Lupu a fost arestat!

Cunoaşteţi, probabil, povestea celor trei purceluşi? Dar nu şi din punctul de vedere al victimei, al lupului, adică. Iar din punctul de vedere al lupului totul se reduce doar la un guturai nenorocit şi la o cană cu zahăr. Apropo, de ce neapărat ni-l închipuim din start pe lup rău?

Poate pentru că se hrăneşte cu cărniţă de animale drăgălaşe? Dar cu excepţia vegetarienilor şi a celora care ţin post, nu ne dăm nici noi într-o parte de la carne, nu? Faptul că gustăm dintr-o fripturică ne transformă pe loc în răufăcători? Fără carne nici lupii, nici noi n-am supravieţui… Lupu  sau, mai precis, Alexandru (Saşa) Lupu din “Povestea adevărată despre cei trei purceluşi” e un ochelarist simpatic, probabil cu studii superioare. Are o bunică ţintuită la pat, pe care o iubeşte nespus. A hotărât să-i pregătească o plăcintă de ziua ei de naştere. Nu-i mergea uşor gătitul, căci, săracul de el, mai şi răcise şi tot strănuta haiduceşte prin bucătărie, împrăştiind nouri de făină. La un moment dat şi-a dat seama că nu are dram de zahăr în casă. Ce plăcintă fără zahăr? A decis să meargă la vecin, care, întâmplător, era purcel, să împrumute o cană de zahăr. Purcelul era cam prost, căci nu l-a dus capul decât să-şi construiască o casă din paie. Lupu a bătut, cum se cuvine, la uşa căsuţei şi a dat să-şi cheme vecinul. Uşa, însă, s-a prăbuşit la prima atingere. (Cât de rezistentă poate fi o uşă de paie?) Lupu l-a strigat atunci pe purcel prin rama uşii, fără să intre înăuntru, dar nu a primit nici un răspuns. Concluzionând că nu e nimeni acasă, dezamăgit, era gata să o lase baltă şi să o apuce îndărăt. Dar, dintr-o dată, l-a podidit iar tusea. A strănutat atât de zdravăn, încât a suflat casa de paie de pe faţa Pământului. Printre paie a zărit şi râtanul, care nu se ştie de ce a dat ortul popii. Ce era să facă săracul Saşa? Doar n-o să lase bunătate de muşchiuleţ să se strice, cum se întâmplă cu carnea care nu e pusă la păstrare în frigider. Aşa că Lupu nostru a înghiţit pe loc purcelul. (Ţineţi minte ce aţi învăţat la şcoală? Lupii sunt sanitarii pădurii.) Zahăr, însă, n-a dobândit.

A hotătât atunci să meargă la al doilea vecin, tot purcel, frate cu purcelul pe care tocmai l-a îmbucat. Ăsta era puţin mai breaz, şi-a construit o casă din nuiele. Lupul a bătut, cum se cuvine, la uşa porcului. Godacul l-a bruscat nepoliticos, strigându-i s-o şteargă de acolo, căci tocmai îşi bărbierea obrazul gros. Lupu, scârbit de grosolănia acestuia, era gata să plece, dar iar a început a-l gâdila nasul şi când a strănutat – casa de nuiele parcă nici n-ar fi fost. Apoi, după ce surcelele au coborât domol pe sol, Saşa Lupu iată că a zărit cum printre vreascuri se ivea cârcelul cozii porcului numărul doi. Saşa zice că era mort, pe onoarea lui de lup! L-a înfulecat în doi timpi şi trei mişcări. Dar zahăr cum n-avea, tot n-avea. A hotărât atunci să meargă şi la al treilea vecin, tot purcel şi frate cu cei doi pe care tocmai i-a păpat. Al treilea porc era cel mai deştept, şi-a construit casă de piatră. Lupu a ciocănit politicos la uşă şi a întrebat de-i acasă Domnul Porc. Râtanul, însă, i-a strigat dinăuntru s-o şteargă cât mai iute de acolo! Precis că avea un sac întreg de zahăr, se gândea Lupu, dar se zgârcea, calitate des întâlnită printre porci. De-ar fi fost doar zgârcenia… Lupu deja se gândea ca în loc de plăcintă să-i confecţioneze bunicii o carte poştală, dar râtanul a dat dovadă de o bădărănie nemaiauzită, a deschis un oberliht şi i-a strigat Lupului că bunică-sa merită să fie trasă în ţeapă! Lupu, o fiinţă calmă din fire, auzind aşa grosolănii, s-a înfuriat şi a început să lovească cu toată puterea de care era în stare în uşa porcului. Aşa l-au găbjit poliţiştii (purcei şi ei) în plin act şi stare de afect. A venit şi presa. I-au făcut o serie de fotografii compromiţătoare. Dat fiind faptul că o răceală şi o cană cu zahăr nu erau suficient de interesante pentru un editorial şocant, jurnaliştii, probabil porci şi ei, colaboratori la ziarul “Jurnalul godacului”,  au rânit prin rămăşiţele casei de paie şi ale celei de nuiele şi l-au prefăcut pe săracul Lup răcit într-un ucigaş în serie. Acum Lupu e la dubală, de fapt, din închisoare îşi povesteşte el păţaniile… Săraca bunică, a rămas fără plăcintă…

“Povestea adevărată despre cei trei purceluşi” a văzut lumina tiparului în 1989 într-o bandă desenată compusă de către scriitorul american Jon Scieszka şi ilustrată de către Lane Smith. Scieszka e renumit prin aceea că rescrie poveşti tradiţionale, inversându-le cumva cu fundul în sus, prin asta ştergând acel sentiment de familiaritate şi de plictis, care uneori însoţeşte felul în care se percep actualmente poveştile. Istorioarele rescrise de Scieszka devin parodii sofisticate şi foarte amuzante. Unii cred că acestea sunt prea complicate pentru cititorii începători. Dar Scieszka consideră că maturii îşi subestimează odraslele. Copiii înţeleg de minune ce înseamnă o parodie!

Deşi Scieszka scrie pentru micuţi, mai mulţi critici s-au declarat surprinşi de faptul că poveştile sale sunt la fel de populare şi în rândul adolescenţilor şi sunt citite cu interes chiar şi de adulţi. În 2008, regizorul rus Konstantin Bronzit a turnat la studioul M.I.R. un desen animat inspirat de „Povestea adevărată despre cei trei purceluşi”. Filmuleţul a câştigtat premiul NIKE pentru cel mai bun film animat în 2008. E intrigant că în funcţie de context povestea poate fi interpretată diferit. În Rusia, bunăoară, cu ocazia lansării filmului lui Bronzit, criticii scriau că Saşa Lupu e un rafinat intelectual disident, respectiv, înfulecarea porcilor este o metaforă a poziţiei sale critice la adresa sistemului totalitar, înfăţişat prin nişte godaci hidoşi în uniforme.

Teodor AJDER, psiholog


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. Stelian

    Astfel de titluri ma omoara. Primul a fost cu desemnarea lui “Voronin” de catre Putin intr-o pozitie a FSB-ului. Promit ca dupa inca 2 astfel de titluri nu mai intru pe ZdG.

  2. Dr. Doom

    Corect ar fi “lupul a fost…”

    “Ce plăcintă fără zahăr?” – unde-i verbul?

    “l-a strigat … prin rama uşii” – nu sunt sigur ce-i cu “rama” asta.

    Cind ne debarasam de rusisme, d-le pisicolog?

  3. STEFANITA

    CE FEL DE VIZA II IMPUNEM LUI VORONIN ?

    Tot ce a încercat să construiască tovarăşul Voronin şi ortacii lui de-a lungul celor opt ani în imperiulul lor imaginar, apărut de vreo şase sute cinci zeci de ani încoace, se surpă ca un castel de nisip. “Se duce totul pe vânt”, cum spune o vorbă din popor. Şi dacă e să ne luăm tot după voba înţeleaptă, mai citez o zicală: uneori nu aduce anul cât ceasul.
    Ei bine, în R. Moldova venit-a ceasul ! Spuneţi-i cum vreţi: al deşteptării, al integrării sau poate al eliberării, mai departe noi vom decide cum va fi, important e că a venit. Schimbările au venit una peste alta, iar tabăra lui Voronin face spume la gură.

    Comuniştilor le fuge pământul de sub picioare. Siteurile ruseşti şi cele transnistrene titrau de zor zilele acestea declaraţiile deputatului rus, Vladimir Jirinovschi, care prognozează: „comuniştii vor scădea şi se vor întări centriştii lui Marian Lupu”. Voronin ştie asta şi fără să i-o spună Jirinovschi. Că pentru Rusia nu mai este „partenerul ideal” i s-a spus verde-n ochi ceva mai demult la Soci şi i s-a reamintit de către cunoscuţi analiştii ruşi apropiaţi Kremlinului.

    Asta este dramatic pentru Vladimir Voronin: poziţia Moscovei care, după alegerile din 29 iulie curent a încetat să mai fie atât de agresivă cu democraţii de la Chişinău. Ruşii s-au resemnat, într-un fel sau altul, cu noua putere democrată din Moldova, iar preşedintele Mihai Ghimpu a şi declarat că “relaţiile bune cu România nu înseamnă relaţii proaste cu Rusia”. O asemena performanţă Voronin nu a atins niciodată de-a lungul celor opt ani de mandat. El nu a ştiut să opereze cu jumătăţi de măsură. Ba se ducea la Moscova şi trimetea vin oţetit la Bucureşti, ba venea la Băsescu şi era coborât din graţiile Rusiei. Într-un cuvânt, a umblat ca sita la cumetre, iar ulciorul, cum bine se ştie, nu merge de multe ori la apă. Nici europenii, nici ruşii nu sunt chiar atât de uşor de dus de nas pe cât crede Voronin. În relaţia R. Moldova-Rusia nu e vorba de frăţie, despre invocarea aminitirilor despre podurile de flori, de istorie sau de limbă comună – aşa cum e cazul uneori cu România. În faţa ţarului dacă ai călcat strâmb o dată, iar Voronin a făcut-o de mai multe ori, mai devreme sau mai târziu, vei plăti. Ei bine, pentru Voronin a venit nota de plată, se pare. Zadarnic mai încearcă el să îmbălsămeze cadavrul roşu.

    Jirinovschi mai spunea că „moldovenii şi românii sunt ca ruşii şi bieloruşii”. Dacă Voronin nu a înţeles nici acest lucru, despre ce mai vorbim atunci?

    Prin urmare, dacă privim în urmă, cu ce rămân comuniştii şi tătuca? Mai cu nimic, dincolo de averi. Prostia numită vize pentru cetăţenii români în R. Moldova a fost eliminată, cum era şi firesc. La fel şi problema dublei cetăţenii. Apoi, aflăm că, după şapte ani de aşteptări, CEDO a admis faptul că la televiziunea publică se aplică cenzura. Şi acestei monstruase creaturi întreţinute de Voronin pare să i se cânte prohodul.

    Pe termen lung, comuniştii rămân cu buza umflată, „aboliţi” şi stigmatizaţi în viitoarele cărţi de istorie, cel puţin pentru crimele din 7 aprilie.

    Sistemul moldovenesc al lui Voronin se surpă, dar cu el, cu tovarăşul ce facem? Unde îl trimitem? Trebuie să plece până la urmă undeva. Lui Voronin ce fel de viză îi impunem?

    PS: Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat….

    http://stelapopa.unimedia.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *