Lege pentru deportaţi

În 2008 – ca şi în 1960 – o vacă şi un purcel

Era 6 iulie 1949, ora 3.00 noaptea, când 23 de familii de la Ungheni aşteptau înspăimântate să fie urcate într-un vagon pentru vite. Acel transport avea destinaţia Siberia, aflată la mii de kilometri de casă. Bătrâni, copii sau femei însărcinate, toţi erau trataţi în acea noapte de vară mai rău decât animalele, fiind etichetaţi duşmani ai poporului.

Mihai Macovăz abia împlinise 13 ani. Împreună cu părinţii şi surorile, el a fost urcat în noaptea aceea de 6 iulie 1949 într-un tren ce a luat-o într-o direcţie absurdă, în aceeaşi direcţie fiind dusă adolescenţa şi întreaga lui viaţă. Deşi au trecut peste 60 de ani, crima acelei nopţi nu a fost îndreptăţită pentru el şi pentru celelalte 22 de familii aflate în acea noapte pe acelaşi peron.

Peste noapte ştiubeiele au devenit cutii

“Am stat acolo 9 ani şi 14 zile”, îşi aminteşte cu exactitate Mihai Macovăz din or. Ungheni, astăzi preşedintele Asociaţiei Victimelor Regimului Comunist de Ocupaţie şi a Veteranilor de Război ai Armatei Române din R. Moldova. Părinţii săi au revenit la câţiva ani după decesul lui Iosif Stalin, conducătorul URSS. Mihai Macovăz a fost eliberat mai târziu, reuşind să se întoarcă acasă în 1958. Nici el şi nici părinţii săi nu au avut voie să revină în locul natal, or. Ungheni. Motivul pentru care li s-a pus condiţia să părăsească timp de 24 de ore baştina era faptul că Ungheniul este un oraş de frontieră. Familia Macovăz a fost obligată să-şi găsească un loc de trai pe malul Nistrului, în localitatea Vadul lui Vodă. De ajutor le-a fost o medalie pe care a căpătat-o tatăl său pentru munca grea depusă în lagăr, care a făcut posibilă revenirea în Ungheni a familiei lui Mihai Macovăz pe parcursul a 6 luni. Nici medalia, însă, nici destrămarea URSS nu l-au ajutat să-şi recapete averea confiscată de sovietici.

De atunci, din 1960, Mihai Macovăz luptă pentru acest drept al său. “În acea noapte de iulie a fost întocmit un proces-verbal în care erau indicate toate bunurile care ne-au fost confiscate”, spune Macovăz. “Dar peste câteva zile de la deportarea noastră a fost întocmit un alt proces-verbal. În acel act, ştiubeiele s-au transformat în “iaşciki” (n.r., lăzi), iar 7 ari de pământ, în 5 ari de pământ”, mai spune bătrânul, care ştie cu exactitate ce au avut părinţii săi şi că în 1960, drept despăgubire, familiei Macovăz i s-a dat o vacă şi un purcel. Din cele două case ale familiei sale, s-au ales cu clubul satului, loc în care era aproape imposibil să se stabilească cu traiul. Cealaltă casă a devenit grajd pentru caii din colhozul satului.

100 de lei din partea R. Moldova

Mihai Macovăz însă a continuat să ceară proprietatea confiscată în anii represiunilor staliniste. Astfel, imediat după declararea independenţei, autorităţile de la Chişinău au stabilit că toată averea jefuită de comunişti a valorat ,nici mai mult, nici mai puţin, 100 de lei. “Bineînţeles că am refuzat acea bătaie de joc de 100 de lei, numită despăgubire materială”, explică Mihai Macovăz.

Acum câteva zile bătrânul a primit un răspuns de la Ministerul Justiţiei, prin care i se spune negru pe alb că e dificil să i se întoarcă averea confiscată în 1949.

Totodată, la câteva săptămâni de la publicarea articolului “Dosarele «de la Papură-Vodă», supuse unei «legi ilegale»“, viceministrul Justiţiei, Nicolae Eşanu, a reacţionat printr-o scrisoare de două pagini. În acel articol publicat la 10 iulie 2008, Ziarul de Gardă a afirmat ipoteza potrivit căreia, pentru a-şi recăpăta averea, deportaţii trebuie să respecte un «cadru legislativ ilegal». Cea mai mare bătaie de cap rămân a fi actele ce atestă confiscarea, naţionalizarea bunurilor sau scoaterea lor în orice alt mod din posesie, eliberate de arhive şi de alte instituţii abilitate, precum şi certificatul de moştenitor şi actele ce confirmă starea de rudenie cu persoana supusă represiunilor politice, dacă cererea este depusă de moştenitorii acesteia.

Viceministrul – da, deportaţii – ba

Chiar dacă Ziarul de Gardă a venit cu exemple concrete ale persoanelor supuse represiunilor care încearcă de zeci de ani să-şi recapete averea confiscată, scrisoarea viceministrului ne asigura că situaţia ar fi alta. «Moştenitorilor persoanelor reabilitate li se restituie bunurile sau li se recuperează valoarea acestora, ori li se achită compensaţii doar în situaţia când aceştia prezintă certificatul de moştenire ori alte documente, care adeveresc legalitatea moştenirii». În scrisoare e vorba anume despre acel certificat care, pentru mulţi, este aproape imposibil de a-l căpăta. «În vederea obţinerii certificatelor de moştenitor, moştenitorii persoanelor reabilitate urmează să se adreseze notarului pentru deschiderea procedurii succesorale », se spune mai departe în scrisoare, fără să se amintească de acele cazuri în care cei supuşi represiunilor se pomenesc în oficiile notarilor, iar aceştia refuză să le dea actul de moştenitor. Aşa cum i s-a întâmplat lui Gheorghe Tataru, de 74 de ani, din Călăraşi, deportat în 1949 împreună cu familia sa, dar şi în zeci de alte cazuri, despre care a amintit Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din R. Moldova.

«Dosarele de la Papură-Vodă», păstrate la MAI

Scrisoarea viceministrului continuă cu un minicapitol despre arhiva dosarelor deportaţilor de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). “Persoanele reabilitate şi moştenitorii lor sunt în drept să obţină manuscrisele, fotografiile şi documentele personale ce s-au păstrat”, spune reprezentantul Justiţiei, remarcând că “această prevedere este strict executată de către colaboratorii Arhivei centrale a MAI”. Remarcăm că anterior, la solicitarea noastră cu privire la aceste arhive, la biroul de presă al MAI ni s-a spus că-s “dosarele de la Papură-Vodă”.

Totodată, scrisoarea viceministrului Eşanu notează că pentru achitarea compensaţiei persoanelor supuse represiunilor, în Legea bugetului de stat pentru anul 2008 sunt prevăzute mijloace financiare de aproape 25 milioane lei, aceeaşi sumă fiind preconizată şi pentru bugetul de stat din 2009.

Dosarele deportaţilor duc la CEDO

În scrisoarea sa, Nicolae Eşanu a făcut trimitere şi la legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, adoptată în iunie 2006. La prima vedere, aceasta ar veni în sprijinul deportaţilor decişi să-şi recupereze averea. Actul, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, promite că «în cazul în care bunurile confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesie în legătură cu represiunile politice nu pot fi restituite, valoarea acestora se recuperează prin achitarea de compensaţii, în baza cererii depuse de persoanele reabilitate sau de moştenitori». Despre această lege deputata Valentina Cuşnir spune că este una «ilegală», pentru că foştii deportaţi nu pot să obţină certificate de moştenitor, contrar regulamentului Guvernului. «Cei care au fost deportaţi în Siberia nu au putut să le lase copiilor certificate de moştenitor», spune deputata, confirmând că în arhive lipseşte informaţia despre averea confiscată de la deportaţi. «Pentru că le lipsesc aceste acte, deportaţii nu vor reuşi să-şi recapete bunurile, chiar dacă în buget ar fi prevăzuţi bani pentru ei. Acest lucru s-a făcut intenţionat, iar cadrul legislativ respectiv ar putea să ducă toţi deportaţii la CEDO».

Anastasia NANI

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Bunelu'

    Același tratament li se aplică acum ca și atunci- doar că ceva mai subtil.
    Stalinistii (cât p-aci să zic stataliștii) au mai evoluat și ei, că de, tre să fie în pas cu vremea.
    Bieții oameni își revendică doar proprietățile confiscate de barbarii sovetici și zeloșii lor colabaratorii (care împart ‘dreptatea’ și astăzi), nu cer condamnări și despăgubiri pentru umilințele îndurate. Jegul comunist, cea mai mare porcărie a secolului XX (pe alocuri și a secolului XXI..) trebuie spălat- oamenilor ăstora trebuie cerută iertare în genunchi și nu purtați prin instanțe!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *