[Interviu] Nicolae Timofti: Nu sunt preşedintele deputaţilor

Interviu cu preşedintele R. Moldova,
Nicolae Timofti:

— Dle Timofti, aţi fost felicitat de multă lume. Ce urare v-a emoţionat cel mai mult?

— Prima felicitare a fost din partea preşedintelui Băsescu. M-a felicitat apoi, într-un scurt interval de timp, dl Ianukovici, apoi dl Viktor Orban şi dl Ungureanu, premierul României. Cei care m-au  felicitat mi-au dorit să depăşesc toate greutăţile şi să contribui la prosperitatea poporului nostru. E clar că, atunci când eşti prima dată în această postură şi primeşti felicitări, ai emoţii.

—  Dar Medvedev sau Putin, cum v-au felicitat?

— Ei nu mi-au telefonat. M-a felicitat patriarhul Rusiei, preasfinţitul Kiril.

—  Ceilalţi preşedinţi, M. Snegur, P. Lucinschi, v-au felicitat?

— Da. Mi-au dorit să-mi fac lucrul cât mai bine, pentru că, a fi preşedinte, e destul de greu. Le-am promis că voi găsi timp să mă întâlnesc cu domniile lor, pentru un schimb de idei. Au experienţă, de viaţă şi de conducători de stat, iar eu am nevoie de experienţa lor.

—  Vladimir Voronin sau cineva din PCRM v-au telefonat?

— Nu, nu mi-a telefonat nici dl Voronin, nici altcineva din PCRM. Deşi, vreau să vă spun că, la Curtea Constituţională, când a fost validat mandatul, şi cu dl Reşetnicov, şi cu dl Sârbu ne-am salutat colegial. Înţeleg că ei sunt politicieni, luptă, au o poziţie pe care şi-o apără. Aşa-i într-o societate democratică.

—  Ce aţi putea prelua din cei 8 ani de preşedinţie ai lui  Vladimir Voronin, pentru a implementa pe perioada mandatului dvs.?

— Ar trebui să studiez atent activitatea sa. Eu ştiu… În popor este o vorbă: tot răul cu binele său. Ca om de stat, nu aş putea spune că dl Voronin a făcut doar rele. Poate a făcut anumite lucruri cu care nu este de acord o anumită parte a societăţii sau chiar întreaga societate, dar eu aş vrea să evit acum aprecierile.

—  Să revenim la 2001. De ce, odată cu venirea comuniştilor la guvernare, aţi fost demis din funcţia de preşedinte al Curţii de Apel?

— Nu cunosc motivul. Au venit comuniştii şi au făcut un fel de curăţenie, una în felul lor. Am nimerit şi eu în acel proces. Nici acum nu ştiu de ce am fost demis. Nimeni nu mi-a explicat nimic.

—  Voronin v-a contactat vreodată să vă ceară ceva, atunci când eraţi judecător, iar el preşedinte?

— Niciodată. De fapt, nicio putere nu m-a contactat. Cred că toţi au ştiut că eu nu prea folosesc telefonul. Nu sun pe la judecători, şi toată lumea cunoaşte asta. Mă mândresc că am avut putere de rezistenţă. Deşi, încercări întotdeauna sunt.

—  Aţi primit  cumva mesaje de la oameni care v-au spus că nu trebuia să acceptaţi preşedinţia?

— Nu am avut astfel de mesaje. M-au sunat mulţi prieteni, rude, colegi. M-au felicitat şi mi-au dat de înţeles că mi-am asumat o responsabilitate mare, în condiţiile în care se află acum R. Moldova. Sunt de acord cu ei, deoarece aşa şi este.

—  Mandatul dvs. e de 4 ani. Nu este exclus să fiţi preşedinte cu o altfel de majoritate parlamentară, poate chiar comunistă, după alegerile următoare. Cu certurile care au şi început în AIE, cu această opoziţie destul de gălăgioasă, cu toate dedesubturile politicii de la noi, credeţi că veţi rezista?

— Preşedintele este al întregului popor, deci, eu nu sunt preşedintele deputaţilor care, pur şi simplu, au respectat o procedură constituţională: au acumulat semnăturile cuvenite, au organizat procesul de votare şi, prin votul a 62 de deputaţi, am fost ales preşedinte. Mai departe ce va fi, cum vor evolua lucrurile, e greu de prezis, dar sper ca AIE să-şi continue activitatea în actuala componenţă şi să-şi realizeze programul de guvernare propus cetăţenilor, care are genericul „Libertate, democraţie bunăstare”. Dacă acest program va fi realizat, atunci noi, împreună, vom câştiga. Nu câştigă doar AIE, ci întreg poporul, pentru că sunt prevederi importante în programul AIE.

—  Totuşi, credeţi că aţi putea renunţa la mandat înainte de expirarea acestuia?

— E prematur de spus ce va fi. Eu nu mă ţin de fotoliu. Am spus de la început că am venit într-o anumită conjunctură politică. Am făcut acest pas conştient, în interesul instaurării liniştii în societate şi, dacă vom reuşi, înseamnă că nu am greşit când am acceptat; dacă s-ar întâmpla, Doamne fereşte, ce spuneţi dvs., atunci nu ar fi bine pentru popor, nu pentru mine personal, pentru că eu nu am fost preşedinte şi, dacă s-ar decide să nu fiu, asta fiind o soluţie, atunci nu mă voi ţine de fotoliu. Cred, însă, că AIE e capabilă să-şi realizeze programul asumat, să lase la o parte toate divergenţele şi problemele şi să muncească pentru acest popor.

—  Care, în opinia dvs., e cea mai grea problemă a cetăţenilor R. Moldova, care ar trebui rezolvată prioritar?

— În primul rând, trebuie să se intervină la nivel  economic. Asta mi se pare cel mai important. Oamenii vor bunăstare. De rând cu bunăstarea, sunt probleme legate de libertatea de a circula. Cred că e nevoie să dăm semne că dorim integrarea în UE şi să facem paşi concreţi în această direcţie. Trebuie să obţinem dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor, astfel încât ei să poată ieşi şi intra liber în R. Moldova.

—  S-a tot vorbit că aţi fi omul lui Plahotniuc, apoi că Ghimpu v-a propus în această funcţie. S-ar putea spune că sunteţi omul lui Filat… În ce relaţii sunteţi cu ei?

— La funcţia de preşedinte m-a propus AIE. Nu pot spune că am relaţii speciale cu cei trei lideri ai AIE. Cu ei am relaţii normale. Cel mai în vârstă în politică e dl Ghimpu. Îl cunosc încă dinainte de 1990. Vreo jumătate de an, a fost şi judecător, fiind jurist de profesie. Fiind parlamentar, am lucrat împreună în diferite comisii, am elaborat împreună proiecte de legi. Ne cunoaştem deoarece am activat împreună. Cu dl Filat mă cunosc mai puţin. Cu ceva timp în urmă, am avut ocazia să ne vedem la un prieten comun. Nici înainte, nici după, nu ne-a legat nimic, dar mi-a lăsat o impresie bună. De Plahotniuc pot spune doar că, în afară de comisiile de reformare a Constituţiei şi a justiţiei, unde am fost membri, d-lui fiind prim-vicepreşedinte al Parlamentului, am avut unele discuţii. Prima dată când s-a apropiat de mine, mi-a spus că este mulţumit de cunoştinţă şi că a auzit despre mine doar de bine. Atât.

—  Unii, totuşi, afirmă că Plahotniuc ar controla justiţia…

— Se pot spune multe. Şi pe mine unii m-au inclus în nişte liste. Cred că cei care fac asemenea declaraţii sunt nişte bolnavi. Dacă au dovezi, să le prezinte. Cât mă priveşte, spusele lor sunt aberaţii, minciuni crase, despre care nu vreau să discut. Trebuie să dai dovadă de multă obrăznicie ca să poţi îndruga asemenea minciuni. Niciodată nu m-am judecat cu mincinoşii. Nu am s-o fac nici acum.

—  Sunteţi sau nu de acord că, în R. Moldova, există judecători corupţi?

— Cât am fost la CSM, am dat acordul să fie traşi la răspundere mai mulţi judecători implicaţi în corupţie. Acest flagel există în toate sferele R. Moldova, nu doar în justiţie, fapt recunoscut de toată lumea. Problema e cum ne debarasăm de el. Am mai spus şi veţi vedea în curând cum vom lupta cu corupţia, după ce vom întreprinde acţiuni concrete. Cred în capacităţile corpului judecătoresc. Pot spune că nu toţi judecătorii sunt corupţi. Sunt şi judecători cinstiţi, care trăiesc doar din salariu şi doresc să lucreze pentru a face dreptate. Cu regret, există şi un grup de oameni ajunşi din întâmplare în funcţie sau care au încălcat jurământul depus.

—  S-a discutat mult pe marginea unei acţiuni a dvs., când aţi depus o acţiune disciplinară pe numele lui Aureliu Colenco, după care aţi retras-o. Ce s-a întâmplat de fapt?

— A fost aşa ceva. Am respectat legea când am iniţiat procedura. Apoi, când a fost adoptată legea despre lichidarea instanţelor economice, el s-a adresat la mine. Suntem şi noi oameni. Am crezut că, în situaţia în care instanţele economice dispar, pentru că acolo era marele focar, nu ar mai fi sensul de a-l pedepsi pe Colenco pentru o încălcare minoră, comisă pe un caz nelegat de corupţie. Dacă şeful statului e în drept să graţieze un criminal, de ce eu, având dreptul de a-mi retrage acţiunea, nu pot să o fac? Ştiu că apar suspiciuni, dar am procedat legitim.

—  E Colenco un judecător corect?

— Nu îl consider corect şi i-am spus-o în faţă, dar şi de la tribună. El, dar nu doar el, face probleme. Aceşti oameni, prin comportamentul lor, au ştirbit autoritatea justiţiei.

—  Dorin Popovici insistă să redevină judecător. Dacă instanţa de judecată îi va da dreptate, dvs., în calitate de preşedinte, va trebui să semnaţi decretul de numire a sa în funcţie. Cum veţi proceda?

— Dacă ar fi o hotărâre judecătorească, ar trebui să fie obligatorie pentru toţi, inclusiv pentru preşedinte. Într-o astfel de situaţie, nu avem alte posibilităţi de acţiune decât conform Constituţiei. Nu se ştie ce va fi atâta timp cât dosarul e în judecată.

—  Cunoaşteţi mai bine cazul Popovici. Merită să revină în funcţie?

— Eu mi-am dat votul pentru eliberarea sa din funcţie. Acum, însă, nu vreau să influenţez hotărârea instanţei de judecată, şi nu voi spune mai multe în acest sens.

—  Foarte multă lume are încredere acum în dvs., aţi candida, la alte alegeri, pe listele vreunui partid?

— În niciun caz. Am mai spus că nu am venit să fac politică. Dacă se va ajunge la sfârşit de mandat, mă voi gândi cum să procedez. Nu aş mai putea reveni în sistemul judecătoresc, deoarece peste 1 an şi 9 luni voi împlini o vârstă ce nu-mi va permite să mai fiu judecător.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Victor MOŞNEAG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

8 comentarii

  1. VICU

    MARTIE 2012: MARSURILE RE-UNIRII CU ROMANIA !
    ——————————————————————–—————
    La Chisinau:
    – Duminica, 25 martie 2012, Marsul Unirii, initiat de Actiunea 2012,
    care va incepe la ora 16.00 de la Academia de Stiinte din Chisinau
    cu banere ale partidelor si asociatiilor membre, cu esarfe si alte insemne politice, dar fara drapele ale partidelor sau ale altor entitati.
    Traseul include Bd. Ştefan cel Mare, str.Puşkin – spre Ambasada României de pe str. Bucureşti, apoi spre Banulescu-Bodoni, continuînd pe Bd. Ştefan cel Matre spre punctul final – Scuarul Operei Naţionale, unde se va dansa Hora Unirii.
    Aderenţii din unităţile administrative ale republicii vor fi ajutaţi, în masura posibilităţilor, de conducerea Consiliului Unirii, să ajungă la Marşul din Chişinău.
    ————————————————————————————————–
    – la Balti:
    Duminica, 25 martie, Miscarea National-Crestina,
    desfasora Un Miting PRO- Unire la Balti,
    incepând cu ora 10.00,
    la Teatrul de Vară, de la strada Independentei,
    —————————————————————————–

    Duminica, 25 Martie 2012:
    ————————————-
    – Un mars la Ungheni, incepând cu orele 13.00,
    de la intrarea in oras, de linga statia PECO
    ——————————————————————–—-
    – Un Mars la Falesti, incepând cu orele 12.

    – Un miting la Orhei, la ora 14.00, în faţa Monumenului Vasile Lupu

    – Un miting la Hânceşti, în faţa Monumentului Eroilor Neamului
    şi al Ostaşilor români cazuţi la datorie, pe strada Mihalcea-Hâncu,

    —————————————————————–—————
    – Pe data de 24 MARTIE o delegatie a Consiliului Unirii
    va participa la manifestarile prilejuite de Ziua Unirii la Bacau, la invitatia Asociatiei Refugiaţilor din Basarabia, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa, conduse de dl Ioan Seniuc, semnatarul Consiliului.
    —————————————————————————————-
    Pe data de 27 martie 2012
    vor avea loc manifestari la biblioteci din Chisinau –
    – Biblioteca Municipala ”B.P.Hasdeu», ora 11.00,
    – Biblioteca ”Alba Iulia», ora 13.00,
    cu participarea oaspetilor din România – poeta Ana Blandiana si primarul de Alba Iulia Mircea Hava, precum si cu alte personalitati.
    ———————————————————————————————–
    – Tot pe 27 martie, la ora 17.00, va avea loc la Teatrul ”Ginta Latina»,
    din Chisinau o sedinta festiva si un concert cu participarea
    Forului Democrat al Romanilor si a Consiliului Unirii.
    ——————————————————————————–—
    N.B.
    Televiziunea experimentală «Union TV»
    lansează primul său «talk show», «Wal Man Show».
    Dezbatere publică va avea loc Marti, 27 martie 2012 ,
    cu începere de la ora 15.00, pe platoul improvizat
    de la «Cafe de Paris» (str. M. Eminescu 55) din Chisinau.
    Tema primei emisiuni este ”Încotro merge Moldova?».
    Invitat special, ex-premierul Ion Sturza.
    / moderator: jurnalistul Val Butnaru /.
    Invităm toți doritorii.
    ——————————————————————
    ADDENDUM special primavaratec:
    La 24 şi 25 martie, orele 18, spectacolul «Străini în noapte»
    la Teatrul Naţional «Mihai Eminescu» din Chisinau
    cu actorii români Florin Piersic si Medeea Marinescu
    ————————————————————————-
    P.S.
    Marti, 27 martie 2012, orele 11:
    deschiderea expoziției «Memoria ca formă de justiție»
    Biblioteca Naţională a Republicii Moldova
    (str. 31 August 1989, nr. 78 A, Chişinău)
    http://www.icr.ro/chisinau/evenimente-13/expozitia-memoria-ca-forma-de-justitie.html
    ——————————————————-
    de
    Institutul Cultural Român «Mihai Eminescu» la Chișinău
    și Primăria Municipiului Chișinău,
    Fundaţia Academia Civică (România)
    și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței,
    în colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova
    PENTRU A MARCA ZIUA DE 27 MARTIE 1918
    ————————————————————-
    La deschiderea expoziției participă realizatorii acesteia:
    – poeta Ana Blandiana /România /
    (Președinte al Consiliul Director al Fundaţiei Academia Civică)
    – și Romulus Rusan
    (Director al Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului).
    vor lua cuvântul oficialii:
    – E.S. Marius Lazurca, ambasadorul României în Republica Moldova,
    – Ion Hadârcă, deputat în Parlamentul Republicii Moldova,
    – Dorin Chirtoacă, primarul Municipiului Chișinău,
    – Alexe Rău, directorul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova,
    – Anatol Petrencu, directorul Institutului de Istorie Socială «ProMemoria»
    – Petre Guran, directorul Institutului Cultural Român «Mihai Eminescu»
    la Chișinău.
    ————————————————————————
    Consiliul Unirii îi cheamă pe toţi doritorii la acţiunile unioniste
    şi îndeamnă forţele de ordine din Chişinău şi din alte localităţi
    să asigure securitatea participanţilor la acţiuni
    contra elementelor teroriste si revansarde.

  2. IVU-14

    ANUL 2012:
    DOSARELE MARII RE-INTREGIRI DINTRE NISTRU SI TISA ( III / 14 )
    —————————————————————————————————–
    1.
    Ziarul “Adevarul” din 22 Martie 2012:
    un interviu cu Nicu Timofte, noul presedinte al RM
    ———————————————————————————-
    o intrebare de jurnalista Nastica Nani:
    – Spuneaţi la postul public de televiziune că nu e momentul oportun
    să vorbim şi despre Unire.
    raspuns:
    – Nu este în programul actualei guvernări.
    Este adevărat însă că unele partide vor asta.
    Problema Unirii e foarte delicată şi complicată.
    Aceste discuţii stârnesc supărări într-o societate şi aşa dezbinată,
    cum e a noastră.

    Deocamdată,
    ———————–
    vom face ca popoarele noastre să trăiască bine,
    în pace şi să ne dezvoltăm. Cred că este o poziţie corectă “.
    —————————————————————————-
    2.
    Preşedintele R Moldova: Unirea cu România, decisă de tineri !

    ziarul “Timpul” din 22 Martie 2012:
    un interviu de Pavel Paduraru cu Nicu Timofte:
    timpul.md/artic../
    —————————————————————————
    fragmente din raspunsuri:
    – Ţările Baltice ne sunt cel mai bun exemplu. Noi însă nu suntem uniţi de o idee clară, chiar dacă ascensiunea este posibilă şi aici…
    – Profesorul /român/ Neagu Djuvara, care într-adevăr cunoaşte istoria neamului nostru, a spus că tragedia acestui popor constă în faptul că el acceptă minciuna. Atunci când vine un partid şi-i promite, omul nostru înţelege că-i minţit, dar acceptă şi votează. Aş vrea să ajungem la nivelul în care omul nostru să facă diferenţa între minciună şi adevăr.

    – Când sunt întrebat despre statalitate, explic că trebuie să respectăm Constituţia. Iar Unirea nu este stipulată nici în Legea Fundamentală, nici în programul nostru de guvernare proeuropean. Însă viitorul acestei ţări aparţine urmaşilor noştri.
    Şi ei, dacă vor vrea să se unească cu România, ce-o să le putem face? Dacă vor vrea să se unească cu Ucraina sau cu Rusia, noi nu vom mai fi atunci în viaţă şi vor decide ei. Dar noi nu putem să ne pregătim copiii să gândească într-un fel anume, ci să fie liberi în gândire şi alegere.

    – Că-i română, că-i moldovenească, nu e cazul să vorbim. Noi trebuie s-o învăţăm şi nimeni n-are dreptul să mă acuze că vorbesc româna,şi nu moldoveneasca. Când se vor linişti spiritele, vom decide şi cum s-o numim. Eu cred în legile vieţii, care determină cursul lucrurilor şi,
    în cele din urmă, conduc la adevăr. Noi o să ajungem la adevăr,
    după cum a spus şi poetul:
    „- Nebiruit e omul ce luptă cu credinţă
    – El ştie că pe lume nimic zadarnic nu-i
    – Că dincolo de truda şi jertfa clipei lui
    – În taină, vremea ţese la sfânta biruinţă”.
    —————
    N.B.
    /versuri de Alexandru Vlahuta, scriitor român, /1858-1919/
    una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind “România Pitorească” /
    ———————————————————
    Poezia “Triumful asteptarii” de A. Vlahuta
    / continuare /
    Ca vuietele toate viseaza armonie,
    Ca… este o dreptate, si… trebuie sa vie!
    Talazuri navaleasca-l!
    vrajmasa lumii ura Intunece-i viata in bezna de minciuni!
    Copiii lui inchida-l in casa de nebuni!
    Loveasca-l orice mana! huleasca-l orice gura!…
    El simte cum ii creste din inima o floare
    Cu-atât mai luminoasa, cu cat mai mult il doare.
    Te-ai intrebat vrodata din ce undire-nceata
    De lacrimi tainuite se naste un izvor?
    De mii de ani in piatra loveste rabdator,
    Strop dupa strop, s-o sparga… Drum greu a fost…
    Dar… iata!
    In valuri de lumina, chemat de dorul marii,
    Un fluviu nou vesteste Triumful Asteptarii.

  3. COSTICA ROMANUL DE LA PIATRA NEAMTULUI

    DOMNULE PRESEDINTE NICOLAE TIMOFTI,
    PURTATI UN NUME CURAT ROMANESC, FARA AMESTECURI SLAVE, SPER CA SI SUFLETUL SA VA FIE LA FEL DE CURAT. PARETI SI SPER CA SUNTETI UN OM CULT, UN OM CITIT, UN OM CARE A VAZUT MULTE LA VIATA LUI SI NU SE TEME DE NIMIC.
    DOMNULE PRESEDINTE NICOLAE TIMOFTI,
    VA ROG SA NU II UITATI PE MIHAI EMINESCU, GRIGORE VIERU, ION SI DOINA ALDEA TEODOROVICI PE FRUNTASII UNIRII INCULET SI NISTOR CARE AU SUFERIT IN INCHISORILE COMUNISTE.
    DOMNULE PRESEDINTE NICOLAE TIMOFTI,
    VA ROG SA NU UITATI CRIMELE COMUNISMULUI IMPOTRIVA BIETILOR ROMANI MOLDOVENI DIN BASARABIA, DE RIURILE DE SINGE IN CARE SATANA BOLSEVICO – ATEISTA S-A SCALDAT CU MULTA BUCURIE. VA ROG SA NU UITATI DE COPILASII CE AU FOST RIDICATI CU FAMILII CU TOT LA MIEZUL NOPTII DE SATANELE – N.K.V.D.-ISTE SI CARE NU AVEAU ALTA VINA DECIT ACEEA CA ERAU ROMANI, IAR APOI S-AU PRAPADIT IN SIBERII FARA DE SFARSIT,
    DOMNULE PRESEDINTE NICOLAE TIMOFTI,
    DACA VE-TI UITA ACESTE LUCRURI DUMNEZEU NE VA RAZBUNA, DEOARECE ASTA NATIE ROMANA CARE S-A NASCUT CRESTINA A LASAT INTOTDEAUNA RAZBUNAREA DOMNULUI IAR EL IN IMENSA LUI BUNATATE A PLATIT FIECARUIA DUPA FAPTA.
    DOMNULE PRESEDINTE NICOLAE TIMOFTI,
    ROMANII DIN ROMANIA MARE AU DREPTUL FIRESC LASAT DE DUMNEZEU SA SE UNEASCA IN HOTARELE ISTORICE DE LA NISTRU PINA LA TISA CUM SPUNEA EMINESCU, FITI ASADAR ARTIZANUL UNIRII SAU RE-UNIRII ROMANILOR, EXPLICATI STRAINILOR DIN BASARABIA CA DE NIMIC NU AU A SE TEME DACA SUFLETUL SI CUGETUL LE ESTE CURAT. EU SUNT URMASUL UNUI ROMAN DIN TINUTUL NEAMTULUI CARE A LUPTAT PINA LA COTUL DONULUI SI STALINGRAD, S-A INTORS SANATOS IN TARA, DAR DUPA VINZAREA DE LA 23 AUGUST 1944 A PLECAT IN PRIZONIERAT IN SIBERIA, DAR SI DE ACOLO S-A INTORS. NICIODATA DAR ABSOLUT NICIODATA NU A VORBIT URAT DE FRATII NOSTRI DIN BASARABIA SI BUCOVINA DE NORD, DIN CONTRA MEREU NE PUNEA SA NE INCHINAM SI SA POMENIM IN RUGACIUNI DESPRE VOI SI DESPRE DORUL DE UNIRE. NU A MAI APUCAT ACESTE VREMURI, LA 67 DE ANI A MURIT DE CANCER, MAI EXACT IN ANUL 1986, PENTRU EL NU VOI INCETA SA MA LUPT CAT POT PENTRU ACEST VIS.
    COSTICA ROMANUL DE LA PIATRA NEAMTULUI, TEL 004.0740531519.
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE
    TRAIASCA ROMANIA MARE, TRAIASCA ROMANIA MARE

  4. Raluca

    27 Martie 1918 – 2012:
    INTREBAREA SECOLULUI:
    —————————————————–
    un comentariu preluat:
    Grig, 27 martie 2012, ora: 11:37;
    http://unimedia.md/?mod=news&id=45911
    ——————————————————————————–
    Actul Unirii din 1918 nu a fost anulat de nimeni (nici legal, nici ilegal).
    El este în vigoare şi are putere juridică şi astăzi.
    Ce fac juriştii ????

  5. Toader Pahomi

    MESAJE DIRECTE –
    pt. un nou presedinte: Nicolae Timofti ( 1 )
    / LUARE DE AMINTE /
    ————————————————————————-
    Subiectul zilei: ” Modelul georgian,
    introdus de presedintele Mihel Saakashvili”:
    —————————————————————————-
    III.
    Sugestii bazate pe model georgian,
    – datorat unei voințe politice de fier,
    – unei liberalizări hotărîte și nimicirii paranoidale
    a manifestărilor de corupție.

    Mihel Saakașvili
    a declarat la Summitul NATO de la București/2008/:
    ————————————————
    ”Georgia este model pentru întreaga lume.
    Nu există țară în lume căreia să nu i se potrivească democrația. Nu există popor căruia
    să nu i se potrivească o dezvoltare impetuoasă.
    Nu există particularități culturale
    care să fie piedici pe calea spre libertate».
    —————————————————-
    1.
    Localitățile de frontieră respectă normativul
    trecerii acesteia în cel mult 15 minute.
    2.
    Orașele au edificii și case cu fațade curate
    și iluminate.
    3.
    Localitățile cu obiective și atracții turistice
    sînt accesibile investitorilor.
    4.
    Libertate economică maximă și simplificarea interacțiunilor cetățenilor cu statul.
    5.
    Combaterea corupției în sfera administrării de stat.
    6.
    Desființarea Sanepid-ului.
    7.
    Desființarea Inspectoratului antiincendii.
    8.
    Lichidarea a zeci de departamente si anularea
    a sute de proceduri de autorizare.
    9.
    Reducerea, în consecință, a 20 la sută
    din funcționarii publici.
    10.
    Reducerea, de la 1000 la 150 a autorizărilor,
    licențelor si a patentelor în business.
    11.
    Deschiderea companiei de orice formă de proprietate
    în 13 minute, la orice sucursală bancară, unde stă un împuternicit din partea Ministerului Justiției.
    12.
    Deschiderea, în doar o zi, a afacerii sau înregistrarea unei societăți comerciale, cumpărarea ori luarea
    în arendă la un preț suportabil a unei încăperi.
    13.
    Nici un investitor nu este amenințat de bandiți
    sau polițiști.
    14.
    În locul celor 20 de impozite există doar 7.
    15.
    Impozitul pe venit este de 12%.
    16.
    Numărul taxelor de import a fost redus
    de la 16 la 3 – 0%, 5% și 12% –
    stabilite pentru grupuri clare de mărfuri.
    17.
    Pentru o mare parte din mărfuri, mașini și utilaje
    taxa e 0%, iar cea de 12% se aplică doar unor tipuri
    de produse agricole și materiale de construcție.
    Vama nu luptă pentru colectarea taxelor,
    ci pentru viteza de devămare.
    18.
    A demarat în masă privatizarea,
    inclusiv a întreprinderilor strategice, a portului, aeroportului, stațiunii balneare, a întreprinderii
    de distribuire a energiei electrice.
    19.
    Reforma funciară – după principiul ”cel mai bun stăpîn al pămîntului e proprietarul». Au fost privatizate 460 mii de hectare de teren agricol din cele 700 mii. 300 mii au fost date în arendă și, pentru cumpărare,
    trebuie achitată plata pe 10 ani pentru arendă,
    inclusiv în rate. Cine poate achita în 5 ani,
    plătește 70% din costul total, cine poate achita
    într-un an – plătește 50 la sută din cost.
    20.
    Între anul 2004 și 2008 economia georgiană
    a crescut anual cu 9-12%.
    21.
    Salariul mediu a crescut, în Georgia, de la $30,
    în 2005, la $240, în 2010.
    22.
    Lichidarea corupției a început de la sondajul efectuat la școală, unde, în anii 2000, un număr de 75% de băieți se doreau hoți în lege/autorități penale, iar 50 la sută din fete se doreau soții ale acestora. Statul era condus de hoții în lege, de polițiști corupți și de funcționari-ciocoi.
    23.
    În anul 2005, în Georgia a intrat în vigoare legea
    ce îi condamna la închisoare pe toți care se declarau autorități penale, chiar dacă nu existau probe că ar fi vinovați. Conform ”Codului onoarei» nescris, autoritatea penală nu își neagă statutul de criminal și trebuie
    să răspundă afirmativ.
    Adunarea lor la Moscova le-a permis să răspundă negativ. Atunci comisarii regionali
    de poliție au primit o circulară că, peste o lună,
    vor fi concediați dacă în zona lor rămîne vreun hoț
    în lege. Au fost arestați 214 autorități penale
    și în Georgia nu mai există niciunul.
    24.
    Dacă înainte se furau în Georgia 50 automobile pe zi, acum se fură unul în jumătate de an
    și nimeni nu încuie mașina.
    25.
    Micile infracțiuni și cazurile de corupție aufost echivalate crimelor grave și numărul arestaților
    a crescut de la 5 la 20 mii.
    26.
    Pentru furtul unui telefon mobil se încasează 7 ani. Toți fug după cel ce și-a uitat telefonul undeva.
    27.
    În vara anului 2005 a fost curățit aparatul de stat – într-o zi au fost concediate 14 mii de persoane din poliția rutieră. Poliția rutieră a fost lichidată,
    au fost angajați tineri noi în Poliția generală.
    Trei luni nu au fost controlate mașinile pe străzi
    și nimic nu s-a întîmplat.
    28.
    În trei luni noua poliție a primit salarii de $400 față de $30, uniformă nouă și mașini noi Volkswagen Passat. Oamenii au fost șocați de comportamentul noilor polițiști, angajați după teste elaborate
    cu parteneri vestici.
    29.
    Polițiștii care iau mită sînt imediat concediați.
    Toate mașinile au camera video, se înregistrează discuțiile echipajului și locul accidentului/incidentului, oamenii pot fi interogați numai în vizorul camerei video. Ieșirea pe linie cu mașini defectate duce la concedierea echipajului și a angajatului care a autorizat ieșirea mașinii pe linie.
    30.
    Polițiștii sînt binevoitori, nu încasează mită,
    se limitează, cel mai frecvent, la avertismente orale sau în scris. Încrederea oamenilor în poliție e de 82%
    – un rezultat șocant.
    ——————————-
    IV.
    Obiective georgiene, care pot fi și moldovenești
    În școală studiile vor fi după model european – pînă la clasa a cincea și după, cu accent pe engleză și computer, cu anglolingvi invitați și laptopuri conectate gratis la Internet pentru elevi.
    În sistemul de sănătate – se va trece la privatizarea spitalelor, introducerea medicinii cu asigurare și propagarea modului sănătos de viață.
    În justiție – introducerea Curții juraților.
    Ca un corolar, se va adopta Actul libertății economice, discutat în societate, care va cuprinde:

    – Cheltuielile de stat nu pot depăși 30% din PIB.
    – Deficitul Bugetului de stat nu poate depăși 3% din PIB.
    – Datoria de stat nu poate depăși 60% din PIB.
    – Este limitată crearea fondurilor extrabugetare.
    – Este limitată corelarea veniturilor bugetare
    cu cheltuielile bugetare.
    – Este interzis amestecul birocrației.
    – Este interzisă sporirea numărului total
    al autorizărilor și licențelor.
    – Este interzisă crearea unor noi organe de reglementare, suplimentar celor existente în sfera financiară, în infrastructură și comunicații.
    – Este interzis controlul prețurilor de orice gen, inclusiv al dobînzilor.
    – Este interzis ca statul să dețină bănci de stat
    și alte institute financiare.
    – Sînt interzise orice limitări în convertirea valutei naționale.
    – Sînt interzise restricțiile în circulația capitalului, inclusiv repatrierea profitului și a capitalului investit.
    – Nici un nou impozit nu poate fi introdus,
    nici o taxa de impozit nu poate fi mărită
    decît prin referendum național.
    ———————–

  6. RadioM

    Bine si frumos pe hartie,dar tot n-am inteles ce poti lua bun de la 3 lichele comuniste pana in maduva oaselor,trantite presedinti de catre Moscova? In 19 ani au distrus,vandut,furat Moldova,cu un razboi impus de catre acea Moscova datorita lasitatii lui Snegur,si toti au ingenuncheat poporul,care nici azi nu-si revine si nu se stie la care pasti o va face.Cum timp de 20 ani Moldova inca e ocupata de cotropitorii rusi?
    Care economie,cand aveti armament pe teritoriu de crapa de invidie si NATO?
    Cum credeti ca Europa-si deschide portile,cand Moldova n-are hotare protejate si tot soiul de banditi alcoolizati cu automate,circula liberi pe teritoriul Moldovei ‘suverane’ cu tancurile dupa ei?
    Nici un cuvant despre carabanirea neconditionata a hoardelor rusesti din Moldova.De ce va e frica sa abordati subiectul clar,deschis,sus si tare? Cum se explica ca in 20 ani nimeni nu si-a dat interesul sa zguduie Europa,America,planeta,dar sa elibereze tara de ocupantii rusi? Is putini 20 ani? S-atunci cat mai trebuie,inca 20,40,cat? De fapt s-a tergiversat cu buna stiinta in cardasie cu mama Raseea,pt ca in final scutul anti-racheta rusesc incet,dar sigur,ia calea spre Tiraspol.Acesta-i rezultatul ‘muncii’ lui Snegur,Lucinschi,Voronin si 3 ani de AIE.
    Sa admitem ca nu sunteti din sistemul jegos si cu buna credinta vreti sa va dedicati poporului.Nu veti reusi,e gros al dracului jegul,mucegaiul,gunoaie peste tot,putoare,sacali la colt cu securea.Deci, primul pas e sa puneti buldozerele pe molima asta de caracatita si la rapa,dat cu clorura,apoi mai rasturnat si un mal peste ea,nu se stie,paza buna trece primejdia rea.
    Pe sol infectat deja,nu mai creste nimic bun.Curatenia e mama sanatatii,fara o societate sanatoasa suntem neica nimeni.S-apoi o tara ocupata nu se dezvolta.
    Intr-un ceas bun (in care eu nu cred)!

  7. mandalac iulia

    buna ziua domnul presedinte| am o intrebare la dumniavoastra,.Spuneti va rog persoanele care au virsta de 60ani au lucrat o viata in moldova .Acum nu lucriaza si nic nu se pot aranga la lucru ca e virsta nic lucri nic pensie.Cu ce pot trai acesti crestini?In toate tarile batrinii au un ajutor dar la noi cu o pensie de 700lei se poate de trait?NU credeti ca e vremia de facut ceva?Scuzati de greseli.Cu stima si respect Iulia Mandalac as vria un raspuns.Multumesc

  8. Turc

    Mi-a placut cuvintele d-lui presedinte ” suntem si noi oameni”….. dupa care “Nu îl consider corect şi i-am spus-o în faţă, dar şi de la tribună. El, dar nu doar el, face probleme. Aceşti oameni, prin comportamentul lor, au ştirbit autoritatea justiţiei.” la fel frumos spus. Dar colenco si acum lucreaza ca judecator,si nu numai el. DE CE ??? Pentru ca ” Suntem si noi oameni”….Foarte simplu doi pe doi s-a demonstrat din cuvintele domnului presedinte toata situatia din justitie si din tara in general. Mai aveti intrebari ? De ce donciu a fost propus si va fi in functia de presedinte a CNI ? Pentru ca ” suntem si noi oameni”.De ce e bardac in tara ? -Pentru ca “suntem si noi oameni “.Popovici cu raslaghitu va fi judecator ? Sigur ca da, din acelas motiv. Uite ca sa faca un presedinte regula in tara ar trebui sa aiba ” palle”, asa cum lea avut Saakashvili.Iar noi taranii nu avem nevoie de un “солдат спит а служба идет”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *