Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   SONDAJ: Între Moldova şi străinătate:…

SONDAJ: Între Moldova şi străinătate: ce le lipseşte moldovenilor?

În perioada 12—14 octombrie, la Chişinău s-au întrunit la cel de-al IV-lea Congres peste 100 de delegaţi ai Diasporei Moldoveneşti din 31 de ţări

Larisa Vulpe, Portugalia

Ne lipseşte Moldova. Sunt preşedinta Centrului Cultural Moldovenesc din mun. Coscois. În Portugalia nu avem probleme, dar vrem acasă. Iar aici lucrurile merg pe vechi şi nici nu avem o «casă a noastră», aşa ca în Portugalia. Comisariatul pentru Migraţie şi Dialog Intercultural de acolo e casa noastră, unde primim de toate, inclusiv locuri de muncă. Problema cea mare sunt copiii noştri, care cresc într-o altă limbă. Nepoţii şi buneii nu mai pot comunica. Avem nevoie de programe adaptate de studiere a limbii şi istoriei pentru şcolile duminicale, aşa cum o fac alte state. Se întârzie, iar dacă ne aducem copiii acasă trebuie să facă «echivalarea» de studii şi să repete anul, pentru care plătim noi. Portugalia ne acceptă fără echivalări. Acasă e mai greu decât în Portugalia.

Nina Gorincioi-Cadoppi, Italia

Nu e deloc uşoară străinătatea. Ne lipseşte foarte mult comunicarea cu Moldova. Liberalizarea regimului de vize, despre care ne-a vorbit dl ministru Leancă, ar rezolva o problemă fundamentală, ca să putem circula liber acasă şi de acasă. Doi: nu avem sificientă informaţie despre evenimentele din Moldova. Nu toţi au computere şi internet. Am avea nevoie şi de presă scrisă. Joia ar fi bine să fie anunţată Zi a presei pentru Diasporă, ca Jurnal de Chişinău, Ziarul de Gardă, Timpul să poată fi expediate cu rutele spre statele de reşedinţă. La noi ajunge multă presă, dar de limbă rusă, cu altfel de informaţie. Şi trei: ceea ce ne-am dori cel mai mult ar fi o Moldovă stabilă politic şi economic, să ne putem întoarce, să putem investi fără teamă şi să ne căutăm de viaţă şi de case.

Svetlana Demcev, Ucraina

Reprezint Asociaţia Culturală a Moldovenilor din Kiev. Am impresia că distanţa dintre noi şi Chişinău nu e de sute, ci de mii de kilometri. E bine că Moldova vrea în Europa. Dar nu trebuie să uite de Ucraina, unde există cea mai mare comunitate externă. Ambasada Moldovei la Kiev e departe de noi. Ne descurcăm cum putem. Nu suntem valorificaţi. După problemele cu vinul pe piaţa rusă, am propus să deshidem o Casă a vinului moldovenesc la Kiev sau o Agenţie de promovare. A murit. «Reclama» făcută de Rusia a diminuat şi importul de vin, dar şi preţurile. Este de două ori mai ieftin decât cel georgian. Şi aceste lucruri se întâmplă nu doar cu vinul. În genere, informaţia din presă, care ajunge în Ucraina despre Moldova, este în cea mai mare parte negativă. Şi ne doare.

Gheorghe Tofan, Letonia

Sunt de la Riga, reprezint Centrul de Cultură moldovenească «Dacia». Am fost printre cei care am iniţiat acest Congres al Diasporei Moldoveneşti, ne-am pus cu toţii mari speranţe în el. La Congresul doi a fost creat un Consiliu Coordonator, care, în perioada dintre congrese, să se ocupe de rezolvarea problemelor curente ale diasporei. Nu se mai aude nimic despre el, iar lucrurile s-au schimbat până acum, de la un congres la altul, doar la nivel de mesaj. Despre care alte lucruri serioase ar fi să vorbim, dacă de trei ani insist pe lângă Ministerul de Externe de la Chişinău să scoată o problemă foarte dificilă pentru noi, care ţine de comunicarea cu Moldova. Riga nu ne eliberază vize pentru Moldova fără invitaţii. Paradox. Moldova o face fără invitaţii, iar Riga nu.

Violeta Slusarenco, Grecia

Dacă moldovenii au ales să plece de acasă, înseamnă că nu au avut la ce rămâne. Sunt preşedinta Asociaţiei moldo-elene «Orfeu», de 9 ani sunt în Grecia şi, deocamdată, rămânem mai folositori de acolo. Este foarte important să nu ne rupem de Moldova, iar asta înseamnă să avem şcoli şi biserici. Nu le avem. Şi nu numai noi. Chişinăul invocă lipsă de resurse şi mă întreb de ce nu merge pe un proiect comun cu Bucureştiul, care are în lume şi una şi alta. La Atena, colaborăm cu Societatea românească «Ştefan cel Mare». Copiii noştri frecventează şcolile şi biserica românească…aceeaşi limbă, aceeaşi credinţă. E o şansă, costă mai puţin. De ce nu s-ar face peste tot? Pur şi simplu, la Chişinău lipseşte o instituţie de genul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Asta-i.