil porci şi ei, colaboratori la ziarul „Jurnalul godacului”,  au rânit prin rămăşiţele casei de paie şi ale celei de nuiele şi l-au prefăcut pe săracul Lup răcit într-un ucigaş în serie. Acum Lupu e la dubală, de fapt, din închisoare îşi povesteşte el păţaniile… Săraca bunică, a rămas fără plăcintă…

„Povestea adevărată despre cei trei purceluşi” a văzut lumina tiparului în 1989 într-o bandă desenată compusă de către scriitorul american Jon Scieszka şi ilustrată de către Lane Smith. Scieszka e renumit prin aceea că rescrie poveşti tradiţionale, inversându-le cumva cu fundul în sus, prin asta ştergând acel sentiment de familiaritate şi de plictis, care uneori însoţeşte felul în care se percep actualmente poveştile. Istorioarele rescrise de Scieszka devin parodii sofisticate şi foarte amuzante. Unii cred că acestea sunt prea complicate pentru cititorii începători. Dar Scieszka consideră că maturii îşi subestimează odraslele. Copiii înţeleg de minune ce înseamnă o parodie!

Deşi Scieszka scrie pentru micuţi, mai mulţi critici s-au declarat surprinşi de faptul că poveştile sale sunt la fel de populare şi în rândul adolescenţilor şi sunt citite cu interes chiar şi de adulţi. În 2008, regizorul rus Konstantin Bronzit a turnat la studioul M.I.R. un desen animat inspirat de „Povestea adevărată despre cei trei purceluşi”. Filmuleţul a câştigtat premiul NIKE pentru cel mai bun film animat în 2008. E intrigant că în funcţie de context povestea poate fi interpretată diferit. În Rusia, bunăoară, cu ocazia lansării filmului lui Bronzit, criticii scriau că Saşa Lupu e un rafinat intelectual disident, respectiv, înfulecarea porcilor este o metaforă a poziţiei sale critice la adresa sistemului totalitar, înfăţişat prin nişte godaci hidoşi în uniforme.

Teodor AJDER, psiholog