Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Etnicii germani din RASSM -…

Etnicii germani din RASSM – victime ale Marii Terori din anii 1937—1938

Este cunoscut faptul că teritoriile anexate la Imperiul rus în urma războiului ruso-austro-turc din anii 1787—1792 (spaţiul dintre Nistru şi Bug) şi a celui din anii 1806—1812 (Basarabia) au fost colonizate masiv cu populaţie alogenă. O componentă importantă a fluxului de colonişti străini dirijat de autorităţile ţariste în aceste două regiuni au fost şi grupurile de nemţi din statele germane şi din Ducatul Varşoviei.

Rolul acestui grup etnic în viaţa social-economică a celor două regiuni a fost unul extrem de benefic. Spiritul întreprinzător al poporului german implantat în stânga Nistrului şi în sudul Basarabiei a produs valori materiale, a servit în calitate de exemplu demn de urmat şi pentru populaţiile cu care au convieţuit, mai ales pentru populaţia autohtonă – românii basarabeni şi cei transnistreni.

Autorităţile ţariste, care, iniţial, le-au acordat tuturor coloniştilor străini privilegii însemnate şi, în mod special, celor de origine germană, i-au supus ulterior unor persecuţii neîntemeiate. Este vorba, în primul rând, de deposedările de bunuri şi de deportarea etnicilor germani din sudul Basarabiei în guberniile din centrul imperiului în anii 1915—1916, în toiul primului război mondial. Abia după Unirea Basarabiei cu România, etnicii germani deportaţi, care, între timp, reveniseră de unde au fost expulzaţi, au putut să reintre în posesia proprietăţilor confiscate.

În perioada interbelică destinele coloniştilor din sudul Basarabiei şi din RASS Moldovenească au fost total diferite – dacă cei din componenţa României s-au bucurat de condiţii favorabile pentru prosperarea lor social-economică, devenind unul dintre grupurile etnice cele mai înstărite din această ţară şi continuând să se bucure de o autonomie culturală extinsă, cu dreptul de a studia în şcolile primare şi secundare în limba germană, cu libertate confesională deplină, cu reprezentare proporţională în Parlamentul ţării şi cu o administraţie locală eligibilă în baza principiilor democratice, etnicii germani din pseudoautonomia moldovenească din stânga Nistrului au fost condamnaţi să suporte toate consecinţele dramatice pe care le-a cunoscut întreaga populaţie a acestei regiuni – război civil, cu mii de victime inocente, foametea din perioada aşa-numitei politici a „comunismului de război”, deposedări barbare de aproape toate bunurile mobile şi imobile în perioada aşa-numitei „deschiaburiri” şi colectivizări a agriculturii, condamnări la câte 6 ani de lagăre de concentrare ca să-şi ispăşească pedeapsa pentru spiritul lor întreprinzător, ce i-a propulsat pe mai toţi nemţii din această regiune în categoria aşa-numiţilor „chiaburi”, care, de fapt, erau cei mai harnici ţărani ce şi-au asigurat starea lor socială înstărită în urma unei munci asidui şi bine chibzuite. Însă apogeul calvarului lor abia urma. După ce o bună parte dintre nemţii transnistreni au revenit din lagăre, în anii 1935—1936, în scurt timp, nimeresc în malaxorul Marii Terori, care i-a avut ca ţintă predilectă. Arhivele Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Serviciului de Informaţii şi Securitate conţin mărturii cutremurătoare ale dramei prin care a trecut populaţia germană din RASSM.

Procesele-verbale ale Troicii speciale de la Tiraspol, care expedia săptămânal, ca pe conveier, sute de persoane nevinovate în faţa plutoanelor de execuţie, conţin sute de nume de etnici nemţi din coloniile germane din această regiune.

Unii colonişti germani din RASSM au fost condamnaţi la moarte pe motive confesionale. Astfel, Iacob Levenberg, liderul unui grup confesional al etnicilor germani din satul Luntch, raionul Kotovsk, a fost executat doar pentru faptul că întreţinuse legătura cu o organizaţie de aceeaşi confesiune din Germania, obţinând din partea acesteia un ajutor bănesc, şi că ar fi făcut „în mod sistematic agitaţie contrarevoluţionară contra măsurilor întreprinse de guvern”. Lui Levenberg i se mai incrimina cultivarea unui „spirit defetist”.

Cei mai mulţi etnici germani au fost condamnaţi la moarte pentru faptul că ar fi fost „chiaburi”. Cazul lui Christian Flemer din satul Bolşoi Fontan, raionul Kotovsk, este unul caracteristic pentru mai mulţi consângeni de-ai săi. În textul inserat în procesul-verbal al Troicii speciale a RASSM, ce conţinea „capetele de acuzare” împotriva lui Chr. Flemer, se specifica: „chiabur”, „deschiaburit” – o sintagmă ilogică, întrucât, dacă trecuse procedura de „deschiaburire”, în anii 1929—31, în noiembrie 1937 bineînţeles că nu mai putea fi calificat ca „chiabur”. Pe lângă alte multiple învinuiri stupide, figura şi cea cu privire la chemarea lui Flemer adresată consătenilor săi de a vota candidatura sa la alegerile în Sovietele de deputaţi, şi nu pe cele înaintate de autorităţi. Pentru o atare naivitate, dânsul a plătit cu viaţa.

Condamnările la moarte ale etnicilor germani au făcut ravagii în toate coloniile şi satele unde locuiau reprezentanţii acestei minorităţi etnice, dar cele mai numeroase victime le-a înregistrat localitatea Glikstaal, raionul Grigoriopol. După unele estimări aproximative din această colonie germană, în decurs de un an şi două luni au fost executate peste două sute de persoane. Unele procese-verbale, semnate de cei trei membri ai Troicii Speciale de la Tiraspol, conţin, cu preponderenţă, nume de etnici germani din Glikstaal. Astfel, procesul-verbal al Troicii din 29.XI.1937, prin care erau condamnate la moarte 35 de persoane, includea 6 etnici germani din respectiva colonie. Aceştia au fost Johann Waldt, Christian Geist, Johann Geist, Christian Karl Geist, Friedrich Karl Geist (ultimii doi, se pare, erau fraţi), Friedrich Kessler. Tuturor li s-au formulat cam aceleaşi învinuiri-şablon – cea de a fi fost „chiaburi”, de a fi promovat agitaţie contrarevoluţionară şi de a fi participat, în anul 1919, la o răscoală antisovietică. Cu referire la ultima acuzare, cel puţin în două cazuri aceasta sună absurd, întrucât doi dintre acuzaţi erau minori în 1919.

Următorul proces-verbal, cel cu numărul 38 din 30 noiembrie 1937, conţine alte nume de etnici germani din acelaşi sat Glikstaal.

(Va urma)
Ion VARTA, dr. în istorie, 
membru al Comisiei prezidenţiale pentru 
studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar