Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Iniţiativele legislative și explicațiile deputatei…

Iniţiativele legislative și explicațiile deputatei Alina Zotea

Marţi, 31 mai, printr-o hotărâre de Guvern, ziua de 1 iunie, când este marcată Ziua Internaţională a Copilului, a fost declarată zi liberă pentru bugetari. Iniţiativa luării unei astfel de decizii a venit însă cu câteva zile mai devreme şi a aparţinut deputatei liberale Alina Zotea.

Alina Zotea a fost susţinută de colegii săi de partid Mihai Ghimpu şi Roman Boţan care, de asemenea, şi-au pus semnătura pe proiectul respectiv. În nota informativă ce însoţeşte proiectul de lege, autorii argumentează iniţiativa prin faptul că părinţii din R. Moldova petrec tot mai puţin timp alături de copiii lor şi că e foarte important ca, în această zi, părinţii să fie alături de copii la evenimentele dedicate „zilei ocrotirii copilului”. Decizia a provocat, însă, reacţii de nemulţumire printre angajaţii bugetari, care vor fi nevoiţi să recupereze ziua de 1 iunie, ieşind la lucru într-o zi de sâmbătă, când, oricum, nu vor putea oferi afecţiune copiilor lor. Totodată, declararea zilei de 1 iunie drept zi liberă a creat un şir de incomodităţi angajaţilor din sfera privată care, pentru că grădiniţele au fost închise, s-au pomenit că nu au cu cine-şi lăsa copiii.

„Am ascultat vocea copiilor”

Contactată de ZdG, Alina Zotea spune că această iniţiativă a venit în urma solicitărilor copiilor şi că ea doar le-a făcut vocea auzită. „A fost o decizie bună, mai ales că astăzi, mergând prin centrul capitalei, am văzut atâţia copii şi foarte mulţi părinţi care s-au apropiat şi mi-au mulţumit că această zi e declarată liberă. Nemulţumirea apare doar în urma faptului că ziua de 1 iunie în acest an va fi recuperată. De aici apare nemulţumirea, dar începând cu anul viitor această zi nu va mai fi recuperabilă. Acest proiect vine din partea copiilor, este o iniţiativă a copiilor şi trebuie să recunoaştem că este o premieră pentru R. Moldova când copiii vin cu o propunere legislativă. Vorbim despre scrisorile pe care mi le-au transmis copiii, le am şi acum păstrate la birou, sunt foarte multe scrisori. Copiii au avut posibilitatea să vină şi în Parlament să voteze, ca să zic aşa, această lege. Prin asta am făcut, de fapt, auzită vocea copiilor şi sunt sigură că, din 2017, această lege într-adevăr va uni copiii cu părinţii”, declară deputata. Zotea mai spune că, în proiectul său iniţial, îşi propunea ca ziua de 1 iunie să fie zi liberă începând cu anul 2017: „Eu nu am crezut că valul acesta va reacţiona şi totul va fi atât de repede. Atunci când am văzut că şi colegii din parlament au adoptat acest proiect în unanimitate şi toţi venind cu laude asupra proiectului…”. Cât despre problema părinţilor angajaţi în mediul privat, care nu au avut cu cine-şi lăsa copiii, Zotea spune că şi-ar dori ca, începând cu anul viitor, agenţii economici să fie mai receptivi şi să le permită angajaţilor să petreacă această zi aproape de copiii lor.

Pe lângă acest proiect de lege, de când a ajuns în Parlament, deputata Alina Zotea a participat, în calitate de autor sau coautor, la înaintarea a 15 proiecte de iniţiative legislative. La începutul lunii mai, Zotea, susţinută de liberalii Ion Apostol şi Roman Boţan, a semnat o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Contravenţional al R. Moldova, care ar urma să-i sancţioneze, cu o amendă de până la 2400 de lei, pe cei care vor etala sau utiliza în orice mod simbolul „panglica Sfântului Gheorghe (panglica bicoloră negru-oranj)”. Pentru persoanele juridice şi cele cu funcţie de răspundere, amenzile ar urma să fie şi mai mari, de până la 5 mii de lei. Proiectul se află în examinare.

Şi alt proiect de lege iniţiat de Alina Zotea şi susţinut de alţi 10 colegi de-ai săi vizează modificarea Codului Contravenţional, astfel încât aruncarea din maşină, de către conducătorii şi pasagerii autovehiculelor, a deşeurilor, mucurilor de ţigară şi a altor obiecte, să fie pedepsită cu amendă de la 600 la 1000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore. Potrivit autorilor, în prezent, conform prevederilor Codului Contravenţional, sunt sancţionaţi doar pasagerii, nu şi conducătorii autovehiculelor. „Necesitatea elaborării prezentului proiect de lege a fost condiţionată de comportamentul deviant al conducătorilor auto, care aruncă din automobil gunoiul în stradă”, se menţionează în nota informativă la proiectul de lege. Proiectul a fost înaintat pe 10 martie 2016 şi se află în examinare.