Lenin a ordonat foametea

Populaţia din RASS Moldovenească, victimă a terorii şi a represiunilor regimului totalitar comunist

Până în prezent, drama pe care a suportat-o populaţia din stânga Nistrului în perioada regimului totalitar comunist n-a avut parte de o investigaţie pertinentă şi exhaustivă. Destinele acestei populaţii au avut o conotaţie de un tragism greu de imaginat, în special, în perioada interbelică.

Războiul civil, provocat, în mod premeditat, de puciştii conduşi de Lenin, considerat de aceştia principala metodă a luptei de clasă după preluarea puterii în stat, a provocat imense pierderi materiale şi umane populaţiei din stânga Nistrului. Politica „comunismului de război”, însoţită de rechiziţiile forţate ale cerealelor, ce a provocat Marea Foamete din anii 1921—1923, soldată cu peste 5 milioane de vieţi omeneşti, a făcut ravagii nu doar în regiunile de pe cursul inferior al râului Volga, ci şi în Caucazul de Nord şi în regiunile sudice ale Ucrainei, în componenţa căreia intra atunci şi zona care, în 1924, va deveni „autonomie moldovenească”.

Şapte ani de ostilităţi militare neîntrerupte în această regiune, seceta care a afectat regiunile sudice ale fostului Imperiu rus, dar, în mod special, atitudinea barbară a autorităţilor comuniste de a confisca toate rezervele de cereale ale ţăranilor, au provocat o foamete cumplită în mai multe gubernii ale Ucrainei, inclusiv în cele de la frontiera cu România, în componenţa cărora intrau şi raioanele care, peste 3 ani, urmau să fie incluse în componenţa RASS Moldoveneşti. Rechiziţiile forţate de cereale au continuat în permanenţă în teritoriile controlate de armata roşie, dar din august 1920, practic, în fiecare lună, din Ucraina plecau câte 40 de garnituri cu cereale spre alte regiuni ale Rusiei sovietice. În anul următor, lucrurile se complică şi mai mult. În mai 1921, Lenin cere, în mod ultimativ, prin intermediul unor telegrame expediate conducerii comuniste a Ucrainei, controlată de comunişti, să fie rechizişionate 200-300 milioane de puduri de cereale. În iulie 1921, acelaşi Lenin insistă să fie adoptată o decizie privind rechiziţionarea forţată a 150 de milioane puduri de cereale din Ucraina. Asta însemna mai mult de 50% din recolta precară de 276,6 milioane de puduri, din acel an secetos. Până la urmă, la 29 iulie 1921, s-a decis ca ţăranilor din Ucraina să le fie rechiziţionate 120 milioane puduri de cereale. Declanşarea unui jaf pustiitor al ţăranilor, în procesul rechiziţiilor forţate din vara-toamna anului 1921, a generat o foamete cumplită în regiunile sudice ale Ucrainei, care includeau şi majoritatea raioanelor din stânga Nistrului. În decembrie 1921, se înregistrează primele victime ale foametei din 1921-1923 în partea sudică a Ucrainei. Raioanele Tiraspol şi Balta, care vor face parte din componenţa „autonomiei moldoveneşti”, erau incluse în lista celor mai afectate de acest flagel.

În 1922, foametea s-a extins şi în alte regiuni ale Ucrainei, continuând să facă numeroase victime, în special, printre ţăranii specializaţi în cultivarea cerealelor. Doar în raioanele sudice ale Ucrainei, în urma foametei au murit câteva sute de mii de oameni.

În mai 1922, în regiunile sudice ale Ucrainei, sufereau de foame 3,7 milioane de persoane. Abia în a doua jumătate a anului 1922, datorită ajutorului umanitar acordat din exterior, în special, din partea unor organizaţii de caritate din SUA, Franţa ş.a., a fost posibilă reducerea treptată a mortalităţii de pe urma foametei. Cu toate acestea, foametea a continuat să facă victime în unele raioane ale Ucrainei pănă în primăvara anului 1923.

(va urma)

Ion Varta