La Pohrebea: «Numai la wc nu-ţi trebuie documente»

În fiecare dimineaţă, când se pornesc la şcoală, zeci de copii sunt nevoiţi să-şi verifice prezenţa buletinului de identitate. Pentru ei nu-i atât de important dacă au mâncat sau dacă au reuşit să-şi facă temele, cât dacă au cu ei actele necesare. În caz contrar, riscă să nu mai ajungă la ore. În această situaţie se află copiii din localităţile din partea dreaptă a Nistrului care învaţă la şcoala din Corjova.

De aproape o lună, de când forţele separatiste au instalat ilegal alte două posturi vamale şi de migraţie, la digul hidrocentralei din Dubăsari şi la ieşirea din satul Pohrebea, situaţia nu s-a prea schimbat, cu mici excepţii. Dacă cei câteva zeci de elevi care trec zilnic pe lângă hidrocentrală pentru a ajunge la şcoală erau nevoiţi să completeze de fiecare dată formularul separatist de emigrare, aşa cum puteau, pe genunchi, pe spatele vecinului, pe pietre…, de câteva zile, ei sunt scutiţi de respectiva procedură, trebuie doar să prezinte buletinul de identitate. Localnicii au încetat protestele, deşi spuseseră că vor continua până la lichidarea posturilor, şi câte puţin, se conformează cu această situaţie, în timp ce Chişinăul este preocupat de alegerea preşedintelui.

Prin postul de control spre şcoală

Copiii din Holercani, Ustia, Grigoriopol şi alte câteva localităţi învaţă în Corjova. Pentru a ajunge la liceu, aceştia traversează Nistrul pe la hidrocentrala de la Dubăsari, unde, în noaptea de 23 spre 24 octombrie, forţele separatiste de la Tiraspol au instalat un nou post de control. În fiecare dimineaţă, între 7.30 şi 8, în grupuleţe mici, copiii traversează digul şi postul de control. La doar câţiva metri de acestea, elevii aşteaptă în staţie să vină după ei autobuzul şcolar. Gălăgioşi de departe, vorbesc cu rezerve şi cu puţine cuvinte despre noul post instalat. “De vreo săptămână nu mai completăm foile. Trebuie să avem doar buletinul”, spune o liceană de vreo 15 ani.

Mai tăcuţi sunt şi cei care trăiesc prin apropiere. “Se teme lumea. Alţii sunt deja mai indiferenţi. Nu ştiu dacă au mai rămas dintre cei care să opună rezistenţă separatiştilor, pentru că oamenii au pierdut încrederea în toţi”, constată cu tristeţe Iurie, care are peste 40 de ani. Bărbatul a copilărit şi a crescut pe dealul de lângă hidrocentrală. “Îmi amintesc cum mergeam la Nistru, la scăldat, numai în chiloţi. Cât de mult s-au schimbat lucrurile. Unde mergi acum fără documente?”, se întreabă omul.

Drepturi de circulaţie cu control separatist

La vreo jumătate de oră distanţă, tot de-a lungul râului, este cel de-al doilea post instalat de autoproclamatele forţe transnistrene în aceeaşi noapte de duminică spre luni, 24 octombrie. De la autostrada Tiraspol-Dubăsari, pe drumul ce duce spre satul Pohrebea, separatiştii au înaintat vreo 200 de metri spre sat şi şi-au instalat un punct de control. Această schimbare a survenit la doar două săptămâni după ce localnicii au terminat de construit drumul. Bariera de metal, vopsită alb-roşu, este ridicată manual de către unul dintre cei doi militari. După obişnuitele întrebări “de unde” şi “încotro”, mergi la unul dintre cele două vagoane, cu buletinul şi fişa separatistă de emigrare, care rămâne acolo, că doar ieşi de pe teritoriul controlat de ei. Militarul formează un număr de telefon, anunţă numărul de persoane  câte sunt la “ieşire”, evident în rusă, după care ţi se permite să treci.

În ziua instalării acestui punct de control, locuitorii satelor Pohrebea şi Coşniţa, care fac parte din aceeaşi comună, au ieşit la protest. Anunţau să continue acţiunile, în cazul în care autorităţile nu vor face nimic. O situaţie similară a fost acum câţiva ani, când mai fusese instalat ilegal un punct vamal şi de emigrare, dar care a fost ridicat după ce localnicii au blocat şoseaua cu proteste. De această dată, nici protestele nu au fost de aşa amploare, nici oficialii veniţi de la Chişinău de o atare greutate şi nici entuziasmul oamenilor nu mai e acelaşi.

“Oamenii sunt foarte dezamăgiţi”

“De noi nu depinde decât acţiunea de protest pe care am organizat-o. Totul se face la nivel înalt. Am înţeles că trebuiau să se întâlnească toate părţile, să discute şi să lichideze posturile. Ce se întâmplă, nimeni nu ne spune nimic. Vedem şi noi de la televizor că se duc tratative, dar ei (separatiştii, n.r.) activează pe vechi. Nimeni nu le poate pune vreun obstacol. Oamenii sunt foarte dezamăgiţi. Văd că n-au nicio apărare din nicio parte”, declară primarul de Coşniţa, Alexandru Leşanu, care, în pofida celor spuse, susţine că este optimist.

La toate acţiunile din aceste localităţi, cei mai activi sunt combatanţii, cei care, acum 20 de ani, au luat benevol arma în mâini şi şi-au apărat patria. Tudor este unul dintre ei. Deja fiind invalid, fără un picior, după ce participa în mod voluntar la acţiuni de deminare. Ultima dată a fost prin 2000. La protestul de luna trecută, însă, bărbatul spune că n-a participat. “Ce rost are? Nu mai cred că se va face ceva. Dacă atâţia ani nu s-a rezolvat problema asta cu Transnistria şi dacă nu pot să se lămurească cu alegerea preşedintelui, ce să mai aşteptăm noi de la ei?”, se întreabă combatantul. Urmăreşte la televizor tot ce se întâmplă în R. Moldova. Câte puţin se conformeză cu situaţia care este şi uneori se gândeşte pentru ce a rămas el fără un picior şi fără sănătate, dacă copiii îi sunt nevoiţi să meargă în Rusia pentru a nu muri de foame şi dacă separatiştii în orice moment pot să vină peste satul lor. “Suntem ca într-un ţarc, izolaţi şi uitaţi. Numai la wc nu-ţi trebuie documente, în rest, peste tot”, spune Tudor.

“Chişinăul are o posibilitate enormă”

“Asta este strategia Tiraspolului. Întotdeauna fac 2-3 paşi înainte şi uneori se mai întâmplă să cedeze câte un pas, uneori nu mai cedează nimic. Ei sunt permanent în ofensivă. Aşa s-a întâmplat şi cu instaurarea posturilor de-a lungul Nistrului. Conform acordului din 1992 acestea nu trebuie să existe. În mod normal, aceasta ar însemna încălcarea unui acord internaţional”, susţine Ion Manole,

Expertul crede că ne confruntăm cu o problemă mult mai serioasă, una de percepţie, şi anume că tot mai mulţi funcţionari de la Chişinău percep regiunea transnistreană ca pe un teritoriu străin R.Moldova, lucru care cu trecerea timpului se acutizează. “Oamenii simpli deja acceptă această situaţie. Au înţeles că nu pot conta pe ajutorul şi sprijinul autorităţilor moldoveneşti. Chişinăul a riscat deja prea mult şi nu obţine decât lipsa încrederii şi a speranţei localnicilor din zona de securitate. Odată ce-au apărut alte noi posturi, care tensionează situaţia şi limitează şi mai mult libera circulaţie, Chişinăul are o posibilitate enormă şi trebuie să insiste foarte dur asupra eliminării tuturor posturilor, aşa cum prevede acordul din 1992, şi dacă nu se reuşeşte, poate demonstra că acest format de pacificare este unul ineficient, care urmează a fi schimbat cu actori neutri”.

Tatiana EŢCO

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *