Geografia lui Igor Dodon: Izolaţi lângă Putin

În cele circa 300 de zile de la investirea în funcţia de preşedinte al R. Moldova, Igor Dodon a avut peste 150 de întâlniri cu lideri de state, ambasadori, diplomaţi şi oficiali străini. Şeful statului a acordat prioritate partenerilor din Est, preponderent liderilor unor state arabe, dar nu s-a întâlnit niciodată şi nici nu a explicat dacă urmează să se întâlnească cu omologii singurelor state vecine ale R.Moldova, România şi Ucraina, ignorând de asemenea relaţiile cu cel mai important partener economic al acestui stat – Uniunea Europeană.

În curând se împlineşte un an de când Igor Dodon este preşedinte al R. Moldova. În acest răstimp, Dodon a întreprins câteva vizite oficiale în străinătate, majoritatea încheindu-se în anticamera liderului rus Vladimir Putin. Igor Dodon nu a reuşit să se întâlnească niciodată cu preşedinţii celor două state cu care este vecină republica pe care o conduce.

Rusia: 6 întâlniri cu Putin, 54 de întâlniri cu oficiali ruşi

Până în prezent, Igor Dodon a avut 6 întâlniri cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Prima vizită la Moscova a avut loc la 17 ianuarie 2017. După cum a menţionat însuşi Igor Dodon, „este prima vizită oficială după alegerea mea şi prima vizită oficială a preşedintelui Moldovei din anul 2008”. La exact două luni distanţă aceştia se întâlnesc din nou, pe 17 martie. Următoarele întâlniri au avut loc în ritm şi mai alert: la mai puţin de o lună, la 14 aprilie, cei doi s-au întâlnit la Bişkek, Kîrgîzstan, apoi peste alte 3 săptămâni – la 9 mai, în Piaţa Roşie de la Moscova, şi în mai puţin de o lună, la 2 iunie, în cadrul Formului Economic din Sankt Petersburg. Pe parcursul verii, Dodon nu s-a văzut cu Putin, dar la 10 octombrie s-a reîntâlnit cu preşedintele Rusiei la Soci, în cadrul şedinţei Consiliului Şefilor de State ale CSI. De asemenea, în acest răstimp, Igor Dodon a avut o întâlnire cu şeful Guvernului Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, şi două întâlniri cu Dmitri Rogozin, vicepremierul Federaţiei Ruse.

La capitolul întrevederilor preşedintelui Dodon cu ambasadorii altor state, ambasadorul Federaţiei Ruse deţine întâietatea: 12 întâlniri oficiale cu Farit Muhametşin.

Preşedintele R. Moldova a avut alte 42 de întrevederi cu diferiţi oficiali ruşi, printre care cu Leonid Kalaşnikov (preşedintele Comitetului Dumei de Stat a Federaţiei Ruse pe problemele CSI), Grigori Karasin (viceministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse), Kiril (patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii), reprezentanţii organizaţiei „Delovaia Rossia”, Nikolai Valuev (multiplu campion la box), Kazbek Taisaev (deputat al Dumei de Stat a Federaţiei Ruse), Veaceslav Volodin (preşedintele Dumei de Stat a Adunării Federale a Federaţiei Ruse), Gheorghi Poltavcenko (guvernatorul oraşului Sankt Petersburg), Igor Ceaika (copreşedintele Asociaţiei ,,Delovaia Rossia”) şi Valentina Matvienko (preşedintele Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Federaţiei Ruse).

Asia, lumea arabă – locul doi în topul preferinţelor celui mai ortodox preşedinte

În cele peste 300 de zile de preşedinţie, Igor Dodon a avut numeroase întrevederi cu preşedinţi ai unor state din Asia Centrală şi Orientală, inclusiv cu lideri de state islamice. În acest răstimp el s-a întâlnit de două ori cu liderului Republicii Islamice Iran, Hassan Rohani.

În acelaşi răstimp, Dodon a avut întrevederi cu toţi preşedinţii ţărilor Uniunii Economice Eurasiatice, în cadrul reuniunii de la Bişkek, din 14 aprilie. În alte contexte, Dodon s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Kîrgîzstan, Almazbek Atambayev, cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, cu preşedintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov, şi cu Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei.

Şi lista ambasadorilor din Est este mare: 7 întrevederi cu ambasadorul Turciei, pe lângă cele 12 întâlniri cu ambasadorul Rusiei. A avut şi întâlniri cu ambasadorii statelor Qatar, Iran, Republicii Populare Chineze, ai Republicii Populare Democrate Coreea, şi Republicii Socialiste Vietnam, ai Emiratelor Arabe Unite şi Indoneziei.

Preşedinţii statelor vecine, România şi Ucraina – zero întâlniri

Pe de altă parte, şeful statului nu a reuşit în 300 de zile să comunice în niciun fel cu şefii singurelor state vecine ale R. Moldova: România şi Ucraina. Chiar dacă România este ţara care oferă un sprijin financiar substanţial, sub formă de granturi şi finanţări pentru repararea grădiniţelor, spitalelor, pentru alte proiecte în educaţie şi sănătate de care beneficiază toţi cetăţenii, indiferent de etnie sau viziune politică, chiar dacă România este ţara în care se exportă cea mai mare cantitate a produselor moldoveneşti, Igor Dodon a reuşit doar o întrevedere cu ambasadorul României, în satul său de baştină, Sadova, unde ambasadorul Daniel Ioniţă a participat la inaugurarea grădiniţei reparate din fondurile statului vecin.

Igor Dodon nu a avut, de asemenea, nicio întâlnire cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, sau cu premierul de la Kiev, Vladimir Hroisman, care recent a întreprins o vizită la Chişinău. Nu există date despre vreo întâlnire a preşedintelui Dodon cu ambasadorul Ucrainei la Chişinău, Ivan Gnatîşin. Mai mult ca atât, Dodon şi-a permis declaraţii acuzatoare la adresa ambelor state, ceea ce a scandalizat opinia publică şi a dus la răcirea relaţiilor cu ambele state vecine.

UE – principalul partener economic, zero întâlniri

Un preşedinte de stat european cu care s-a întâlnit Igor Dodon este şi Aleksandr Lukaşenko, preşedintele Republicii Belarus, un stat cu grave probleme la capitolul libertăţi umane, inclusiv libertatea presei. Igor Dodon nu a avut nicio întâlnire cu vreun preşedinte de stat din cadrul UE, cu care Moldova are acorduri de parteneriat, beneficiind de finanţări nerambursabile substanţiale, totodată UE fiind şi principalul partener al R.Moldova în privinţa exproturilor produselor moldoveneşti.

Dodon a avut circa 30 de întrevederi cu oficiali europeni, dintre care cu Pirkka Tapiola (fostul şef al Delegaţiei UE în R.Moldova), Dafina Gercheva (coordonatoare Rezidentă ONU şi reprezentantă PNUD în R.Moldova), Donald Tusk (preşedintele Consiliului European), Federica Mogherini (Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate), Antonio Tajani (vicepreşedinte al Comisiei Europene), Jean-Claude Junker (preşedintele Parlamentului European), Gianni Buquicchio (preşedintele Comisiei de la Veneţia), Johannes Hahn (Comisarul UE pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere) şi Peter Michalko (noul şef al Delegaţiei UE în R.Moldova).

Preşedintele Dodon s-a întâlnit şi cu James D. Pettit, ambasadorul SUA la Chişinău, de 4 ori, şi cu ambasadorii altor state, precum Germania, Macedonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Suedia, Estonia, Japonia, Bulgaria, Ungaria, Republica Elenă, Polonia, Norvegia, Austria, Slovacia, Lituania, Armenia şi Cipru.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Prof. Alexandru Nacu

    Dodon de comun acord cu Plagotniuc și ivancelgroaznic, Popa Duhu, preoteasa Galina Chirinciuc &Ko pregătesc a doua mare anexare a Moldovei la imperiul țarist! Salvați-vă, cine poate!

  2. Maica Rarița/ Biserica Ciuflea

    Numai Re-Unirea cu România ne este
    Salvarea de mocirla dondonistă stalinistă
    care trimite patrioții europeni și unioniștii la casa de nebuni.

  3. Lilian007

    Păi așa unioniști avem: toți apar aici tot felul de ivancelgroaznic, Rarițe, Puițe, Galine Chirinciuc, Rotărițe și alte fantome ale unei minți bolnave. Du-te, bre și te lecuiește și nu fă de râs ZDG-ul…

  4. Lilian007

    Cred că Modelatorul trebuie să intervină! Același dezechilibrat apare cu un “name” ca ateist de tip sovietic, apoi apare ca “Popă”, “Maică” de la diferite biserici… Sau asta este o provocație a ZDG-ilor?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *