Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Jurnalistul sechestrat

Jurnalistul sechestrat

După ce a fost îmbrâncit şi izolat de mulţime, Oleg Brega a fost sechestrat timp de o jumătate de oră. Toate acestea s-au întâmplat la Universitatea Slavonă din Chişinău, când jurnalistul investiga cazul unei studente care nu-şi putea retrage actele de la această instituţie. Deşi camera lui Brega a fost deteriorată, jurnalistul a reuşit să păstreze imaginile filmate intacte.

„A fost un incident regretabil şi la limita legalităţii”, spune indignat jurnalistul Brega. El susţine că Andrei Babenko, director executiv al Universităţii Slavone, i-a lovit camera, silindu-l să nu mai filmeze. Cauza pentru care Oleg Brega se afla la această instituţie a fost rugămintea unei studente, Iulia Cernei. Ea nu mai dorea să-şi continue studiile, dar i s-a refuzat eliberarea actelor pe motiv că trebuia să achite o taxă suplimentară de 2600 de lei, care, potrivit, jurnalistului, “nu era justificată nici de contract, nici de lege, nici de alte norme”.

Agresat în Universitatea Slavonă

Pe 29 iulie, Oleg Brega, în timp ce investiga situaţia Iuliei, a fost atacat, fiindu-i lovită camera. Jurnalistul îşi aminteşte cum el însuşi a fost îmbrâncit şi târât cu forţa în “cabinetul de studii, ca să mă izoleze să nu mă vadă studenţii care au venit la admitere. Era multă lume pe coridor”. Brega relatează că în sală erau circa patru bărbaţi şi două femei care au participat la sechestrarea lui timp de o jumătate de oră: “Mă împingeau pe scaun, că de ce filmez, de ce vreau să ies. O parte din cele întâmplate sunt filmate, altă parte nu, pentru că era oprită camera, spune cu regret jurnalistul. Când m-a izbit Babenko prima oară, am fost luat prin surprindere şi nu mi-am dat seama deodată s-o pornesc”. De asemenea, jurnalistul subliniază că reparaţia camerei îl va costa 4500 de lei, deşi spune că este mulţumit că a reuşit să păstreze înregistrările şi să le publice.

Brega a fost sechestrat sub pretextul că nu s-a legitimat şi a filmat într-o instituţie de învăţământ privată. Organizaţiile neguvernamentale de media consideră acest caz drept unul ieşit din comun şi intolerabil într-o societate democratică. În condiţiile în care o instituţie privată oferă servicii publice, aceasta ar trebui să fie transparentă şi să nu îngrădească accesul publicului.

Două dosare penale

Oleg Brega susţine că poliţia, în acea zi, a fost solicitată de trei părţi, de el, de o rudă din Cahul de-a Iuliei, care a aflat ce se întâmplă la universitate, precum şi de serviciul de pază privat al instituţiei. Abia atunci când au sosit poliţiştii, jurnalistului i s-a permis să plece, însă, după cum afirmă el însuşi, “puteam să plec, dar nu mai aveam eu interes, din moment ce s-au comportat astfel cu mine. Acum cer să se facă dreptate”.

Când a venit poliţia, Babenko susţinea că la instituţia sa nu s-a întâmplat nimic, că totul e în ordine. Mai târziu, când au apărut înregistrările lui Brega, Babenko a afirmat că filmul ce a devenit public nu este altceva decât “o provocare şi un trucaj”.

În prezent, cazul este investigat de Comisariatul de Poliţie al sectorului Râşcani. Iulia Cernei, fostă studentă a Universităţii Slavone, este prezentată ca şi martor al acuzării. Brega spune că ea este “martorul-cheie. Ea m-a chemat şi ştie tot ce s-a întâmplat acolo”. Jurnalistul a prezentat probele video. Poliţia, însă, a cerut şi camera video. Miercuri, 3 august, Oleg Brega a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, deoarece susţine că mai are vânătăi pe corp, în urma agresiunii la care a fost supus în incinta Universităţii Slavone.

Potrivit lui Brega, poliţia a deschis două dosare penale pe cazul agresării jurnalistului la Universitatea Slavonă: sechestrare de persoane în grup şi huliganism.

Olga Bulat