Lecţia lui Kikabidze

În aceste zile de război ruso-georgian, un mare artist, Vahtang Kikabidze, se dezice public de Ordinul „Drujba” (al „Prieteniei”), acordat de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, la 19 iulie 2008. Ultimul dintre cei decoraţi de Rusia cu aceeaşi distincţie este reprezentantul special al sovietului suprem de la Tiraspol, Grigori Maracuţa, care, în iunie curent, a primit de la Medvedev Ordinul „Drujba”. Maracuţa a fost decorat pentru contribuţia sa la amplificarea relaţiilor de prietenie în cadrul Adunării Interparlamentare a Asociaţiei „Pentru democraţie şi drepturile popoarelor”, al cărei secretar general este. Apropo, din această asociaţie fac parte trei dintre republicile separatiste din spaţiul ex-sovietic: Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud. Asociaţia a fost creată acum doi ani şi urmăreşte susţinerea reciprocă în domeniul politic, economic şi militar, militând inclusiv pentru păstrarea prezenţei trupelor ruse de menţinere a păcii în aceste zone de conflict. „Drujba” este acordată de obicei unor cetăţeni străini care au avut o contribuţie deosebită la stabilirea unor relaţii de prietenie şi cooperare între Federaţia Rusă şi alte ţări.

Kikabidze a refuzat decoraţia, anunţând şi despre contramandarea concertelor pe care urma să le susţină în toamnă, la Moscova. El a argumentat că nu acceptă ordinul şi nu va cânta în capitala Rusiei deoarece este indignat de acţiunile pe care le-a întreprins Federaţia Rusă împotriva ţării sale. Artişti de la noi, chiar dacă conflictul transnistrean nu este stins de 16 ani, cântă neîncetat, ori de câte ori au ocazia să facă un ban, pe scenele ruseşti. Unii chiar şi-au conceput repertorii adecvate, ca să placă, să fie aplaudaţi şi, eventual, decoraţi.

Nu doar artiştii noştri sunt loiali agresorilor. După demisia din funcţia de premier, Vasile Tarlev devine preşedintele unei noi organizaţii, „Prietenii Rusiei în Moldova”, asta după ce, acum un an, preşedintele Voronin a acceptat un premiu acordat „Pentru activitate remarcabilă axată pe întărirea unităţii popoarelor ortodoxe”.

Toate aceste evenimente, concertele artiştilor noştri pe scenele din Rusia, decorarea preşedintelui Voronin cu premii, fondarea de către patriotul Vasile Tarlev a unei organizaţii speciale, în serviciul Moscovei, au loc în condiţii de război, dat fiind faptul că, nici într-o singură zi, de la 1992 încoace, pe linia frontului Chişinău—Tirasol, front sprijinit cu fidelitate de Federaţia Rusă, nu a fost linişte.

Lecţia lui Kikabidze, a artistului care a preferat să rămână cu mai puţine distincţii în aceste zile de doliu naţional din ţara sa, ar fi una bună de urmat, dar cine să ţină seama de ea?

Artistul nu va cânta nici la toamnă, deoarece, experienţa sa, probabil, îi spune că zilele de doliu ar putea continua, în condiţiile în care Vladimir Putin, prin purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, declară că sfârşitul logic al războiului va fi distrugerea potenţialului militar al Georgiei. Pe de altă parte, oficiali ai republicii separatiste Abhazia, în persoana lui Serghei Samba, zis ministru de extrene, susţin că Georgiei ar trebui să i se interzică deţinerea unor forţe militare proprii, deoarece, „în ultimii 100 de ani, Tbilisi a declanşat şapte războaie”, cităm din publicaţia electronică Vzgliad.

Mai multe zeci de camioane care transportă material militar şi circa 20 de tancuri ruseşti se îndreaptă spre Osetia de Sud. AFP relatează că, de asemenea, aproximativ 30 de autocare aşteptau „voluntari” la ieşirea din Vladikavkaz, pentru a-i transporta spre zona de luptă. La rândul său, preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a declarat că armamentul greu rusesc a şi intrat în regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud. Un număr de „150 de tancuri ruseşti, transportoare blindate de personal şi alte vehicule au intrat în Osetia de Sud”, a declarat Saakaşvili într-o conferinţă de presă. „Aceasta este clar o intruziune pe teritoriul altei ţări. Avem tancuri ruseşti pe teritoriul nostru, avioane pe teritoriul nostru, în plină zi”, a adăugat el.

De acolo cităm şi o declaraţie a premierului Putin, făcută la adresa poziţiei SUA în cazul războiului din Georgia, care spune că îl uimeşte „ştiinţa de a prezenta agresorul în calitate de victimă a agresiunii şi de a arunca responsabilitatea pentru consecinţe pe umerii victimelor”.

Premierul Putin nu spune nici un cuvânt despre vreo posibilă dezarmare a Rusiei, care, potrivit unor date istorice, a declanşat zeci de războaie în ultimul secol.

Un cunoscător al istoriei, recapitula pe un forum: războiul ruso-japonez, războiul civil,
războaiele prin care au fost incorporate în URSS ţările Asiei Centrale, războiul fino-sovietic, invadarea Europei de Est la finalul celui de al doilea război mondial, invadarea Ungariei, a Cehiei, blocada Berlinului, războaiele de frontiera cu China, războiul din Afganistan, războaiele din Cecenia, războiul din Transnistria. Lista ar mai trebui completată cu războaiele din perioada postbelică din Africa, din Asia de Sud-Est, din America de Sud, în care Rusia sprijinea cu ostaşi, armament şi muniţii regimurile dictatoriale comuniste împotriva democratizării acestor ţări.

Cine are dar „ştiinţa de a prezenta agresorul în calitate de victimă a agresiunii şi de a arunca responsabilitatea pentru consecinţe pe umerii victimelor”? Şi cum ar putea fi dezarmată Georgia sau alt stat mic, în raport cu Federaţia Rusă, în condiţiile în care zonele de război, sprijinite de Moscova, rămân o pasiune constantă a puterii imperiale ruseşti.

Citeam pe HotNews.ro un interviu de Miruna Cajvăneanu, realizat marţi, 12 august, cu Zurab, un tânăr de 32 de ani, baricadat împreună cu familia în casa sa din Tbilisi.

„De câteva zile, ne trezim din cauza zgomotului asurzitor al bombelor. Azi, situaţia e mai calmă, ieri, în schimb, au fost momente teribile. La televizor ni s-a spus că trupele ruseşti avansează spre Tbilisi. A urmat o panică generală. Se ştie că soldaţii ruşi au ocupat şi au întrerupt calea ferată şi autostrăzile care leagă Vestul de Estul Georgiei”, spune tânărul georgian.

Zurab povesteşte că lumea se teme că Tbilisi va fi ocupat de trupele ruseşti. Lumea este speriată de raidurile aeriene şi de bombardamentele care au loc atât pe parcursul nopţii, cât şi în timpul zilei. El povesteşte că oamenii au luat cu asalt magazinele alimentare şi staţiile de benzină. Toţi fac provizii. Mulţi decid să părăsească oraşul. Ambasadele şi băncile sunt închise. Cei care au intenţionat să-şi ridice economiile, nu au reuşit, deoarece guvernul a ordonat închiderea băncilor, pentru a nu crea un sentiment general de panică, în urma căruia deţinătorii şi-ar lichida conturile.

Se pare că, într-un moment, Zurab, indirect, îi dă dreptate premierului rus care, prin vocea purtătorului său de cuvânt, propune dezarmarea totală a Georgiei, ca o condiţie a păcii. Armata georgiană, într-adevăr, nu ar ceda în faţa agresorilor. Nu ar preda capitala şi nici ţara în mod paşnic. Ar răspunde la atac. Ar opune rezistenţă.

Casa Albă a anunţat că va verifica dacă Rusia a încetat într-adevăr atacurile în Georgia, aşa cum a anunţat.

Aneta GROSU