Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Facilităţi pentru semnatarii Declaraţiei de…

Facilităţi pentru semnatarii Declaraţiei de Independenţă

27 august 2011 – 20 de ani de la declararea Independenţei

Asociaţia „Parlamentul-90” a cerut Legislativului facilităţi pentru semnatarii Declaraţiei de Independenţă. Pentru eroii Războiului de Independenţă nu a cerut nimeni nimic.
Cum comentaţi?

 

Anatol Croitoru, voluntar în războiul de la Nistru

Independenţa a fost votată de mai multă lume. Mai întâi în Piaţă, după care deputaţii au mers în Parlament şi au confirmat votul. De ce să ceară facilităţi? Pentru asta au votat Independenţa? Reiese că şi noi am pus mâna pe arme de dragul nostru? Ei au votat Independenţa, noi am apărat-o şi o apărăm şi azi în stânga Nistrului. Degrabă avem 20 de ani de la Independenţă, da pe noi nu ne-a întrebat nimeni ce avem, ce nu avem, stăm cu aceeaşi compensaţie de 18 lei pe lună şi, în 3 luni de iarnă, câte 301 lei? Dacă s-au gândit la eveniment, de ce nu ne-au întrebat şi pe noi? Avem mai puţine merite? Ei au stat în Parlament, noi – în tranşee. Da, ei trebuiau cumva evidenţiaţi, în comparaţie cu cei care nu au votat Independenţa, dar lucrurile nu au fost gândite aici până la capăt şi asta deranjează.

Alecu Reniţă, deputat în primul Parlament

Cred că sunt două subiecte care ar trebui abordate separat. Nimeni nu pune la îndoială meritul luptătorilor Războiului de Independenţă, tot aşa cum nu trebuie subestimat nici votul deputaţilor Independenţei. Să ne amintim că era imediat după puciul de la Moscova, lucrurile nu erau prea clare, riscurile rămâneau. Aşa că votul nostru nu a fost unul mecanic. Personal (ca şi alţi colegi de Parlament) nu am aşteptat pomeni de la actualii. Era important ca ei să recunoască, cel puţin, că pe 27 August 1991 s-a produs un eveniment istoric, că R. Moldova s-a rupt de URSS şi că Independenţa a avut şi adepţi, şi adversari. Decizia, însă, a fost amânată. Era şi de aşteptat. Parlamentul de azi e plin de lume care, în 1991, a luptat împotriva Independenţei, iar acum profită de pe urma ei.

Sergiu Mocanu, ex-deputat, combatant la Nistru

Adevărata luptă pentru Independenţă s-a dat nu în 1991, în Parlament, ci în tranşee, în 1992. Acolo s-a decis soarta Independenţei. Aşa că încercarea «Parlamentului-90» de a-şi trage lauri pe cap, lăsând în umbră luptătorii Războiului de Independenţă, este cel puţin sfidătoare. Nu spun acest lucru din invidie, pentru că nu am fost deputat în primul Parlament sau pentru că am fost pe linia de foc la Nistru. Nu. Pur şi simplu, prea mult şi prea mulţi au speculat şi şi-au făcut biografii pe contul Independenţei, la fel ca şi pe contul războiului de la Nistru. Noi, cu regret, nu am avut parte de oameni mari la timpuri mari. A existat multă frică, şovăială, laşitate în primul Parlament. Ucraina a votat independenţa în 1990, noi în 1991, după ce căzuse puciul. Care eroism?

Valentina Sturza, Asociaţia foştilor deportaţi

Am impresia că se vrea discreditarea primului Parlament, fiindcă a fost cel mai patriotic. Cuiva nu-i convine acest lucru şi, bănuiesc, încearcă, prin tot felul de idei, să-l contrapună altor categorii de eroi ai Independenţei. În primul rând, Independenţa nu e doar meritul deputaţilor. În al doilea rând, pentru Independenţă s-a vărsat sânge la Nistru. În ce condiţii trăiesc azi eroii Războiului de Independenţă? Cine-i apără? În problema meritului şi onoarei trebuie să fim foarte atenţi şi corecţi. Degrabă sunt 20 de ani de independenţă şi deportaţii nu au fost reabilitaţi definitiv. Noi nu cerem favoruri, cerem drepturi. Deputaţii Independenţei trebuie să ştie una: nu le poate lua nimeni meritul. Actul din 1991 a fost istoric, ca şi cel al Sfatului Ţării din 1918…

Mihai Godea, deputat independent

Nu ştiu cu exactitate din partea cui vine iniţiativa legislativă, dar am văzut documentul, am şi nişte opinii mai speciale. Ce pot să vă spun? Există două categorii, pentru care trebuie să avem un comportament foarte exact când vorbim de Independenţă: deputaţii care au votat Declaraţia de Independenţă şi participanţii la Războiul Independenţei de la Nistru. Şi unii, şi alţii au făcut posibilă existenţa acestui stat – dacă deputaţii au înfruntat frica, votând în Parlament, luptătorii de la Nistru au înfruntat moartea în tranşee. De ce avem deputaţii în prim-plan? În ordinea priorităţilor, poate că lucrurile nu au fost aranjate tocmai aşa după cum era bine să fie. Dar ce contează? Important e că acest stat are guvern, miniştri etc… Se mizează pe aparenţe şi se uită de esenţă. Asta e.