Holercanii: de la descălecarea lui Brejnev încoace

279-holercani1La zece luni de la intrarea în funcţie şi şase de la demitizarea Condriţei, preşedintele Mihai Ghimpu, însoţit de presă, trecea sâmbătă, în blugi şi geacă, pragul celei de-a doua «împărăţii» a «împăraţilor Moldovei», de la descălecarea lui Leonid Brejnev încoace. Era după o uşoară ploaie cu soare, care dădu mai mult farmec aerului şi verdelui de pădure de la Holercani.

Coborât din maşină şi căutând parcă să testeze ceea ce-i vedeau ochii, Ghimpu se adresă presei: «Vă place?» Urmă un «da» solidar, la care preşedintele se asocie degajat cu «Să mai zică cineva că noi nu suntem Europa». Replica a plăcut, presa şi preşedintele au făcut un schimb de zâmbete sociabile, după care a fost «pus pe rol» directorul Complexului de la Holercani, Efim Pavel. Asistam la un «blitz-interviu» al preşedintelui cu directorul.

— Şi cine poate veni încoace, domnule director?
— Oricine… au fost mai mulţi…
— Dar presa a fost?
— A fost şi presa.
(Ghimpu către jurnalişti):
— Aţi fost?
— Nu, răspunde presa în cor.
— Vedeţi, a fost, dar într-ales… Dar moş Ion şi mătuşa Ileana de la Trebujeni, să zicem, dacă vor să vină şi ei încoace, pot veni?
— Nu, ei nu pot…
— Dar Dumneavoastră ziceţi că oricine…Asta-i problema, făcu Ghimpu, zâmbind cu subînţelesuri. Noi trăim cu toţii într-o ţară, dar fiecare cu dreptul lui… Nu-i prea bine.

Dialogul continuă din mers, în timp ce plecam să vedem acareturile reşedinţei prezidenţiale. Aflăm din vorba directorului că moşia de la Holercani se întinde pe 67 de hectare, cu păduri naturale şi parcuri plantate cu pomi fructiferi. «Avem şi câteva hectare de grădină», preciză directorul. Complexul întruneşte 18 vile şi 4 căsuţe de odihnă în două nivele, cu tot confortul, fiecare cu ograda, foişoarele şi debarcaderele lor la Nistru. Cu excepţia drumului de acces auto şi a trotuarelor de pe interiorul curţilor, totul e scăldat într-un verde sălbatic, foarte stilat, diluat armonios cu pâlcuri de flori ce coboară în pantă până pe faleza Nistrului. Lumea din jur e mai mult a păsărilor decât a omului. Singurii care mai sparg uneori liniştea şi armonia muzicală a zonei şi amintesc de lumea «de dincolo» sunt cei trei câţei aciuaţi pe lângă curtea reşedinţei prezidenţiale.

279-holercani2Partidul şi guvernul nu era acelaşi lucru

Complexul de la Holercani e o moştenire de la Brejnev şi Bodiul. Primul lansează proiectul în 1957, iar din 1960 reşedinţa începe a intra în funcţiune. Bodiul preia proiectul, dar, în paralel, mai lansează unul, la Condriţa, destinat vânatului, practicat de elitele de atunci ale PCUS şi PC al RSSM. Despre Condriţa, însă, s-a ştiut mai puţin decât despre Holercani, în jurul căriua au existat tot felul de mituri. Agitaţia în jurul Condriţei apare o dată cu urcarea în scaun a lui Voronin, după ce acesta a extins latifundiile reşedinţei atât de mult, încât a scandalizat toată lumea. Condriţa se transformase, practic, în moşia personală a lui Voronin. De la directorul Efim Pavel aflăm că «fostul» nu prea agrea Holercanii, preferând mai mult Condriţa. «Dacă venea de două ori pe an, nu mai mult. Lucinschi venea mai des, iar mai târziu şi Tarlev. Cel mai mult îi plăcea la Holercani lui Bodiul». Mai aflăm că, până în 1990, la Holercani a existat o «linie de frontieră» pe interior, care separa membrii guvernului de elitele de partid. Miniştrii nu aveau acces în aria CC, aceştia deţineau apartamente la bloc (o casă cu 9 etaje) în «prima zonă» (demarcată până azi). În schimb, ei trăiau aici cu familiile anul împrejur şi, evident, nu din contul lor (precum nu o fac din contul lor nici actualii). Altfel zis, lumea era în «kurort» nonstop (drumul de la Holercani la Chişinău e de vreo 30 de minute). În timpul războiului de la Nistru, clădirea a fost bombardată, după care, în 2007, vândută, la un preţ derizoriu, cuiva dintre asociaţii Companiei «Lukoil», şi rămâne în delăsare şi azi. În schimb, miniştrii au obţinut «undă verde» în zona de lux, cea prezidenţială. Câte o vilă împart aici preşedintele parlamentului şi premierul, două revin şefului statului şi alte 18 – ministerelor. «Nevoile pentru întreţinerea şi amenajarea Complexului se ridică anual la la 40-45 milioane de lei, din care obţinem cu greu până la un milion», se tânguie directorul Complexului, care nu prea înţelege ce se întâmplă: lumea nu mai vine încoace ca înainte şi nici bani pentru întreţinere nu se mai dau. Singurii care au fost în ultima vreme la Holercani sunt premierul V. Filat, care a făcut o şedinţă cu ambasadorii străini de la Chişinău; ministrul apărării, V. Marinuţă, care a fost în două rânduri la odihnă, şi, în premieră, preşedintele Ghimpu. M. Lupu nu a trecut să lase cel puţin cheile de la vila şefului Parlamentului, de care beneficiase în mandatul trecut.

Ghidaţi de …..am mers şi am văzut, alături de preşedintele Ghimpu, acareturile prezidenţiale, care nu au luxul interior al marilor reşedinţe prezidenţiale din Europa, Rusia sau Ucraina, dar care, complementate de farmecul pădurii şi apele Nistrului, dau, până la urmă, senzaţia unui mare confort în raport cu disconfortul în care trăieşte Moldova, lucru pe care-l recunoştea inclusiv preşedintele. «Da, zicea el, e frumos, e minunat, aer curat, pădure, păsări, Nistrul la îndemână, numai că cei care au creat această lume exotică au avut când se gândi la distracţii şi la odihnă, până şi Voronin a făcut-o din plin, fie la Holercani, fie la Condriţa sau la Ţiganca. Nouă ne-a fost lăsat prea mult de lucru ca să avem timp şi pentru odihnă». Pe lângă faptul că a văzut Holercanii, Ghimpu a discutat în voie cu presa despre viaţă şi politică, a făcut glume, a exersat la pian, a jucat cu ziariştii o partidă de biliard, şi-a amintit cum a fost pe când era mic, de prima poezie, de părinţi şi de şcoală, şi de ce s-a făcut jurist şi nu actor, precum visase, s-a plimbat cu presa pe faleză şi a admirat Nistrul, a regretat evenimentele din 1992 (având peste apă Cocierii), dar şi faptul că Moldova, fiind un pământ atât de frumos şi bogat, nu a reuşit în douăzeci de ani să se rupă de trecutul ei sovietic şi să ajungă în rând cu lumea.

Dacă a căzut comunismul, să cadă şi privilegiile

La plecarea noastră, M. Ghimpu a fost preluat de un grup de studenţi şi profesori, veniţi, ca şi noi, de la Chişinău, care, profitând de prezenţa lui în zonă, au insistat să meargă şi să vadă şi ei ceea ce nu este accesibil oricui. Interesant, de ce? De ce Holercanii ar trebui să rămână şi mai departe un privilegiu pentru cei de la guvernare? De ce Cancelaria de Stat nu ar admite un program de vizite turistice pentru cei ce şi-ar dori acest lucru? De ce Peleşul, să zicem, poate fi un obiectiv turistic de maxim interes, iar Holercanii – nu? De ce pe contul turiştilor Peleşul poate face un ban de cheltuială pentru întreţinere, iar Holercanii – nu? De ce «oficialii» pot intra gratis în zonă, iar ceilalţi nici cu plată? Dacă a căzut comunismul, să cadă şi privilegiile. Altfel, cum?

P.G.

[nggallery id=112]


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *