Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   "Femeile pot reuşi"

„Femeile pot reuşi”

216-femeiEste un loc în care mai multe partide politice conlucrează pentru atingerea unui scop comun, unde membrii AMN, PCRM şi PPCD sunt prieteni, iau masa împreună, se distrează chiar, atunci când timpul le permite. Mai mult decât atât, aceste formaţiuni sunt reprezentate doar de femei. Nu, nu este o iluzie sau imaginaţia unui politician modern, ci realitatea adusă de Clubul Politic al Femeilor 50/50, în cadrul proiectului «Femeile pot reuşi».

Această organizaţie, condusă de ex-parlamentara Ecaterina Mardarovici, a organizat mai multe traininguri, la care au participat sute de femei, reprezentante sau simpatizante ale diferitelor formaţiuni politice din R. Moldova, decise să se afirme în politică sau care fac deja parte din această lume. Acum câteva zile, locul ales pentru dezbateri a fost or. Donduşeni din nordul R. Moldova.

Promovarea femeilor

Formatorii, diferiţi de la un seminar la altul, au reuşit, graţie experienţei acumulate de-a lungul anilor, să-i încurajeze pe participanţii la discuţii că merită să se lanseze în politică, deoarece acest domeniu este unul adecvat pentru realizarea unor proiecte importante. La Donduşeni, evenimentele au fost moderate de formatori locali, Elena Maţarin şi Tatiana Cojocaru, membri ai consiliilor raionale din Donduşeni şi Edineţ.

Ecaterina Mardarovici, preşedinta Clubului Politic al Femeilor 50/50, prezentă la eveniment, a sprijinit intenţiile reprezentantelor sexului frumos de a se implica în viaţa publică. «Aceste doamne merită respectul tuturor, iar promovarea lor în politică ar tebui susţinută, pentru că, în R. Moldova, «Femeile pot reuşi», a spus ex-parlamentara.

Pe parcursul a două zile, au fost organizate diverse jocuri şi exerciţii pentru a apropia femeile, determinându-le să conlucreze în realizarea unor scopuri comune. Exerciţiile şi felul în care erau rezolvate acestea au demonstrat că femeile nu cedează în faţa bărbaţilor. Ele au calităţi distincte, adecvate pentru activitatea politică. «Doar împreună, conlucrând cu diverse partide, putem realiza lucruri concrete. Oamenii s-au săturat de promisiuni», ne-a declarat Ludmila Prisăcari, membră AMN. Despre eveniment, Ludmila Prisăcari a mai spus că este un proiect util, deoarece «noi toţi suntem oameni, înainte de a fi membri de partid». Ea afirmă că doamnele sunt pregătite să le demonstreze bărbaţilor că pot lupta şi edifica împreună.

Exemple pentru bărbaţi

Elena Maţarin, consilieră din partea PCRM în cadrul Consiliului orăşenesc Edineţ, susţine că şi în politică, la fel ca şi în viaţa de zi cu zi, femeile şi bărbaţii ar trebui să-şi împartă în mod egal activităţile, dar şi avantajele, şi priorităţile, adică să fie 50 la 50. «Am avut numeroase seminare, la care au participat multe partide. Toţi am fost o familie. Atitudinea participantelor a fost una receptivă, fapt ce demonstrează că femeile doresc şi merită să aibă un rol important în politică. În cadrul acestor evenimente nu facem diferenţă între reprezentantele diverselor partide. «Chiar dacă ne mai înţepăm, o facem cu respect, lucru de care ar trebui să ţină cont şi bărbaţii din Parlamentul nostru», a încheiat Elena Maţarin.

Tatiana Cojocaru, consilier raional Donduşeni din partea PPCD, crede şi ea că aceste întruniri sunt eficiente. «Aici, femeile îşi pot descoperi rolul pe care trebuie şi merită să îl aibă în viaţa politică. Aici ele se conving că ceea ce fac este cu adevărat necesar. Seminarele au loc într-o atmosferă de simpatie reciprocă a participantelor, iar acest fapt demonstrează că femeile sunt inteligente şi că se pot descurca în situaţii de criză. Am demonstrat că, indiferent de formaţiunea politică pe care o reprezentăm, avem viziuni comune», a mai spus Tatiana Cojocaru.

«Femeile cresc bărbaţii »

«Rolul femeii ar trebui să fie unul substanţial în orice partid», crede Veronica Alexandrov. Aici, la seminar, nu există diferenţe între participante, chiar dacă acestea reprezintă diferite formaţiuni politice. Aici toţi suntem egali, pengtru că toţi milităm pentru acelaşi scop – în politică femeile să fie egale cu bărbaţii. Acum nu ne interesează din ce partid venim», ne-a spus Veronica Alexandrov, viitor politician, simpatizantă a PPCD.

Claudia Cupcea, preşedinta comitetului sindical «Viitorul», sprijină şi ea ideea ascensiunii femeilor în politică. După părerea ei, «viitorul R. Moldova nu ar trebui să depindă de partide, ci de oameni».

Am observat că, deşi la eveniment au participat doar femei, acestea nu au vorbit de rău bărbaţii, chiar dacă ele consideră că au nevoie să li se acorde mai multe şanse pentru a reuşi în politică. «În realitate, femeile cresc bărbaţii, nu invers», acesta pare a fi argumentul cel mai important al acestora în favoarea activităţii lor politice.

Deşi recunosc că, în politică, nu ocupă aceeaşi treaptă cu bărbaţii, femeile s-au declarat dispuse să înveţe cât mai mult, pentru că, spun ele: «Nimeni nu se naşte politician, dar oricine poate învăţa să devină un adevărat om politic».

Asociaţia Obştească «Clubul Politic al Femeilor – 50/50», este fondată de un grup de femei active în viaţa publică şi politică şi a fost înregistrată conform legislaţiei R. Moldova la 16 decembrie 1999. Principala misiune a asociaţiei este susţinerea femeilor în participarea activă la luarea deciziilor.

Proiectul «Femeile pot reuşi» prevede susţinerea şi pregătirea femeilor pentru participarea la alegeri, dar şi consolidarea cunoştinţelor referitoare la egalitatea genurilor şi la solidaritatea între femei.

Toate acţiunile asociaţiei sunt realizate cu sprijinul unor instituţii internaţionale.

Victor MOŞNEAG