Încă un 7 Aprilie la Chişinău?

“Acţiunile de protest vor continua şi se vor amplifica. Actualul regim va fi demis, dacă nu va pleca de la guvernare…”
(Din declaraţia preşedintelui CACD, Iurie Roşca)

Există riscul unei revoluţii populare în R. Moldova?

Mihai Cernenco, politolog

Nu există. O revoluţie? Condusă de cine? De Roşca? De Voronin? Pe 7 Aprilie, tineretul a strigat în Piaţă: “Iura şi cu Vova ne-au furat Moldova” şi acuma ei o fac pe revoluţionarii? Treceţi prin sate şi întrebaţi lumea, câţi vor să participe la revoluţie? Poate că vreo 10—15%, care sunt manipulaţi de comunişti cu serialele lor de revoluţie televizată la NIT. Restul a înţeles că tot interesul lui Voronin şi adepţilor săi e de a reveni la putere. Şi iar pe ghebul celor pe care i-au călărit 8 ani de zile. Roşca strigă “Jos mafia”, “Jos corupţia”, dar mafia şi corupţia nu de la comunişti vin? Voronin a stat 8 ani ca o cloşcă pe toate bunurile statului, comuniştii s-au făcut milionari cu copii şi cu nepoţi cu tot. De ce a tăcut Roşca atunci? Nu trebuie să fim avocaţii Alianţei, există probleme. Dar dacă vin comuniştii, mâine nu o să avem nici cât avem azi, pentru că Europa ne va întoarce spatele.

Sandu Grecu, preşedinte UNITEM

Nu există niciun risc. Există jocuri politice. Dacă analizăm spectrul protestatarilor, o să vedem că cei care vin la mitingurile CACD sunt, de obicei, aceiaşi care vin şi la mitingurile comuniştilor. Atât Voronin, cât şi Roşca cu Plugaru, îşi fac iluzii crezând că R. Moldova poate deveni un Kîrgîzstan, Liban sau Egipt. În R. Moldova nu avem dictatură, că dacă o aveam, ei nu mai apăreau sâmbăta şi duminica în PMAN. În R. Moldova avem instabilitate politică din cauza nealegerii preşedintelui, dar vina este în egală măsură sau, în primul rând, a comuniştilor care boicotează alegerea şi vor pe seama acestui boicot să revină la putere. Dacă se va reuşi alegerea preşedintelui, spiritele se vor potoli. Nu este atât de important acum pentru R. Moldova preşedintele, cât stabilitatea politică şi menţinerea cursului de integrare europeană.

Valentin Krîlov, Partidul Socialiştilor

Revoluţie populară în Moldova? Teoretic poate fi posibil orice. Dar, la modul practic, lucrurile nu cred că au degenerat în măsura în care să avem o criză prerevoluţionară. Dacă actualul Parlament va reuşi, fie şi fără PCRM, să aleagă şeful statului, atunci situaţia, cred eu, se va calma. Nimeni, inclusiv PCRM, nu va avea niciun temei juridic să declare că puterea în R. Moldova este ilegitimă sau că ar fi menţinută cu forţa. O uzurpare a puterii în stat, ca atare, nu avem, există o tergiversare a procedurilor de alegere a şefului statului, pe care mai mulţi experţi şi partide politice le interpretează diferit. Dar, repet, dacă Parlamentul va alege preşedintele, situaţia va reveni la normal. Nu vor exista temeiuri legale, inclusiv pentru Curtea Constituţională, ca să nu valideze noul preşedinte ales. Şi atunci nu ştiu care ar fi rostul ca PCRM şi CACD să continuie protestele.

Ion Negrei, istoric, ex-deputat

La noi situaţia e mai deosebită. Nu suntem Georgia, nici Africa de Nord. Până şi evenimentele din 7 Aprilie nu s-au încadrat în tiparele unei revoluţii, aşa că şanse pentru revoluţii colorate – nu prea. Nişte provocări, poate că da. Societatea e prea polarizată pe criterii politice, ca să putem avea o explozie revoluţionară pe plan naţional. Declaraţiile care se fac în PMAN, la Chişinău, sunt mai mult cu tentă electorală. Comuniştii vor noi anticipate şi caută să-şi facă imagine electorală. Iar cei de la CACD, cu protestele lor, îi ajută. Nu cred că situaţia poate ieşi de sub control, deşi stabilitate politică în R. Moldova degrabă nu vom avea. Alegerea preşedintelui nu ne va scoate din criză, dimpotrivă, ne va păstra în ea. S-ar putea ca costurile alegerii preşedintelui să fie prea mari pentru AIE. Instabilitatea politică în R. Moldova este proiectată pentru mai mulţi ani înainte.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. vera

    Nimeni nu stie concret ce-o sa fie, dar adevarul o sa fie unul ca la 7 aprilie: Minciuna o sa se spele pe miini si o sa acopere crima!
    Comunistii care stiu ca n-o sa mai ajunga la putere i-si fac de cap,cum li se pare mai bine, neobservind un lucru, care incepe de la ei:actualei guvernari i-au lasat o criza economica ,iar ei au ramas si se zbat,chinuiti de criza morala,care provoaca poporul la:ura,dispret,conflicte,discriminare, pornind de la lozinca afisata in public,in glas tare la proteste:”JOS ALIANTA! JOS PIDARAZII!”…
    Comunistii sunt “vermele”, care sta in calea
    democratiei, i-ipun “bete in roate”!
    “Ei au imunitate, dar n-au minte in cap!Mai au si handicap;i-s decazuti moral, nu pot deosebi binele de rau. La ce au adus poporul in opt ani de zile? Uite cum traiesc in Europa!Dar noi?- zicea un omulean in adresa comunistilor.
    7 Aprilie 2009 poate sa se repete, daca comunistii impreuna cu rusii care se implica si prostimea, indopata cu macaroane o sa complice situatia;avem “gunoi” de ajuns si de tot felul,dupa cum si milionari, care platesc bine, numai cineva sa-i sustina, sa doboare ALIANTA…
    Jor voronistii!
    Trezeste-te popor,ca miine nici vin n-o sa a-i in ulcor;de apa nu mai vorbesc:biltoacele cresc, omatul e sursa principala de a te spala de sudoare,ca cele de la Termocom au inghetat pin-la primavara!

  2. EXTREMA DREAPTA RM

    Pentru a fi o revolta populara, trebuie sa fie un tiran, cum este Voronin, Putin, Lucasenco, Nazarbaiev… In RM nu-i cazul.

  3. larisa

    nu…nu o revolutie populara..poporul moldav tot timpul istoriei, am fost in perdere.De ce\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\

    DUPA PAREREA MEA, O REVOLUTIE POPULARA..
    VOM AVEA NUMAI JERTVE SI DUSMANI…
    DE CE….
    PUTZINI PATRIOTI AI NEAMULUI SINT IN SCUMPA NOASTRA MOLDOVA….
    UNDE SINT PATRIOTII ANULUI 1990-1991..
    O BUNA PARTE PLECATI PESTE XOTARE,
    LA O BUNA PARTE SA LE FIE TARINA USOARA.
    O BUNA PARTE A POPORULUI NOSTRU,CARE AU INCHIS OCHII, AU LASAT CASA PARINTEASCA,AU LASAT COPII,MAMA, TATA..
    AU AJUNS , UNDE SINT IN PREZENTI PENTRU A MUNCI SI A MINCA O BUCATA DE PIINE…
    IN MOLDOVA NOASTRA, E NECESAR DE FACUT O REVOLUTIE CULTURALA, O REVOLUTIE A SIMTULUI SI A RESPONSABILITATII….
    NU E NECESAR SA CITIM ISTORIA ANILOR PRECEDENTI…CITIM PREZENTUL SI TRAGEM O CONCLUZIE..
    CUM AR PUTEA O PERSOANA, CARE TIMP DE 10 ANI , A FOST DEPARTE DE NOI,CE S-A PETRECUT IN TARA LE-A AUZIT DIN VINT SI CALCULATR—DACA A FOST INTERESATA ..
    CIT DE PUTZIT DE POPORUL EI, IN ACEST TIMP A VENT CU IDEI, CU CEVA INFORMATII
    BUNE, STIIND CE O LASAT IN TARA…
    CE BUN POATE SA NE ADUCA VERONICA BACALU DIN SUA…
    SA NE ADUCA MACAR 2MLN. DE VIZE PENTRU POPORUL MOLDAV, PLECAM NOI LA EA SI ACOLO VA FI PRESEDINTE…POPORUL MOLDAV , ATUNCI VA SCAPA DE REVOLUTIA POPULARA..

  4. cetatean rm

    Comunistii, ajutati de ppcdisti vor ramine numai cu dorinta, ca cineva sa iasa in strada de buna voie sa protesteze in favoarea comunismului. Cit de greu nu este la moment, dar nimeni nu-si doreste nici in cele mai rele visuri viata anterioara comunista (mai corect spus debilism voronist). Un comunist mitocan cu limbaj de “patan” si miliarde in buzunar. E valabila si pentru Nazarbaiev chestia cu miliardele. Fiicele lui sunt in topul celor mai bogati copii de presedinte de tara. Asta da proletariat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *