Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Liste electorale fără femei?

Liste electorale fără femei?

Mihai Ghimpu, PL:

Şi ca preşedinte de partid, şi ca bărbat, mă simt mai bine printre femei. Regret că, de fapt, în R. Moldova femeile se află mai des la bucătărie sau, în cel mai bun caz, angajate în sfera socială. Atunci când noi o să atingem nivelul de trai al ţărilor dezvoltate şi condiţii de trai optime pentru familie, atunci va creşte şi cota femeilor care participă în viaţa politică. În Pl nu există o regulă care ar stipula câte femei ar trebui să fie. Totul depinde de cel care este membru şi cum doreşte el să se manifeste. Suntem liberali şi oferim condiţii egale pentru toţi. Susţin doamnele care vor să aibă o viaţă publică şi orice femeie care îşi doreşte o carieră politică îşi poate găsi locul în cadrul PL.

Galina Balmoş, PCRM:

Ar fi un lux pe care nu şi-l permite nimeni să nu folosească raţional capacităţile intelectuale, emoţionale, resursele a 52% din populaţie. Acel echilibru care este necesar în societate, este necesar să fie şi în prezenţa pe care o avem pe listele parlamentare şi mai ales în componenţa celor care vin în Parlament. În ultimii ani, PCRM a promovat femeia în toate structurile, dându-i atât responsabilităţi, cât şi încredere, pentru ca ea să se manifeste. Aceste politici sunt consecvente când ele lucrează în toată ierarhia structurală a partidului. Astăzi, femeia îşi doreşte să vină în politică. Trebuie să aibă curaj şi rezistenţă, pentru că responsabilitatea este mult mai mare în aceste cazuri. Dacă în America, la un post pentru care concurează şi o femeie, acesteia din start i se dă plus zece puncte doar pentru că este femeie, la noi cred că, din cauza stereotipurilor, automat i se dau minus zece puncte.

Valentina Buliga, PD:

O adevărată democraţie poate fi realizată doar cu participarea ambelor genuri. Deciziile luate cu participarea femeilor sunt mai relevante şi mai aproape de cetăţeni, vorbesc şi statisticile despre acest lucru. PD a demonstrat pe parcursul anilor că înţelege şi nu subestimează rolul nostru. Clar că ne-am fi dorit mai multe femei să fim promovate, nu doar ca cotă de participare, ca un instrument, dar pentru că suntem pregătite să muncim în diferite funcţii de stat. S-a văzut poziţia PD în acest subiect şi la adoptarea legii cu privire la şanse egale, şi politicile promovate în domeniul social, şi în asigurarea oportunităţilor egale. Rezultatul încă nu ne satisface. Avem mari probleme cu angajaea în câmpul muncii, cu accesul egal la educaţie şi sănătate, la salarii şi pensii. Agenda socială a PD va răspunde la multe aşteptări pe care le are electoratul nostru feminin.

Liliana Palihovici, PLDM:

Avem nevoie de femei implicate în viaţa socială, economică şi politică, pentru a avea politici de calitate şi echilibrate. Cred că ar trebui să avem un număr egal de femei şi de bărbaţi, implicaţi în procesul decizional. Doar astfel am putea promova politici inclusive, politici care ar reprezenta interesele tuturor grupurilor de cetăţeni. Nu aş face referinţă doar la femei şi bărbaţi, dar şi la persoane tinere şi persoane cu mai multă experienţă. Situaţia s-a schimbat în toate partidele înscrise în actuala cursă electorală. Eu nu aş pune accentul doar pe implicarea şi participarea femeilor doar în Parlament. Vrem să avem o abordare complexă de implicare a femeilor la toate nivelele decizionale. Este important să susţinem femeile şi la nivel local, regional şi internaţional, dar acest lucru nu trebuie făcut forţat, ci conştient şi bazat pe merite.

Victor Osipov, AMN:

Cred că, în R. Moldova, şansele pentru ca egalitatea şanselor să triumfe sunt destul de mari. Bărbaţii nu mai au posibilitatea de a stăvili acest elan al femeilor de a accede în politică şi în viaţa publică.  AMN nu s-a remarcat la acest capitol, dar mă bucur că, de această dată, avem cel mai mare număr de femei pe lista electorală. E o dovadă că noi înţelegem, inclusiv acele prevederi statutare cărora anterior nu le-am acordat atenţia cuvenită. Vreau să fac şi un îndemn femeilor: să nu aştepte ca doar bărbaţii să le ofere această şansă. Avem o societate permisivă şi din punctul de vedere al atitudinii nu există probleme, dar statisticile arată că avem probleme. Partidele au obligaţiunea să stabilească noi standarde şi să preia recomandările internaţionale pentru a promova femeia, însă nu trebuie s-o promovăm forţat.