Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Integritatea membrilor CNI, sub semnul…

Integritatea membrilor CNI, sub semnul întrebării

Deputaţii comisiei speciale care verifică în aceste zile declaraţiile de avere ale membrilor Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au descoperit mai multe discordanţe între datele prezentate de instituţiile statului şi cei patru membri ai CNI. “Potrivit informaţiilor unor instituţii, sunt persoane care au ceva mai mult decât au declarat”, a precizat Iurie Bolboceanu, preşedintele comisiei speciale. Membrii CNI susţin, însă, că nu se simt vizaţi de această declaraţie.

Pe 9 noiembrie 2012, Legislativul a format o comisie specială care urma să verifice veniturile şi proprietăţile preşedintelui şi membrilor CNI. Comisia urma să fie constituită din şapte membri: trei din cadrul PCRM, doi din PLDM şi câte unul de la PL şi PD. În această comisie, Anghel Agache şi Iurie Apostolachi au fost delegaţi din partea PLDM. PL este reprezentat de Vadim Cojocaru, iar PD de Iurie Bolboceanu, care e şi preşedintele comisiei. PCRM, însă, nu şi-a delegat membri în această comisie, motivând că nu li se pare normal ca deputaţii să verifice averile unor persoane care, ulterior, vor verifica proprietăţile deputaţilor.

„Aproximativ toţi au depus la timp”

Deşi comisia urma să vină cu un raport încă în decembrie, trecut, acest lucru nu s-a întâmplat. Cei patru membri ai comisiei s-au reunit abia săptămâna trecută, când au dat startul verificării declaraţiilor membrilor CNI. Marţi, 19 februarie, Agache, Cojocaru, Apostolachi şi Bolboceanu au participat la o nouă şedinţă. Prima parte s-a desfăşurat în prezenţa presei, timp în care au fost făcute publice declaraţiile celor patru membri ai CNI.

Ulterior, când urma să fie pusă în discuţie veridicitatea informaţiilor, verificate de alte instituţii, presa nu a mai avut acces, Iurie Bolboceanu precizând că, în vreo două săptămâni, comisia ar putea clarifica lucrurile, iar presa va fi anunţată. În prezenţa presei, deputaţii au evitat să vorbească deschis despre divergenţele depistate în declaraţii. Anghel Agache s-a interesat dacă toţi membrii CNI au depus la timp declaraţiile, făcând referire la termenul de 20 de zile, stipulat în legislaţie. “Aproximativ toţi au depus la timp”, i-a răspuns Bolboceanu.

Sunt inexactităţi şi divergenţe

După şedinţă, am discutat cu reprezentanţii comisiei speciale. Aceştia au recunoscut că au descoperit mai multe inexactităţi sau chiar divergenţe între cele declarate de membrii CNI şi informaţiile parvenite la comisie de la diverse instituţii ale statului.

„Sunt mai multe inexactităţi în declaraţii. Urmează să le verificăm suplimentar. Sunt şi divergenţe, pe care vrem să le verificăm suplimentar, la cei care ne-au oferit informaţiile”, ne-a spus Iurie Bolboceanu. El a precizat că sunt cazuri în care unii membri ai CNI nu au declarat toate bunurile pe care le deţin. “Din informaţiile unor instituţii, sunt persoane care posedă mai mult decât au declarat”, a spus Bolboceanu.

Deputatul susţine că membrii comisiei urmează să prezinte un raport în Parlament, iar acest raport va avea şi recomandări. “Ce va fi acolo, va decide comisia, reieşind din informaţiile de care vom dispune”, a precizat Bolboceanu.

Şi Iurie Apostolachi afirmă că există inexactităţi şi divergenţe între informaţiile prezentate de membrii CNI şi cele oferite de instituţiile statului. “Am cerut verificări şi informaţii suplimentare”, ne-a spus Apostolachi. “În unele cazuri, informaţia prezentată de membrii CNI nu coincide cu cea prezentată de structurile oficiale”, continuă deputatul. “Comisia va formula un raport, pe care-l va prezenta în Parlament. Noi nu putem face altceva”, a conchis Apostolachi, întrebat fiind cum va proceda comisia, dacă vor fi depistate nereguli în declaraţiile membrilor CNI.

Donciu – cont de 300 euro, Morari – garaj fără maşină

Oficial, Anatolie Donciu, preşedintele CNI, a declarat că deţine o casă nefinisată cu o suprafaţă de 262,8 m.p., despre care ZdG a scris anterior, un apartament în Chişinău, de 29,2 m.p., şi un Mercedes E-200 din 1995. Totodată, la momentul numirii în funcţie, Donciu a declarat că deţine într-un cont bancar 300 de euro. Preşedintele CNI mai preciza că, în 2011, împreună cu soţia sa a avut venituri de 314 mii lei. Puţin peste 190 mii lei provin din alte surse decât salariul sau activitatea didactică (pensie, onorariu, indemnizaţii), 48 mii din salariul său, 58 mii din cel al soţiei, iar 15 mii – din activitate didactică.

Leonid Morari a scris în declaraţia sa că deţine patru terenuri extravilane la Băcioi, dar şi un garaj cu o suprafaţă de 18 m.p. Galina Morari, soţia membrului CNI, deţine un apartament în Chişinău, cu suprafaţa de 67,4 m.p. Deşi cu garaj, în declaraţii, familia Morari nu are un automobil. Soţii Morari au declarat venituri, în 2011, de 215 mii lei, 110 mii – din salariul lui Morari, fost angajat al FISC, şi 104 mii – din cel al soţiei.

Lupu – 3000 de lei lunar, Prijmireanu – salariu în ruble

Vera Lupu este cel mai sărac membru al CNI. Aceasta a declarat un venit de doar 36 mii de lei (3 mii lunar). Totodată, Vera Lupu deţine două terenuri şi o construcţie nefinisată la Truşeni, dar şi un apartament în Chişinău, cu o suprafaţă de 66,6 m.p.

Dumitru Prijmireanu a declarat, pentru 2011, venituri în valoare de 1 mil. 280 mii ruble ruseşti (!), echivalentul a aproximativ 500 mii lei. Soţia lui Prijmireanu a adus în bugetul familiei 11 mii 340 lei, dar şi 1722 lei din depuneri la instituţii financiare.

Familia Prijmireanu a mai anunţat că deţine un teren la Cahul, o cotă-parte dintr-un apartament de 73,4 m.p. în Chişinău şi un autoturism Hyundai, produs în 2006.

Al cincilea membru al CNI, Victor Strătilă, avocat de profesie, selectat cu o majoritate de voturi de către Comisia Juridică, Numiri şi Imunităţi, dar care încă nu a fost aprobat de Parlament, încă nu a depus declaraţia de venituri şi proprietăţi.

Membrii CNI nu se simt vizaţi

Anatolie Donciu, preşedintele CNI, susţine că nu ştie cine-s persoanele din CNI la care “sunt probleme”. “Verificarea declaraţiilor e de competenţa respectivei comisii. Ea decide. Eu nu pot spune nimic”, a zis Donciu, fiind întrebat dacă declaraţia sa este în regulă.

Vera Lupu nu se simte vizată de neregulile depistate de comisia specială. Ea susţine că venitul de doar 36 mii lei în 2012 e din cauza că nu a avut un loc stabil de muncă. “Am făcut mai mult voluntariat”. Cât despre inexactităţi şi divergenţe, Lupu susţine că nu se poate pronunţa. “S-au făcut comentarii deplasate vis-a-vis de terenurile pe care le deţin. Un lot de teren l-am cumpărat cu 400 USD, în 1999, unul – acum, cu 270 USD. În cazul în care în declaraţie apare valoarea cadastrală, iar în contractul de vânzare-cumpărare este un alt preţ, normal că sunt divergenţe”, precizează Vera Lupu.

Şi Leonid Morari susţine că nu se simte vizat în afirmaţiile deputaţilor. Despre garajul fără maşină acesta susţine că îl are din 1982. “Erau momente când aveam garaj şi nu aveam maşină, dar şi invers”. O poziţie asemănătoare o are şi Dumitru Prijmireanu. “Declaraţia mea e în regulă. Tot ce am, am declarat”. Cât despre faptul că a primit salariul în ruble ruseşti, Prijmireanu susţine că acest lucru a fost posibil pentru că “am activat în organele CSI”.

Amintim că CNI a fost constituită în ianuarie 2012 şi urma să funcţioneze din luna martie, trecut. Din diverse motive, numirea tuturor membrilor acestei comisii a fost tergiversată, CNI alegându-se cu un şef doar în octombrie 2012. Comisia urmează să fie compusă din 5 membri: Anatolie Donciu, propus de PL, Leonid Morari, propus de PD, Vera Lupu, propusă de PLDM, Dumitru Prijmireanu, propus de PCRM, şi Victor Strătilă, din partea societăţii civile, dacă va fi acceptat de Parlament.