Euromaidan. Luptele de după lupte

Scuarul central din oraşul Kiev este în prezent simbolul revoluţiei  nu doar pentru Ucraina, ci şi pentru întreaga lume. Luptele care s-au dat pe Maidan timp de jumătate de an pentru asocierea cu UE s-au încheiat cu alegerea  unui nou guvern, pro-european. Totuşi, zilnic, în acest scuar se adună oameni care consideră că lupta lor a fost compromisă şi că victimele Euromaidanului nu au fost justificate, la fel cum nu au fost pedepsiţi călăii.

Ziua în care am ajuns la Maidan, scuarul principal al oraşului Kiev, simbol al tuturor revoluţiilor ucrainene, era marcată ca o zi neagră pentru activiştii-revoluţionari. Unul dintre ultimii arestaţi şi acuzaţi de tortrură şi crime împotriva protestatarilor, Dmitrii Sadovnik, tocmai fusese eliberat din detenţie, urmând să fie anchetat în libertate. Libertatea lui Sadovnik, ca şi a multor altor persoane acuzate că au împuşcat în protestatari paşnici, a readus discuţii fierbinţi printre cei prezenţi în scuar.

După încetarea protestelor în luna martie 2014, Maidanul nu a rămas nicio zi fără oameni. Rând pe rând au fost scoase baricadele şi corturile, iar locul acestora a fost ocupat de panouri cu numele activiştilor omorâţi, cu imagini din timpul luptelor, cu flori şi lumânări. Zilnic Maidanul este vizitat de turişti, jurnalişti, oameni nostalgici sau interesaţi de istorie.

Începând cu luna iulie, pe Maidan s-a creat un grup care vine în fiecare seară să declame versuri  şi să cânte cântece patriotice. De-i frig, de plouă, de bate vântul, Olexandr Lişcenko, un inginer din oraşul Kiev, îşi ia cărţile şi megafonul şi vine în fiecare seară  pentru a se întâlni cu grupul său de activişti, pentru a nu abandona cauza europenizării Ucrainei.

În fiecare seară, la ora 7, pe treptele de lângă stela principală din scuarul Maidan răsună imnul Ucrainei cântat de oameni simpli. Apoi urmează melodii naţionale ucraineşti şi recitaluri din  Taras Şevcenko. Olexandr Lişcenko spune că poate să declame non-stop câte 7 ore din memorie, fără să ia pauză. ”Ne-au distrus Euromaidanul. L-au trădat. Îşi fac publicitate doar pe suferinţa unor oameni. Cei care ţin cu adevărat la cauza Euromaidanului vin aici dezinteresat, fără să îşi facă capital politic”, explică Lişcenko. El vine zilnic cu 2 volume în acest scuar: aduce vestitul ”Kobzar” al lui Taras Şevcenko şi  un carnet gros în care îşi scrie memoriile, solicitându-i şi pe toţi cei care îi întâlneşte pe Maidan să îşi lase amintirile în acest caiet. Nu ştie exact ce va face, ştie doar că vrea să fie păstrate valorile: cultura, literatura, limba ucraineană, dar şi să fie nimicită corupţia, care a afectat mereu Ucraina.

Irina Kuzmiciova este născută la Kiev, are 54 de ani  şi a trăit Euromaidanul cu toată intensitatea.  Vine şi acum, seară de seară, purtând neapărat o haină galbenă cu ceva albastru, culorile drapelului ucrainesc. Pentru ea, oraşul Kiev şi simbolurile Ucrainei libere îi servesc de pâine şi apă. ”Noi am fost întotdeauna europeni, prin aşezare geografică şi prin valori. Ucrainenii nu sunt agresivi, ei nu vor războaie, sunt un popor paşnic care se apără de agresori”, explică ea pentru ZdG.  Deşi era seara târziu şi petrecuse câteva ore în picioare, nu a ezitat să ne conducă prin scuar şi să ne arate toate colţişoarele încărcate de istorie. A insistat să trecem  strada ca să ne arate de unde a început tot, să ne arate lista de morţi, fotografiile lor, locul unde stătea pianul şi de unde cânta Ruslana seară de seară, locul unde erau corturile, unde au murit eroii. ”Au venit cei de la salubritate şi au spălat tot! Vă daţi seama? Au spălat urmele, sângele eroilor! Au ars corturile. Au ascuns simbolurile Euromaidanului! Nu mai e nimic aici, totul a rămas în amintirile noastre”, spune Irina Kuzmiciova. Ea consideră că cifrele oficiale cu ucraineni morţi pe Maidan sunt false şi diminuate. Şi ceilalţi prezenţi vorbesc despre crime abominabile legate de Maidan, nedescoperite încă.  Ei spun că în parcul de lângă strada Malinovski din Kiev au fost omorâţi oameni, care au fost aruncaţi apoi în râul Nipru, iar o parte dintre ei ar fi fost incineraţi la fabrica de prelucrare a deşeurilor din preajmă. Datele oficiale arată că iarna trecută  la Kiev  ar fi fost omorâte 125 de persoane,  oamenii  însă insistă că numărul victimelor a fost diminuat. Totodată, ei zic că toate procesele de anchetare a călăilor care au tras în protestatarii paşnici au fost falsificate, cumpărate, închise.

„Poliţiştii au nimicit o mulţime de probe. Acum cei acuzaţi pot sta liniştiţi, nu se găsesc probe, nu are cine dovedi vina lor, căci morţii au murit, iar viii – nu au dovezi”, explică Valentina Tiscenko, locuitoare a oraşului Kiev. În acea zi, presa a relatat istoria aparent fericită a maiorului Dmitrii Sadovnik, fost angajat al trupelor Berkut, acuzat că în luna februarie 2014 a tras cu arma din dotare în protestatarii de pe Maidan. Sadovnik a fost arestat împreună cu mai mulţi angajaţi de la Interne.

Judecătoria sectorului Pecersk din Kiev, în persoana judecătoarei Svetlana Volkova, a decis la 22 septembrie că Sadovnik poate fi anchetat în continuare în stare de libertate, menţinând starea de arest doar pentru doi subalterni ai acestuia. Avocaţii celor decedaţi şi familiile îndurerate s-au adresat cu plângeri preşedintelui Ucrainei, dar deocamdată  Sadovnik  are obligaţia de a se afla la domiciliu doar de la 11 seara până la 8 dimineaţa. Ziua este liber, ar putea trece pe la Maidan. Oamenii se tem nu de faptul că acesta ar veni pe la Maidan să păşească pe locul în care şi-au dat ultima suflare tinerii împuşcaţi de trupele Berkut, ci de faptul că acesta, ca şi alţi acuzaţi de crime împotriva protestatarilor, ar putea părăsi Ucraina, absolvindu-se de orice posibilă pedeapsă.

„A trecut jumătate de an de când au început anchetele în privinţa activiştilor omorâţi pe Maidan, dar până astăzi nu avem judecători, procurori, poliţişti judecaţi pentru crimele de pe Euromaidan, chiar dacă aceste crime nu se puteau întâmpla fără deciziile şi ordinele lor”, a declarat pentru presa ucraineană Natalia Digdalovici, soţia unuia dintre activiştii omorâţi la 20 februarie. Andrei Digdalovici a petrecut pe Maidan întreaga iarnă. În acea zi de februarie, văzând că se trage din arme, a acoperit cu trupul său un tânăr, salvându-i viaţa. Digdalovici avea vestă antiglonţ, dar glontele a pătruns vesta. Acasă avea 2 fiice, care şi-au pierdut tatăl şi care luptă acum pentru justiţie în numele tuturor victimelor. În listele celor omorâţi pe Euromaidan sunt înscrise 125 de persoane, inclusiv câteva femei. Majoritatea au murit fiind împuşcaţi.

La 28 noiembrie, foştii activişti de la Euromaidan, familiile şi susţinătorii lor vor să revină în scuarul central din oraşul Kiev. Până atunci, Ucraina e în plină campanie electorală, dar şi în stare de război în partea de est.  Şi fiecare ucrainean, se pare, are în suflet un mic război şi o mare dorinţă de pace.